01 nov.

Cum sa nu ne fie frica de bau-baul scolilor germane: interviul de limba

Gata, e inceput de noiembrie, ne-am asezat in rutinele noastre – despre care v-am mai povestit – care ne ajuta sa invatam cu drag si placere, an de an. E un moment bun in care sa reflectam un pic asupra unui subiect care nu are un unghi de abordare foarte clar sau usor: examenul de limba germana. Acest bau-bau (in ordine) al parintilor, copiilor si educatorilor.

E greu de acceptat pentru un parinte sa isi lase copilul de cinci ani si jumatate sa dea un examen care se finalizeaza cu un verdict: ADMIS / RESPINS. Daca stim insa sa gestionam acest moment, in universul copilului el se va traduce intr-o experienta in plus din care are multe de invatat. Iar acest interviu are sensul lui, asa cum il configureaza adultii din viata copilului: un sens pozitiv.

Indiferent cum s-ar putea finaliza interviul de limba germana din viitorul apropiat al copilului dumneavoastra, vestea buna e ca aveti un copil absolut minunat! Pentru ca e copil. Pentru ca faceti totul pentru el. Si pentru ca lumea lui nu este afectata de asteptarile si eforturile noastre, dezamagirile noastre… La cinci ani si jumatate, copilul e important si are o paleta de optiuni… uriasa.

Orice proces de selectie la o varsta frageda, chiar asumat corect de catre adulti, are o sumedenie de necunoscute. Depinde de zi, de vremea de afara, de chimia instantanee dintre copil si,,examinator”, de cat de bine se simte, de ce vrea el in momentul acela, de cat de mic sau mare se considera…

Multi ii spun examen, si nu gresesc: interviul de limba se finalizeaza cu ADMIS/RESPINS. Si da, suna groaznic, discriminatoriu, cum sa supui un copil de gradinita la asa ceva, ati spune. Insa… imaginati-va pentru un moment o clasa nou-formata, in care din prima clipa instrumentul de comunicare este limba germana, iar aceasta… schioapata . Invatatorul are un scop clar: acela de a se intelege bine cu copiii, de a deschide cai de dialog, ascultare, provocare, indrumare… cum ar putea sa se concentreze la asa ceva cand codul comun nu este chiar comun?

Exact asta i-ar mai lipsi scolii (in cazul nostru concret, clasei de limba germana), o provocare in plus, cum ar fi cea a unei lipse vitale, adica a limbii germane. De aici, de fapt, necesitatea unui interviu in limba germana, si a pregatirii pentru interviu… E vorba de pregatirea pentru 13 ani de scoala.

Este util si binefacator ca intr-o clasa, la o scoala de limba germana, copiii sa stie limba germana cam ca si cum ar fi plecat cu ea de acasa (sau, in majoritatea cazurilor, de la o gradinita buna, pe care au frecventat-o cu seriozitate, fara absente prelungite sau intarzieri repetate).

Orice invatator isi doreste o clasa buna: vesela, atenta, curioasa, creativa, disciplinata. Dureaza cateva luni ca invatatorul sa formeze acest grup – el nu se formeaza de la sine. Si e greu. Cere consecventa, rezistenta, intelegere, fermitate si blandete. Cere vointa unui super-erou. Scopul urmarit nu e uniformitatea, ci numitorul comun, omogenitatea in atitudine si dispozitie, care sa il lase pe invatator sa isi faca treaba intr-o cheie pozitiva, nu punitiva. Ce ideal frumos! Si cat de mult efort si experienta se ascund in spate… Si cata limba germana din partea copiilor!

fb-share-icon0
fb-share-icon42
01 oct.

Der Elefant im Porzellanladen

Nu imi place sa vorbesc despre greseli, decat daca le privesc ca pe instrumente prin care putem face lucrurile mai bune. Despre cum le procesam si extragem din ele ceea ce e de invatat. Greseala vine cu frustrare, cu rusine, dar si cu decizii si cu intelegere. Si la adulti, si la copii.

