24 nov.

Cafeaua de dimineata

Diminetile la Compania Mica sunt blande si voioase, uneori chiar generoase. Copiii sunt proaspeti, vorbareti si mancaciosi. Inainte insa sa soseasca primul copil, sosesc primii membri ai echipei, asa, putin mai devreme, cat pentru o cafea buna, si inca una, poate o imbucatura impreuna si o scurta pregatire. Un scurt respiro inainte de du-te vino-ul diminetii, al zilei, uneori. Oamenii aduc cu ei omenescul lor cald si invaluitor – o valoare pe care o apreciem, o sustinem si de care ne bucuram. O zacusca, un ceai nou, o reteta, o problema la care asa, ca la bucatarie, apare si solutia, propuneri, aduceri aminte, e ziua copilului meu, luati niste gogosi. Sentimentul acela al diminetii este bun de avut, de primit, de dat mai departe.  Zambete pe sub masti, intelegeri omenesti, legaturi … care cu timpul devin puternice. Atitudinile prietenoase si politicoase sunt aceleasi pe care incercam sa le transmitem copiilor. Este normal sa le exersam intre noi in fiecare zi. Si sa ne bucuram impreuna de timpul pe care ni-l acordam inainte sa incepem munca.

10 oct.

„Pasi mici”

Cat sunt acasa cu parintii, copiii invata sa fie fericiti, sa vrea, sa se adapteze vietii, mediului, sa faca pasi, sa ia mici decizii.

Invata sa fie, sa se manifeste prin comportament, mai tarziu prin limbaj. PRIN MIMETISM… Metoda eficienta pe care nu o abandoneaza decat atunci cand valoarea ei scade de tot. Lor li se pare important sa fie ca ceilalti si mai apoi sa fie cum decid ei, in functie de toti factorii din jur.

Cea mai importanta decizie pare a fi aceea de a vedea fericirea in jur, prin urmare de a-i face fericiti pe cei de alaturi.

Acestia sunt factori de invatare si, printre ei, importanta este relatia cu ceilalti si confruntarea dintre interesele (nevoile) proprii si interesele celorlalti.

Parintii au rolul lor de zei si obectivele lor de dezvoltare a copilului pe termen lung.
Bunicii au rolul lor de magi si zane bune (ei nu cer nimic, nu refuza nimic… rolul lor e cu atat mai important cu cat… parintii par ca nu il accepta… de la ei copiii invata ca fericirea e gratis!)

Ajungand la gradinita, copilul se intalneste cu educatorul, care are obiectivele lui (date de programa nationala, de exemplu, si altele, date de vocatie, instrumentele de educatie pe care si le-a dezvoltat). Cu educatorul relatia e alta. Pozitiva, fara cea mai mica indoiala (altfel relatia NU EXISTA), dar in grup, cu reguli, structura, rutina, dialog, descoperire… si mai nou ,,online”.

Ce invata copilul alaturi de educator (chiar si la distanta)… e poate cel mai important: ca e pe cont propriu si ca asta e bine.
Compania Mica

21 aug.

