14 apr.

Despre buna purtare si respect

Aveti vreodata sentimentul ca cei mici nu prea ii asculta pe cei mari? Dar senzatia ca nu prididesc in a-i copia pe adultii din preajma?

Ei sunt ca o oglinda, reflecta tot ce spunem si tot ce facem. In felul lor, fireste – dar felul lor reproduce uneori cu exactitate modul nostru de a face si spune lucrurile.

E demult stiut ca mimetismul este principalul instrument de invatare al copiilor si ei nu il vor abandona in favoarea celorlalte metode de invatare, decat atunci cand el isi va pierde din productivitate.

Cand incercam sa ii invatam pe copii noi ne folosim de cuvinte si actiuni ilustrative si avem senzatia ca momentul lor de invatare e la fel de intens ca momentul nostru de ,,dascali”. Or ei invata intens si mult si in afara momentelor noastre de siguranta, de control. Prezentul lor este un continuum neintrerupt de invatare: culeg experienta dupa experienta, continuturi, emotii, limbaje, exprimari, deprinderi. Sa fii copil nu inseamna nicidecum ca intelegi mai putin – informatii exista peste tot si copii se lasa modelati de contactul permanent cu ceea ce e in jur. Tot ceea ce ii inconjoara li se adreseaza.

Cum invata copiii buna purtare si respect? Ca pe o alta limba materna! Mimetic, cu pasi mici, incercand sa o ,,vorbeasca”. Cum o predau parintii? In primul rand prin mimetism. Unul activ, garnisit din belsug cu atentie si dialog de consolidare.

Critica, prelegerile indelungi, strigatele, amenintarile, ironia nu sunt instrumente de educat comportamentul, doar continuturi de comportament preluate de la adult la copil in mod mimetic. Ele deconecteaza copilul de sine si de parinte. Atat despre ele. Ele nu reprezinta structura de care are nevoie copilul pentru a deprinde bune maniere si respect profund. Si functioneaza doar atata vreme cat noi suntem ,,mai mari” decat ei! Dar ei cresc…

Exista pe piata o doza de lipsa de respect – in circulatie din cauza faptului ca noi, adultii de acum am inmagazinat-o si o ducem cu noi, o controlam, totusi in criza o dam mai departe. Un exemplu bun este ,,criza in trafic”, cand avem copilul pe bancheta din spate. Un alt exemplu este momentul in care constientizam ca replica pe care tocmai am rostit-o este cea care venea de la mama/tata si ne displacea cel mai tare in copilarie, si pe care am jurat sa nu o folosim.

Ideea e ca nu ne putem lupta in ce priveste buna purtare si respectul decat cu noi insine. Si asta e important, deoarece nu putem controla sau elimina toate celelalte surse din care copiii pot invata altceva decat ne dorim. Oricat am vrea. Este vorba de modelarea unei constiinte respectuoase, nu a doar unui comportament exterior care sa fie conform normelor.

Nu ne putem astepta ca ei, copiii, sa inteleaga ,,teoria” si sa o aplice…cata vreme aici este vorba despre atitudine, formata prin influenta. Noi le influentam lumea lor si la un moment dat ei o influenteaza pe a noastra. Despre respect si formarea lui este vorba in ambele sensuri. Ei trateaza lumea unitar, asa cum au invatat de la noi, lumea.

Un reper? La maturitate ne dorim sa fim tratati cu deferenta si intelegere, pretuim un ton cald, cuvinte bine cumpanite, atitudini frumoase in situatii dificile. O solutie? Dialogul asertiv. ,,Sunt suparat. Nu ma asteptam sa vad la tine acest comportament”, spus cu un ton ferm elimina ideea ca nu ne respectam. Sa ironizam si sa umilim sau sa ne strigam furia induce un exemplu de lipsa de respect.

Ce invata copiii prin mimetism, nu invata din prima, dar de invatat invata sigur. Salutati-l, multumiti-i, cereti-va scuze. O va face si el. Nu din prima. Dar nu va pierdeti rabdarea. Avem ani la dispozitie sa fim parinti respectuosi.

Trebuie doar sa provocam si sa asteptam ecoul!

E greu de crezut?

(credit: Pam Leo, http://www.connectionparenting.com)

07 apr.

Puppentheater für alle

Am descoperit ce resursa inepuizabila de material didactic este YouTube-ul. Doar trebuie cautat cu insistenta. Si rezistenta. Mereu poti da peste o surpriza care sa iti acopere exact nevoile educative pe care le vizezi.