Totul e ca, mai ales atunci cand suntem in ipostaza de parinti, sa avem rabdare cu copiii care “proceseaza”: ei o fac in felul lor, in timpul lor si, mai ales, in sinea lor. Se intampla sa nu avem rabdare cu ei, sa vrem sa “imbunatatim” procesul, sa-l grabim, sa –l controlam, sa fim siguri ca duce la rezultatele care trebuie. Sau sa eliminam supararea, necazul, suferinta. Si atunci scoatem procesul din sinea lor la vedere, doar ca el devine procesul nostru. Si rezultatele tot ale noastre. Copilul va repeta greseala de cate ori va avea el nevoie. Si va procesa data viitoare, daca i se da ocazia.

Hm… Eu incerc sa imi cer mie sa cer de la ei doar cat pot ei, nu mai mult. Imi zic mereu: ei sunt puii nostri… Sa las procesul sa dospeasca (ma abtin de la indicatii sau comentarii) si sa fiu emotional prezenta, sau sa dezvolt o poveste sau o pilda care sa rezume situatia. O mica fictiune care s-a intamplat…cand erau eu copil.

Am auzit de curand o pilda foarte buna, mai ales in cazul copiilor (sau adultilor, de ce nu?) care se infurie usor si …aprins, ca apoi sa le para rau, a nu stiu cata oara: “Der Elefant im Porzellanladen” (este o expresie germana, elefantul in magazinul de portelan) ilustreaza exact inadecvarea furiei atunci cand izbucneste.  Povestea e asa: cand elefantul e deja in magazinul de portelan, orice ar face, e deja prea tarziu. El trebuie sa invete sa se opreasca in momentul in care trompa lui da sa intre in magazin. Atunci nu e prea tarziu.

fb-share-icon0
fb-share-icon42
25 sept.

Cate ceva despre interactiunea psihoterapeut-copil

Un scurt dialog cu psihologul Monalisa Teodorescu

Să fii părinte pare a fi în ultima vreme o provocare pentru care adesea noi ca adulţi nu suntem pregătiţi. Este o dificultate care nu vine atât de la copii, cât de la propria noastră raportare la copilărie şi la însemnătatea ei, de la propria noastră tipologie de cunoaştere a naturii umane, a universului infantil.

Colaborăm, în cadrul grădiniţei Compania Mică, de mulţi ani cu d-na psiholog Monalisa Teodorescu (http://psihologul-tau.ro/psiholog-monalisa-teodorescu/), atât în pregătirea echipei noastre, cât şi în direcţia consilierii în relaţia cu copiii. Monalisa este mereu alături de noi şi ajutorul ei este nepreţuit.

Am întrebat-o pe Monalisa…

– De ce este necesară evaluarea psihologică la copii?

– În primul rând pentru întelegerea functionării psihologice a copilului, înţelegerea comportamentului si a personalitătii acestuia. Copiii şi adulţii trăiesc în aceeaşi lume, au sentimente, gânduri, emoţii la fel de puternice şi de importante. Copiii le exprimă însă mai pe înţelesul adulţilor abia după devin capabili să vorbească. Până atunci se exprimă prin joc, desen, modelaj etc.. Specialistul ştie să recepteze ceea ce exprimă copilul făcând anumiţi paşi în întâmpinarea lui, punând-şi la lucru experienţa şi abilităţile de analiza.

– Care sunt deci motivele care ne pot determina să apelăm la psiholog pentru o evaluare a copiilor?

– Motivatiile evaluării pot fi diverse, de cele mai multe ori părintele vine la psiholog deoarece vrea să-şi verifice o intuiţie, să elimine o problemă sau vrea să ştie cum poate să evite unele greşeli de educaţie care ar putea duce la dificultăti de integrare în colectivitate, la dificultăti scolare, la tulburări de comportament, de dispozitie, de conduită alimentară etc.

– Ce trebuie să ştim despre întâlnirea psihologului cu copiii?

– Întâlnirea mea cu copiii este mereu un prilej de bucurie, dar mai ales de învăţare pentru ambele părţi. Pe parcursul evaluării, rolul meu este să strâng informatiile necesare despre copil, care ulterior îmi permit să emit ipoteze, să formulez diagnostice care să conducă la interventii comportamentale sau terapeutice adecvate, atunci când este cazul. În timpul evaluării urmăresc să înţeleg şi să simt ce se petrece în universul copilului pe mai multe planuri şi să descopăr care este nivelul de functionare adaptativă si relationala. Copilul poate să ofere informatii deosebit de pretioase prin intermediul mijloacelor expresiv-creative, care îi sunt foarte la îndemână: dramatizarea, jocul cu păpusi si marionete, imageria si fantezia, desenul, modelajul în plastilină, precum si povestirile.