E momentul

Este un timp al indoielii, nu al revenirii. Inca. Un timp in care mici si mari suntem pusi la incercare. Ne intrebam constiincios despre conduita, solutii, respect (… masca), devenire, sens. Si despre supravietuire. Despre viitor.
Viitorul e aici, caci septembrie se apropie. Cei mici trebuie si vor fi crescuti, educati, indiferent de situatie, pentru ca cei mari inteleg miza: ei, copiii, sunt viitorul. Iar cei mari vor sti ce au de facut si vor avea curajul si constiinta sa o faca (virusul nu fuge dupa noi, doar noi de el, ceea ce e o buna solutie).
Avem niste date, avem legislatie, sa le punem la treaba! Desi acum nu o prea credem, combinatia (informare corecta si respect pentru prevederile legale) functioneaza. Sa fim realisti si curajosi, repet, e acum important.
Nu e usor, dar nici nu e mortal. Dincolo de masti, sapun, dezinfectanti, reguli… e o viata frumoasa care merge mai departe si pe care cei mici o deprind de la cei mari. Sa nu ii lasam balta. Sa ii crestem, sa ii educam.
Educatia in vremea pandemiei inseamna un pas important in constiinta noastra sociala: nu doar experienta e importanta si constructiva, ci si (mai ales) respectarea conditiilor realitatii in care traim.
Buna ziua, multumesc, strange dupa tine, fa-ti patul, incalta-te singur, trage apa si spala-te pe maini… au fost poate puse prea mult la coada dupa orele de pian, aikido, arta si antreprenoriat. Inapoi la reguli si conduite … si pun pariu ca scad cifrele si se aplatizeaza curba… Asta e performanta zilei de azi. Si nu e putin!!!
E un moment de reevaluare a ceea ce suntem si a ceea ce transmitem, noi, cei mari, celor mici.
E momentul.

12 mai

,,Lesestund’ hat Gold im Mund“

… ar suna pe romaneste la fel de bine:

,,Ora de lectura are aur in gura.”

Proverbul original este un fel de ,,cine se trezeste de dimineata departe ajunge”.

La fel si acela care citeste mult.

Titlul articolului este de fapt denumirea pe care am dat-o orei noastre de lectura de la ora 16:00. Este online, cam ca tot ce se face in materie de educatie in ultima vreme.

Nu e o ora pe care sa o fi propus cu scopul de a creste vreo audienta sau a fideliza pe micii nostri clienti, … ci este ora care incheie ziua “de invatare”, face placere tuturor, aduce liniste si relaxare. Descopar, de sase saptamani, adica de 30 de ore de lectura, ca nu doar cititul este important, ci si cititul pentru altii, cu voce tare, cu imagini…in care se vede textul (astfel incat cei care nu citesc sa fie sensibilizati la ideea de text prezent, iar cei care stiu sa citeasca… sa poata urmari in voie…).

E un deliciu care se cuvine tuturor copiilor, cititori sau inca nu. E un mod de a impartasi… ce e mai bun din noi cu cei mai pretiosi dintre noi.

Ii invitam pe toti cei mici, doritori de lectura in limba germana, sa ni se alature. Obisnuintele de lectura trebuie cultivate indiferent de vremuri…

Iar pe cei mari ii invitam sa citeasca ,,Lumea scrisa. Povesti care au schimbat oamenii, istoria si civilizatia” de Martin Puchner,   ,,o privire fascinanta asupra evolutiei scrierii in ultimii 5000 de ani”… Si a citirii!

01 nov.

Cum sa nu ne fie frica de bau-baul scolilor germane: interviul de limba

Gata, e inceput de noiembrie, ne-am asezat in rutinele noastre – despre care v-am mai povestit – care ne ajuta sa invatam cu drag si placere, an de an. E un moment bun in care sa reflectam un pic asupra unui subiect care nu are un unghi de abordare foarte clar sau usor: examenul de limba germana. Acest bau-bau (in ordine) al parintilor, copiilor si educatorilor.

E greu de acceptat pentru un parinte sa isi lase copilul de cinci ani si jumatate sa dea un examen care se finalizeaza cu un verdict: ADMIS / RESPINS. Daca stim insa sa gestionam acest moment, in universul copilului el se va traduce intr-o experienta in plus din care are multe de invatat. Iar acest interviu are sensul lui, asa cum il configureaza adultii din viata copilului: un sens pozitiv.

Indiferent cum s-ar putea finaliza interviul de limba germana din viitorul apropiat al copilului dumneavoastra, vestea buna e ca aveti un copil absolut minunat! Pentru ca e copil. Pentru ca faceti totul pentru el. Si pentru ca lumea lui nu este afectata de asteptarile si eforturile noastre, dezamagirile noastre… La cinci ani si jumatate, copilul e important si are o paleta de optiuni… uriasa.