De exemplu ne ocupam saptamana asta de ce putem invata mergand prin oras. Despre muzee, teatru, biblioteci.  Se gasesc foarte multe materiale video, potrivite pentru copii, intr-o impecabila limba germana.

Uneori descoperim artisti deosebiti, care daruiesc arta si munca lor… tuturor.

Azi am dat peste Maya Raue de la Teatrul Kollin Kläff din Hamburg si seria de scurte spectacole de pe YouTube.

https://www.youtube.com/watch?v=LdsHV7s75mU

Am ras impreuna si am invatat cate ceva despre emotii si prietenie.

Alles wir gut!

11 mart.

Cu masca si cu zambet

Eva este o fetita foarte hotarata! Dupa mai multe luni de online in care a fost foarte disciplinata, cooperanta si interesata de invatatura, a revenit la gradinita, la programul scurt. Cu bucurie. Multa.

A crescut. Are o codita castanie poznasa si ochi verzi foarte vioi… cu care masca albastruie pe care o poarta neintrerupt se potriveste de minune. Mai ales ca pe masca este imprimat si un zambet sugubat!

In rutinele noastre zilnice trebuie sa avem mare grija de momentele in care copiii mananca, beau apa, isi sterg nasul. E vorba de distantare, de spalat pe maini, in cazul unora… de modul in care umbla cu masca.

Dar Eva nu isi atinge masca! Am realizat ca de cand a revenit nu i-am vazut zambetul de sub masca, deloc! Nu doreste sa manance, nu ii e sete – desi are sticluta proprie de apa, nu am vazut-o sa bea. Ne-am ingrijorat, mai ales pe partea asta…

Apoi intr-o zi a venit solutia, tot de la Eva: „Vreau sa mananc gustarea, dar in alta incapere, unde sa fiu singura…” Dupa ce se spala pe maini (si acest lucru ar merita un mic articol) si ia gustarea, se duce in sala de pian, unde orele incep mai tarziu, inchide usa dupa ea, da masca jos si isi potoleste foamea si setea.

Eva a inteles sa aplice noile reguli intr-un mod care sa ii dea siguranta ca ramane sanatoasa si si-a inventat-o pe a ei: „Imi dau masca jos doar cand sunt singura!”

Desigur speram ca in timp sa avem privilegiul sa ne vedem din nou zambetele unii altora.

Totul va fi bine!

29 dec.

Eroii acestor vremuri

Sunt curajosi, se adapteaza, rezista fricilor (noastre), tensiunilor, schimbarilor, vremurilor. Cu zambetul pe buze, cu dragalasenie, online sau distantati. Nu le e usor, dar nu se plang. Poarta masca. Inteleg mai bine decat ne inchipuim gravitatea situatiei si nevoia de noi reguli. Nu le refuza, dimpotriva, le exerseaza si incet-incet si le asuma.
Ei sunt eroii pandemiei acesteia: copiii. Sunt alaturi de noi, de cei mari si ne ajuta sa ne depasim problemele, sa ne concentram atentia si speranta acolo unde trebuie.
Uitati-va la ei si invatati: ei sunt seriosi si jucausi, atenti, dar increzatori, o iau de la capat, verbalizeaza problemele, se sprijina intre ei.
Acum, la sfarsit de an le multumim!

24 nov.

Cafeaua de dimineata

Diminetile la Compania Mica sunt blande si voioase, uneori chiar generoase. Copiii sunt proaspeti, vorbareti si mancaciosi. Inainte insa sa soseasca primul copil, sosesc primii membri ai echipei, asa, putin mai devreme, cat pentru o cafea buna, si inca una, poate o imbucatura impreuna si o scurta pregatire. Un scurt respiro inainte de du-te vino-ul diminetii, al zilei, uneori. Oamenii aduc cu ei omenescul lor cald si invaluitor – o valoare pe care o apreciem, o sustinem si de care ne bucuram. O zacusca, un ceai nou, o reteta, o problema la care asa, ca la bucatarie, apare si solutia, propuneri, aduceri aminte, e ziua copilului meu, luati niste gogosi. Sentimentul acela al diminetii este bun de avut, de primit, de dat mai departe.  Zambete pe sub masti, intelegeri omenesti, legaturi … care cu timpul devin puternice. Atitudinile prietenoase si politicoase sunt aceleasi pe care incercam sa le transmitem copiilor. Este normal sa le exersam intre noi in fiecare zi. Si sa ne bucuram impreuna de timpul pe care ni-l acordam inainte sa incepem munca.

10 oct.

„Pasi mici”

Cat sunt acasa cu parintii, copiii invata sa fie fericiti, sa vrea, sa se adapteze vietii, mediului, sa faca pasi, sa ia mici decizii.