– Ce crezi că înţeleg copiii din întâlnirea cu tine?

– Unii copii spun fără reţineri aproape tot ce au pe suflet, alţii însă se închid şi uneori este o adevărată provocare lucrul cu ei. Arta de a respecta felul de a fi al copilului şi de a-l cuceri totuşi pentru a ajunge la colaborarea cu psihologul vine după mulţi ani de experienţă. Ei simt mai ales căldura cu care îi primesc şi starea de bine care se degajă din joacă noastră, din dialogul nostru sau povestea lor, pe care eu o urmăresc cu atenţie activă.

– Cum se foloseşte terapia prin jocul în nisip (sandplay)?

– Imaginile conturate în nisip apelează la creativitate, la imaginatia activă, care determină aducerea la suprafată a unui bogat conţinut, al cărui sens rămâne să fie descoperit. In joaca cu nisipul se nasc constructii si sunt folosite miniaturi ce au rol de simboluri.

fb-share-icon0
fb-share-icon42
14 mart.

Limba germana vine dupa altele sau inaintea lor?

Primul lucru pe care il aflati despre Compania Mica este faptul ca suntem o gradinita de limba germana.

Ne place germana – mult!

Insa la Compania Mica lucram pentru a pune la punct un sistem in care copilul se simte bine, se dezvolta si abia apoi pentru a invata si limba germana (mai in joaca, mai in serios).

E de subliniat insa un lucru: punctul de plecare, fara exceptie, este copilul, iar linia de sosire este tot copilul, si aici nu vorbim despre ce trebuie el sa devina in viziunea parintilor sau a societatii, ci despre ceea ce devine el fiind fericit, ingrijit, condus in mod echilibrat pe parcursul acestor ani de…” acasa”.

“Cei sapte ani de acasa” este o expresie romaneasca la care, ca parinti si educatori, trebuie sa tinem. Nu se refera la sapte ani de fericire, rasfat, lipsa de griji (da, acestea sunt prezente si importante), se refera la sapte ani in care copilul se lamureste

  • ca exista,
  • ca lumea e mare,
  • ca zilnic se invata cate ceva in legatura cu ce e bine si ce nu e bine,
  • ca atitudinea aleasa duce la consecinte benefice, sau nu,
  • ca se poate alege si ca exista lucruri care nu se negociaza,
  • ca regulile sunt de urmat
  • si ca sunt multe intrebari de pus…

Gradi, am mai spus-o, este prelungirea lui acasa si este urmata de scoala… (iar despre scoala vom mai vorbi, pentru ca este un subiect fierbinte si plin de implicatii foarte sensibile).

Gradi este prima scena: il ajuta pe copil sa inteleaga, sa se bucure, sa se raporteze la realitate. Dar gradi nu inlocuieste acel “start bun” pe care copilul il primeste in sanul familiei. Spus cat se poate de simplu, copiii au nevoie de structura. Structura inseamna fermitate, inseamna alegeri adulte, inseamna aplicarea regulilor, nu doar explicarea lor.

Nu sunt putini parintii care explica regula si asteapta ca ea sa fie aplicata de catre copil. Daca acesta nu o face, ei o mai explica odata, si inca odata, dar nu trec la “actiune”, la a pune in aplicare regula…

Uneori cel mai benefic lucru este sa spui “NU!” sau “STOP!”, intr-o maniera ferma, dar calma si echilibrata. In acest fel, noi, ca parinti, ne asumam rolul de model.

Aratam ce inseamna sa dai directie, sa educi, sa cladesti increderea copilului ca da, mami si tati ma ghideaza. Ca, dincolo de disconfortul creat de un refuz, copilul se regaseste intr-o lume ordonata, cu repere clare, in care el va sti sa navigheze corect si in armonie cu ce il inconjoara.