Orice proces de selectie la o varsta frageda, chiar asumat corect de catre adulti, are o sumedenie de necunoscute. Depinde de zi, de vremea de afara, de chimia instantanee dintre copil si,,examinator”, de cat de bine se simte, de ce vrea el in momentul acela, de cat de mic sau mare se considera…

Multi ii spun examen, si nu gresesc: interviul de limba se finalizeaza cu ADMIS/RESPINS. Si da, suna groaznic, discriminatoriu, cum sa supui un copil de gradinita la asa ceva, ati spune. Insa… imaginati-va pentru un moment o clasa nou-formata, in care din prima clipa instrumentul de comunicare este limba germana, iar aceasta… schioapata . Invatatorul are un scop clar: acela de a se intelege bine cu copiii, de a deschide cai de dialog, ascultare, provocare, indrumare… cum ar putea sa se concentreze la asa ceva cand codul comun nu este chiar comun?

Exact asta i-ar mai lipsi scolii (in cazul nostru concret, clasei de limba germana), o provocare in plus, cum ar fi cea a unei lipse vitale, adica a limbii germane. De aici, de fapt, necesitatea unui interviu in limba germana, si a pregatirii pentru interviu… E vorba de pregatirea pentru 13 ani de scoala.

Este util si binefacator ca intr-o clasa, la o scoala de limba germana, copiii sa stie limba germana cam ca si cum ar fi plecat cu ea de acasa (sau, in majoritatea cazurilor, de la o gradinita buna, pe care au frecventat-o cu seriozitate, fara absente prelungite sau intarzieri repetate).

Orice invatator isi doreste o clasa buna: vesela, atenta, curioasa, creativa, disciplinata. Dureaza cateva luni ca invatatorul sa formeze acest grup – el nu se formeaza de la sine. Si e greu. Cere consecventa, rezistenta, intelegere, fermitate si blandete. Cere vointa unui super-erou. Scopul urmarit nu e uniformitatea, ci numitorul comun, omogenitatea in atitudine si dispozitie, care sa il lase pe invatator sa isi faca treaba intr-o cheie pozitiva, nu punitiva. Ce ideal frumos! Si cat de mult efort si experienta se ascund in spate… Si cata limba germana din partea copiilor!

01 oct.

Der Elefant im Porzellanladen

Nu imi place sa vorbesc despre greseli, decat daca le privesc ca pe instrumente prin care putem face lucrurile mai bune. Despre cum le procesam si extragem din ele ceea ce e de invatat. Greseala vine cu frustrare, cu rusine, dar si cu decizii si cu intelegere. Si la adulti, si la copii.

Totul e ca, mai ales atunci cand suntem in ipostaza de parinti, sa avem rabdare cu copiii care “proceseaza”: ei o fac in felul lor, in timpul lor si, mai ales, in sinea lor. Se intampla sa nu avem rabdare cu ei, sa vrem sa “imbunatatim” procesul, sa-l grabim, sa –l controlam, sa fim siguri ca duce la rezultatele care trebuie. Sau sa eliminam supararea, necazul, suferinta. Si atunci scoatem procesul din sinea lor la vedere, doar ca el devine procesul nostru. Si rezultatele tot ale noastre. Copilul va repeta greseala de cate ori va avea el nevoie. Si va procesa data viitoare, daca i se da ocazia.

Hm… Eu incerc sa imi cer mie sa cer de la ei doar cat pot ei, nu mai mult. Imi zic mereu: ei sunt puii nostri… Sa las procesul sa dospeasca (ma abtin de la indicatii sau comentarii) si sa fiu emotional prezenta, sau sa dezvolt o poveste sau o pilda care sa rezume situatia. O mica fictiune care s-a intamplat…cand erau eu copil.