Invata sa fie, sa se manifeste prin comportament, mai tarziu prin limbaj. PRIN MIMETISM… Metoda eficienta pe care nu o abandoneaza decat atunci cand valoarea ei scade de tot. Lor li se pare important sa fie ca ceilalti si mai apoi sa fie cum decid ei, in functie de toti factorii din jur.

Cea mai importanta decizie pare a fi aceea de a vedea fericirea in jur, prin urmare de a-i face fericiti pe cei de alaturi.

Acestia sunt factori de invatare si, printre ei, importanta este relatia cu ceilalti si confruntarea dintre interesele (nevoile) proprii si interesele celorlalti.

Parintii au rolul lor de zei si obectivele lor de dezvoltare a copilului pe termen lung.
Bunicii au rolul lor de magi si zane bune (ei nu cer nimic, nu refuza nimic… rolul lor e cu atat mai important cu cat… parintii par ca nu il accepta… de la ei copiii invata ca fericirea e gratis!)

Ajungand la gradinita, copilul se intalneste cu educatorul, care are obiectivele lui (date de programa nationala, de exemplu, si altele, date de vocatie, instrumentele de educatie pe care si le-a dezvoltat). Cu educatorul relatia e alta. Pozitiva, fara cea mai mica indoiala (altfel relatia NU EXISTA), dar in grup, cu reguli, structura, rutina, dialog, descoperire… si mai nou ,,online”.

Ce invata copilul alaturi de educator (chiar si la distanta)… e poate cel mai important: ca e pe cont propriu si ca asta e bine.
Compania Mica

21 aug.

E momentul

Este un timp al indoielii, nu al revenirii. Inca. Un timp in care mici si mari suntem pusi la incercare. Ne intrebam constiincios despre conduita, solutii, respect (… masca), devenire, sens. Si despre supravietuire. Despre viitor.
Viitorul e aici, caci septembrie se apropie. Cei mici trebuie si vor fi crescuti, educati, indiferent de situatie, pentru ca cei mari inteleg miza: ei, copiii, sunt viitorul. Iar cei mari vor sti ce au de facut si vor avea curajul si constiinta sa o faca (virusul nu fuge dupa noi, doar noi de el, ceea ce e o buna solutie).
Avem niste date, avem legislatie, sa le punem la treaba! Desi acum nu o prea credem, combinatia (informare corecta si respect pentru prevederile legale) functioneaza. Sa fim realisti si curajosi, repet, e acum important.
Nu e usor, dar nici nu e mortal. Dincolo de masti, sapun, dezinfectanti, reguli… e o viata frumoasa care merge mai departe si pe care cei mici o deprind de la cei mari. Sa nu ii lasam balta. Sa ii crestem, sa ii educam.
Educatia in vremea pandemiei inseamna un pas important in constiinta noastra sociala: nu doar experienta e importanta si constructiva, ci si (mai ales) respectarea conditiilor realitatii in care traim.
Buna ziua, multumesc, strange dupa tine, fa-ti patul, incalta-te singur, trage apa si spala-te pe maini… au fost poate puse prea mult la coada dupa orele de pian, aikido, arta si antreprenoriat. Inapoi la reguli si conduite … si pun pariu ca scad cifrele si se aplatizeaza curba… Asta e performanta zilei de azi. Si nu e putin!!!
E un moment de reevaluare a ceea ce suntem si a ceea ce transmitem, noi, cei mari, celor mici.
E momentul.

12 mai

,,Lesestund’ hat Gold im Mund“

… ar suna pe romaneste la fel de bine:

,,Ora de lectura are aur in gura.”

Proverbul original este un fel de ,,cine se trezeste de dimineata departe ajunge”.

La fel si acela care citeste mult.

Titlul articolului este de fapt denumirea pe care am dat-o orei noastre de lectura de la ora 16:00. Este online, cam ca tot ce se face in materie de educatie in ultima vreme.

Nu e o ora pe care sa o fi propus cu scopul de a creste vreo audienta sau a fideliza pe micii nostri clienti, … ci este ora care incheie ziua “de invatare”, face placere tuturor, aduce liniste si relaxare. Descopar, de sase saptamani, adica de 30 de ore de lectura, ca nu doar cititul este important, ci si cititul pentru altii, cu voce tare, cu imagini…in care se vede textul (astfel incat cei care nu citesc sa fie sensibilizati la ideea de text prezent, iar cei care stiu sa citeasca… sa poata urmari in voie…).

E un deliciu care se cuvine tuturor copiilor, cititori sau inca nu. E un mod de a impartasi… ce e mai bun din noi cu cei mai pretiosi dintre noi.