Am regasit ideea de “cei sapte ani de acasa” in conceptul de “scenariu” la Eric Berne – “Ce spui dupa buna ziua”, o carte pe care am citit-o prea tarziu, dupa ce copiii mei trecusera de varsta de sapte ani… Si mi-a parut rau… de aceea v-o recomand cu caldura: https://scorilos.files.wordpress.com/2011/04/eric-berne-ce-spui-dupa-buna-ziua.pdf.

Am regasit-o, in mod neasteptat, intr-o conferinta TED a lui Colin Powell: “Kids need structure”: https://www.ted.com/talks/colin_powell_kids_need_structure

Revenind: cum ramane cu limba germana… in gradi? Ea completeaza, se adauga corpului mare de educatie. Devine instrument de constientizare a universului in care copilul traieste. Desi este un obiectiv important, ea nu este obiectiv in sine, independent. Este, in gradinita germana, liantul. Transmitatorul de educatie, bucurie, normalitate.

fb-share-icon0
fb-share-icon42
14 dec.

Acea asteptare

Imi aduc aminte de farmecul iernilor de alta data: cand dadea prima zapada incepea acea perioada de candida asteptare a Craciunului, a Mosului! Parca avea un parfum aparte – de turta dulce mere coapte si, in anii buni, de portocale sau mandarine. Acea speranta blanda era in sine un fel de satisfactie – traditia spunea de atunci ca Mosul vine negresit.

Azi il vedem la mall, la petrecerea de Craciun de la firma lui tati, la gradi la serbare, la evenimentul organizat de firma lui mami, la bazarul de la scoala, la targul de Craciun din piata, catarat pe la balcoane, incremenit prin vitrine… Uneori vorbeste, alteori imparte daruri inainte de vreme, din diverse motive mai mult sau mai putin comerciale, alteori e obosit…

Ce inteleg copiii din aceasta expunere masiva la Mos Craciun? Nu e limpede, dar sigur din misterul asteptarii ar intelege mai mult…

Cred ca si el, Mosul, s-ar vrea sa fie cel de alta data: tipul enigmatic si delicios pe care ar vrea toata lumea sa il vada, dar el ramane…pe cat de darnic, pe atat de discret…

Inainte de toate, Craciunul este o sarbatoare de familie, iar tot ce facem noi la gradi – pregatiri, serbari, decoratiuni, povesti… facem pentru a creste experienta copiilor si pentru a proteja acest spirit de familie si de sarbatoare sacra.

Mosul vine in Ajun de Craciun! Si doar atunci…

p.s. La serbare nu vine mosul cu daruri, dar isi trimite spiridusul animator care le ofera copiilor o experienta de joaca de neuitat, trimite si covrigi si turta dulce, colindatori si voie buna…

fb-share-icon0
fb-share-icon42
02 oct.

Si mancatul sanatos se invata…

Si e o lectie intinsa pe ani de zile, predata cu rabdare si consecventa, cu efort si persuasiune. E o lectie cu degustare. La Compania Mica nu ii obligam pe copii ,,sa manance tot”, dar ii invatam sa isi puna in farfurie (la masa ei se servesc singuri din bucatele puse la dispozitie) atat cat mananca, preferabil …din doua-trei incercari: isi pun mai intai cat sa guste (daca se intalnesc pentru prima oara cu acel fel de mancare), apoi isi pun o cantitate mica spre moderata, daca nu s-au saturat inca una mica si inca una mica… si poate inca una? Desigur avem si zile (rare, ce e drept) in care dupa imbucatura de degustare … cate un copil prefera o jumatate de felie de paine (avem doar integrala, ca si pastele de altfel) sau inca o portie de ciorba. Dar avem si surprize placute, de curaj in acceptarea unui fel nou de mancare. Evident spiritul de grup… face deliciul unei astfel de aventuri! Si spiritul de echipa: din sote-ul de broccoli cu morcov, unii pescuiesc morcovul, ceilalti broccoli. Cu cei reticenti… avem rabdare. Mai ales la supa de linte! Haios este ca la peste le oferim lamaie, iar ei o mananca separat… fac concurs, care reuseste sa isi manance felia fara sa se strambe.