Am auzit de curand o pilda foarte buna, mai ales in cazul copiilor (sau adultilor, de ce nu?) care se infurie usor si …aprins, ca apoi sa le para rau, a nu stiu cata oara: “Der Elefant im Porzellanladen” (este o expresie germana, elefantul in magazinul de portelan) ilustreaza exact inadecvarea furiei atunci cand izbucneste.  Povestea e asa: cand elefantul e deja in magazinul de portelan, orice ar face, e deja prea tarziu. El trebuie sa invete sa se opreasca in momentul in care trompa lui da sa intre in magazin. Atunci nu e prea tarziu.

25 sept.

Cate ceva despre interactiunea psihoterapeut-copil

Un scurt dialog cu psihologul Monalisa Teodorescu

Să fii părinte pare a fi în ultima vreme o provocare pentru care adesea noi ca adulţi nu suntem pregătiţi. Este o dificultate care nu vine atât de la copii, cât de la propria noastră raportare la copilărie şi la însemnătatea ei, de la propria noastră tipologie de cunoaştere a naturii umane, a universului infantil.

Colaborăm, în cadrul grădiniţei Compania Mică, de mulţi ani cu d-na psiholog Monalisa Teodorescu (http://psihologul-tau.ro/psiholog-monalisa-teodorescu/), atât în pregătirea echipei noastre, cât şi în direcţia consilierii în relaţia cu copiii. Monalisa este mereu alături de noi şi ajutorul ei este nepreţuit.

Am întrebat-o pe Monalisa…

– De ce este necesară evaluarea psihologică la copii?

– În primul rând pentru întelegerea functionării psihologice a copilului, înţelegerea comportamentului si a personalitătii acestuia. Copiii şi adulţii trăiesc în aceeaşi lume, au sentimente, gânduri, emoţii la fel de puternice şi de importante. Copiii le exprimă însă mai pe înţelesul adulţilor abia după devin capabili să vorbească. Până atunci se exprimă prin joc, desen, modelaj etc.. Specialistul ştie să recepteze ceea ce exprimă copilul făcând anumiţi paşi în întâmpinarea lui, punând-şi la lucru experienţa şi abilităţile de analiza.

– Care sunt deci motivele care ne pot determina să apelăm la psiholog pentru o evaluare a copiilor?

– Motivatiile evaluării pot fi diverse, de cele mai multe ori părintele vine la psiholog deoarece vrea să-şi verifice o intuiţie, să elimine o problemă sau vrea să ştie cum poate să evite unele greşeli de educaţie care ar putea duce la dificultăti de integrare în colectivitate, la dificultăti scolare, la tulburări de comportament, de dispozitie, de conduită alimentară etc.

– Ce trebuie să ştim despre întâlnirea psihologului cu copiii?

– Întâlnirea mea cu copiii este mereu un prilej de bucurie, dar mai ales de învăţare pentru ambele părţi. Pe parcursul evaluării, rolul meu este să strâng informatiile necesare despre copil, care ulterior îmi permit să emit ipoteze, să formulez diagnostice care să conducă la interventii comportamentale sau terapeutice adecvate, atunci când este cazul. În timpul evaluării urmăresc să înţeleg şi să simt ce se petrece în universul copilului pe mai multe planuri şi să descopăr care este nivelul de functionare adaptativă si relationala. Copilul poate să ofere informatii deosebit de pretioase prin intermediul mijloacelor expresiv-creative, care îi sunt foarte la îndemână: dramatizarea, jocul cu păpusi si marionete, imageria si fantezia, desenul, modelajul în plastilină, precum si povestirile.

– Ce crezi că înţeleg copiii din întâlnirea cu tine?

– Unii copii spun fără reţineri aproape tot ce au pe suflet, alţii însă se închid şi uneori este o adevărată provocare lucrul cu ei. Arta de a respecta felul de a fi al copilului şi de a-l cuceri totuşi pentru a ajunge la colaborarea cu psihologul vine după mulţi ani de experienţă. Ei simt mai ales căldura cu care îi primesc şi starea de bine care se degajă din joacă noastră, din dialogul nostru sau povestea lor, pe care eu o urmăresc cu atenţie activă.

– Cum se foloseşte terapia prin jocul în nisip (sandplay)?

– Imaginile conturate în nisip apelează la creativitate, la imaginatia activă, care determină aducerea la suprafată a unui bogat conţinut, al cărui sens rămâne să fie descoperit. In joaca cu nisipul se nasc constructii si sunt folosite miniaturi ce au rol de simboluri.

14 mart.

Limba germana vine dupa altele sau inaintea lor?

Primul lucru pe care il aflati despre Compania Mica este faptul ca suntem o gradinita de limba germana.

Ne place germana – mult!

Insa la Compania Mica lucram pentru a pune la punct un sistem in care copilul se simte bine, se dezvolta si abia apoi pentru a invata si limba germana (mai in joaca, mai in serios).

E de subliniat insa un lucru: punctul de plecare, fara exceptie, este copilul, iar linia de sosire este tot copilul, si aici nu vorbim despre ce trebuie el sa devina in viziunea parintilor sau a societatii, ci despre ceea ce devine el fiind fericit, ingrijit, condus in mod echilibrat pe parcursul acestor ani de…” acasa”.

“Cei sapte ani de acasa” este o expresie romaneasca la care, ca parinti si educatori, trebuie sa tinem. Nu se refera la sapte ani de fericire, rasfat, lipsa de griji (da, acestea sunt prezente si importante), se refera la sapte ani in care copilul se lamureste

  • ca exista,
  • ca lumea e mare,
  • ca zilnic se invata cate ceva in legatura cu ce e bine si ce nu e bine,
  • ca atitudinea aleasa duce la consecinte benefice, sau nu,
  • ca se poate alege si ca exista lucruri care nu se negociaza,
  • ca regulile sunt de urmat
  • si ca sunt multe intrebari de pus…

Gradi, am mai spus-o, este prelungirea lui acasa si este urmata de scoala… (iar despre scoala vom mai vorbi, pentru ca este un subiect fierbinte si plin de implicatii foarte sensibile).

Gradi este prima scena: il ajuta pe copil sa inteleaga, sa se bucure, sa se raporteze la realitate. Dar gradi nu inlocuieste acel “start bun” pe care copilul il primeste in sanul familiei. Spus cat se poate de simplu, copiii au nevoie de structura. Structura inseamna fermitate, inseamna alegeri adulte, inseamna aplicarea regulilor, nu doar explicarea lor.

Nu sunt putini parintii care explica regula si asteapta ca ea sa fie aplicata de catre copil. Daca acesta nu o face, ei o mai explica odata, si inca odata, dar nu trec la “actiune”, la a pune in aplicare regula…

Uneori cel mai benefic lucru este sa spui “NU!” sau “STOP!”, intr-o maniera ferma, dar calma si echilibrata. In acest fel, noi, ca parinti, ne asumam rolul de model.

Aratam ce inseamna sa dai directie, sa educi, sa cladesti increderea copilului ca da, mami si tati ma ghideaza. Ca, dincolo de disconfortul creat de un refuz, copilul se regaseste intr-o lume ordonata, cu repere clare, in care el va sti sa navigheze corect si in armonie cu ce il inconjoara.

Am regasit ideea de “cei sapte ani de acasa” in conceptul de “scenariu” la Eric Berne – “Ce spui dupa buna ziua”, o carte pe care am citit-o prea tarziu, dupa ce copiii mei trecusera de varsta de sapte ani… Si mi-a parut rau… de aceea v-o recomand cu caldura: https://scorilos.files.wordpress.com/2011/04/eric-berne-ce-spui-dupa-buna-ziua.pdf.