In meniul de la Compania Mica, nu avem zahar. Gustarile sunt fie de fructe sau preparate astfel incat zaharul sa nu fie necesar. Briosele cu spanac si cascaval, negresa cu miere, pandispanul cu fructe si sirop de agave, tartina cu humus (care spre maxima noastra surprindere… a fost virala), fac fata provocarii.

Si cu salatele e… o alta provocare. V-o povestesc data viitoare!

fb-share-icon0
fb-share-icon42
02 mai

Despre somn, lene si joaca in cateva cuvinte

Daca e norocos, copilul nedormit se intinde oriunde intr-un colt si adoarme bustean. Dar nu toti copiii au aceasta relatie buna cu somnul de pranz (ma refer la acei copii care nu au in programul lor un somn de pranz organizat). Unii sunt foarte activi sau foarte implicati in activitati foarte importante.

Eu vad zilnic copii nedormiti din diverse motive, care tin de dinamica societatii in care traim, de cotidianul lor asa cum este planificat de parinti, de pofta lor de joaca, de dependenta de vreun ecran.

Cand gresesc si eu cu al meu si trec de 20:30 ca ora de culcare, a doua zi la scoala (e la clasa pregatitoare) se poarta ca un extraterestru, cu sincope de atentie si concentrare, cu iritare si comportament nepoliticos si neprietenos, si daca greseala mea e grava – cu crize de plans.

Cautati putin pe internet, din cateva articole va lamuriti cat de grav e efectul nesomnului asupra functiilor creierului si cat de mult se agraveaza in situatia unei lipse cronice de somn.

Cum sa nu ratati ora de culcare… e o gaselnita pe care fiecare familie o cauta pana o gaseste sau o introduce atat de timpuriu incat nu mai e subiect de discutie. Eu i-am daruit fiului meu o colectie de ochelari pentru dormit, intrucat ii e inca frica de intuneric. A fost o solutie perfecta pentru el sa se culce cu lumina aprinsa si totusi sa capete intunericul de care avea nevoie sa adoarma adanc.

De curand am primit vizita unui coleg de scoala peste noapte, miercuri spre joi. S-au zbenguit pana la noua, apoi s-au mai hlizit in pat sub patura cu ochelarii de dormit pe ochi inca vreo ora. A doua zi a fost chinuitoare pentru ei, nimic nu le-a priit. Si i-am intins la pranz pe saltelute si in cinci minute sforaiau. M-am gandit apoi sa le dau tuturor ocazia sa stea cinci minute intinsi inainte de activitati. Au mai adormit inca opt copii din grupa.

Si mai e ceva odihnitor: in cate o sambata lasati-i sa leneveasca, sa stea cat vor in camera lor in pijamale la ce joaca vor ei, nu ii deranjati nici pentru micul dejun. Ei isi vor lua alta hrana. Si de asta trebuie sa se sature. Din cand in cand nefacutul nimic (nimic controlat de noi) e foarte plin de idei si impliniri.

 

fb-share-icon0
fb-share-icon42
27 mart.

„Ziua naturala”

Eu nu stiu cum sa il scap pe copilul meu de toate “device”-urile care ne-au invadat. E atat de preocupat de ele, de tipul de informatii pe care il pun la dispozitie si de fluxul lor. Jocuri de toate felurile, tutoriale, clipuri cu youtuberi, aplicatii… O virtualitate intreaga!

Beneficii:

  • tot ce se poate achizitiona din seturi de jocuri de invatare (de ex. http://www.lernspass-fuer-kinder.de/ … si aplicatiile de android echivalente);
  • informatii inclusiv stiintifice din spoturi cu experimente, cu animale, cu copii, cu jocuri;
  • un “je ne se quoi” din jocurile interactive de ps4 sau tableta… cu mult suspans si satisfactie;
  • o limba engleza gratis cu o fluenta de invidiat;
  • un soi de incredere de sine (“las ca stiu eu, ca am vazut pe youtube!”);
  • si de deschidere catre invatare, informatii;
  • disponibilitatea de a urmari si impreuna cu cei mari si de a primi explicatii pe marginea unor lucruri noi;
  • disponibilitatea pentru tipul de audiobook cu imagine (care sustine disponibilitatea pentru lectura – el cere sa i se citeasca in fiecare seara);

Dezavantaje:

  • o anume rupere de realitate, cu atac asupra concentrarii;
  • lupta pentru “timp virtual”, cu atac, de exemplu, asupra orei de culcare;
  • nemultumirea/criza ca “timpul virtual” se termina (deoarece in virtualitate … nimic nu se termina, oricand o poti lua de la capat);
  • refuz fata de alte activitati;
  • … altele, pe care poate nu le vad (sunt multe articole pe tema asta… foarte limpezi sau foarte insistente).