Am regasit-o, in mod neasteptat, intr-o conferinta TED a lui Colin Powell: “Kids need structure”: https://www.ted.com/talks/colin_powell_kids_need_structure

Revenind: cum ramane cu limba germana… in gradi? Ea completeaza, se adauga corpului mare de educatie. Devine instrument de constientizare a universului in care copilul traieste. Desi este un obiectiv important, ea nu este obiectiv in sine, independent. Este, in gradinita germana, liantul. Transmitatorul de educatie, bucurie, normalitate.

14 dec.

Acea asteptare

Imi aduc aminte de farmecul iernilor de alta data: cand dadea prima zapada incepea acea perioada de candida asteptare a Craciunului, a Mosului! Parca avea un parfum aparte – de turta dulce mere coapte si, in anii buni, de portocale sau mandarine. Acea speranta blanda era in sine un fel de satisfactie – traditia spunea de atunci ca Mosul vine negresit.

Azi il vedem la mall, la petrecerea de Craciun de la firma lui tati, la gradi la serbare, la evenimentul organizat de firma lui mami, la bazarul de la scoala, la targul de Craciun din piata, catarat pe la balcoane, incremenit prin vitrine… Uneori vorbeste, alteori imparte daruri inainte de vreme, din diverse motive mai mult sau mai putin comerciale, alteori e obosit…

Ce inteleg copiii din aceasta expunere masiva la Mos Craciun? Nu e limpede, dar sigur din misterul asteptarii ar intelege mai mult…

Cred ca si el, Mosul, s-ar vrea sa fie cel de alta data: tipul enigmatic si delicios pe care ar vrea toata lumea sa il vada, dar el ramane…pe cat de darnic, pe atat de discret…

Inainte de toate, Craciunul este o sarbatoare de familie, iar tot ce facem noi la gradi – pregatiri, serbari, decoratiuni, povesti… facem pentru a creste experienta copiilor si pentru a proteja acest spirit de familie si de sarbatoare sacra.

Mosul vine in Ajun de Craciun! Si doar atunci…

p.s. La serbare nu vine mosul cu daruri, dar isi trimite spiridusul animator care le ofera copiilor o experienta de joaca de neuitat, trimite si covrigi si turta dulce, colindatori si voie buna…

02 oct.

Si mancatul sanatos se invata…

Si e o lectie intinsa pe ani de zile, predata cu rabdare si consecventa, cu efort si persuasiune. E o lectie cu degustare. La Compania Mica nu ii obligam pe copii ,,sa manance tot”, dar ii invatam sa isi puna in farfurie (la masa ei se servesc singuri din bucatele puse la dispozitie) atat cat mananca, preferabil …din doua-trei incercari: isi pun mai intai cat sa guste (daca se intalnesc pentru prima oara cu acel fel de mancare), apoi isi pun o cantitate mica spre moderata, daca nu s-au saturat inca una mica si inca una mica… si poate inca una? Desigur avem si zile (rare, ce e drept) in care dupa imbucatura de degustare … cate un copil prefera o jumatate de felie de paine (avem doar integrala, ca si pastele de altfel) sau inca o portie de ciorba. Dar avem si surprize placute, de curaj in acceptarea unui fel nou de mancare. Evident spiritul de grup… face deliciul unei astfel de aventuri! Si spiritul de echipa: din sote-ul de broccoli cu morcov, unii pescuiesc morcovul, ceilalti broccoli. Cu cei reticenti… avem rabdare. Mai ales la supa de linte! Haios este ca la peste le oferim lamaie, iar ei o mananca separat… fac concurs, care reuseste sa isi manance felia fara sa se strambe.

In meniul de la Compania Mica, nu avem zahar. Gustarile sunt fie de fructe sau preparate astfel incat zaharul sa nu fie necesar. Briosele cu spanac si cascaval, negresa cu miere, pandispanul cu fructe si sirop de agave, tartina cu humus (care spre maxima noastra surprindere… a fost virala), fac fata provocarii.

Si cu salatele e… o alta provocare. V-o povestesc data viitoare!