Revin asupra ideii ca cel mai greu este sa il determin sau sa il ajut sa se desprinda de obiectul magic din mana lui. E momentul unei mici crize in care eu trebuie sa fiu ferma, iar el plange cu jale si se roaga de mine cu hotarare pentru inca zece minute si pentru inca zece si inca zece. Inca cinci? Doua minuuuuteeee, te roooog! Te rooooog! Te roooooog!

Pana intr-o zi in care in schimbul a inca zece minute mi-a promis ca a doua zi… e “zi naturala”.

Ura! A doua zi am strans tot si am incuiat tot, am renuntat si eu la propriul telefon… si m-am tinut cu dintii de “ziua naturala”. Nu a fost usor la inceput… Ma plictiseeesc! Noroc ca citisem cat de productiva e plicta la sapte ani! Din plicta am dat in jale, am epuizat-o cam in juma de ora de plans, dar apoi am jucat Gobblet, Dao, Pilos, Dobble si am citit, am re-descoperit chestii faine in sertarele cu jucarii (doua la numar), apoi am dat iar in plicta… si asta a fost.

Doar ca “ziua naturala”a ramas in calendar tot a doua zi! In continuare trebuie sa ma tin cu dintii de ea. E productiva si linistitoare.

fb-share-icon0
fb-share-icon42
15 mart.

Viata secreta a copacilor

Peter Wohlleben este un padurar foarte curajos. A descoperit o societate secreta. Cea a copacilor. I-a studiat indeluung, s-a apropiat de ei si i-a observat. El stie ca ei, copacii, au o viata, cam ca a oamenilor, dar intinsa pe sute de ani si mii de hectare. Ei simt, comunica, invata, se apara si apara la randul lor. Au personalitati diferite, vieti diferite, traite la o intensitate nebanuita pana acum. Au pana si un www al lor : “wood wide web”

Cartea lui Peter Wohlleben: “Das geheime Leben der Bäume: Was sie fühlen, wie sie kommunizieren – die Entdeckung einer verborgenen Welt” ne introduce intr-o lume parca similara oamenilor, in lumea unor fiinte multiseculare cu care omul a fost intotdeauna prieten. O lume a unor fiinte “simtitoare”, cum le-a definit el. Peter Wohlleben si-a propus sa o inteleaga si sa ne-o comunice.

Sta sa dea primavara… Ne propunem sa iesim cu copiii si sa vedem copacii cei mai batrani si cei tineri, plantati acum vreo 5 ani in Parcul Circului, … oare ne transmit ceva din secretele lor? Mai intai dam o tura sa vedem ce a mai inverzit si ce a mai inflorit. E o experienta placuta… ne intalnim cu natura, cu oameni, cu situatii noi, cu noi insine, cu multa joaca in aer liber! Acum… desigur putem fi mult mai atenti la copaci (sa vedem daca intelegem cat de mult se aseamana ca “stil” de viata). Parcul e viu, e proaspat, nu oboseste niciodata sa ne primeasca, sa ne imbie cu starea de bine si de libertate…

fb-share-icon0
fb-share-icon42
05 mart.

Un pic de iarna de alta data

Povestile spuse in imagini, actiune si muzica sunt de neuitat. Impresioneaza prin armonie si intelesuri simple. Ne arata cat de nemijlocita e bucuria, ne imbogatesc universul interior.

“The Snowman” (animatie dupa cartea omonima de Raymond Briggs, cu muzica de Howard Blake, premiata in 1982 cu premiul BAFTA) este una dintre productiile care ne aduc aminte de copilarie, acea copilarie de care ne e invariabil dor. Priviti-o impreuna cu copiii. Va va face bine!

 

fb-share-icon0
fb-share-icon42