Ii invitam pe toti cei mici, doritori de lectura in limba germana, sa ni se alature. Obisnuintele de lectura trebuie cultivate indiferent de vremuri…

Iar pe cei mari ii invitam sa citeasca ,,Lumea scrisa. Povesti care au schimbat oamenii, istoria si civilizatia” de Martin Puchner,   ,,o privire fascinanta asupra evolutiei scrierii in ultimii 5000 de ani”… Si a citirii!

01 nov.

Cum sa nu ne fie frica de bau-baul scolilor germane: interviul de limba

Gata, e inceput de noiembrie, ne-am asezat in rutinele noastre – despre care v-am mai povestit – care ne ajuta sa invatam cu drag si placere, an de an. E un moment bun in care sa reflectam un pic asupra unui subiect care nu are un unghi de abordare foarte clar sau usor: examenul de limba germana. Acest bau-bau (in ordine) al parintilor, copiilor si educatorilor.

E greu de acceptat pentru un parinte sa isi lase copilul de cinci ani si jumatate sa dea un examen care se finalizeaza cu un verdict: ADMIS / RESPINS. Daca stim insa sa gestionam acest moment, in universul copilului el se va traduce intr-o experienta in plus din care are multe de invatat. Iar acest interviu are sensul lui, asa cum il configureaza adultii din viata copilului: un sens pozitiv.

Indiferent cum s-ar putea finaliza interviul de limba germana din viitorul apropiat al copilului dumneavoastra, vestea buna e ca aveti un copil absolut minunat! Pentru ca e copil. Pentru ca faceti totul pentru el. Si pentru ca lumea lui nu este afectata de asteptarile si eforturile noastre, dezamagirile noastre… La cinci ani si jumatate, copilul e important si are o paleta de optiuni… uriasa.

Orice proces de selectie la o varsta frageda, chiar asumat corect de catre adulti, are o sumedenie de necunoscute. Depinde de zi, de vremea de afara, de chimia instantanee dintre copil si,,examinator”, de cat de bine se simte, de ce vrea el in momentul acela, de cat de mic sau mare se considera…

Multi ii spun examen, si nu gresesc: interviul de limba se finalizeaza cu ADMIS/RESPINS. Si da, suna groaznic, discriminatoriu, cum sa supui un copil de gradinita la asa ceva, ati spune. Insa… imaginati-va pentru un moment o clasa nou-formata, in care din prima clipa instrumentul de comunicare este limba germana, iar aceasta… schioapata . Invatatorul are un scop clar: acela de a se intelege bine cu copiii, de a deschide cai de dialog, ascultare, provocare, indrumare… cum ar putea sa se concentreze la asa ceva cand codul comun nu este chiar comun?

Exact asta i-ar mai lipsi scolii (in cazul nostru concret, clasei de limba germana), o provocare in plus, cum ar fi cea a unei lipse vitale, adica a limbii germane. De aici, de fapt, necesitatea unui interviu in limba germana, si a pregatirii pentru interviu… E vorba de pregatirea pentru 13 ani de scoala.

Este util si binefacator ca intr-o clasa, la o scoala de limba germana, copiii sa stie limba germana cam ca si cum ar fi plecat cu ea de acasa (sau, in majoritatea cazurilor, de la o gradinita buna, pe care au frecventat-o cu seriozitate, fara absente prelungite sau intarzieri repetate).

Orice invatator isi doreste o clasa buna: vesela, atenta, curioasa, creativa, disciplinata. Dureaza cateva luni ca invatatorul sa formeze acest grup – el nu se formeaza de la sine. Si e greu. Cere consecventa, rezistenta, intelegere, fermitate si blandete. Cere vointa unui super-erou. Scopul urmarit nu e uniformitatea, ci numitorul comun, omogenitatea in atitudine si dispozitie, care sa il lase pe invatator sa isi faca treaba intr-o cheie pozitiva, nu punitiva. Ce ideal frumos! Si cat de mult efort si experienta se ascund in spate… Si cata limba germana din partea copiilor!

01 oct.

Der Elefant im Porzellanladen

Nu imi place sa vorbesc despre greseli, decat daca le privesc ca pe instrumente prin care putem face lucrurile mai bune. Despre cum le procesam si extragem din ele ceea ce e de invatat. Greseala vine cu frustrare, cu rusine, dar si cu decizii si cu intelegere. Si la adulti, si la copii.

Totul e ca, mai ales atunci cand suntem in ipostaza de parinti, sa avem rabdare cu copiii care “proceseaza”: ei o fac in felul lor, in timpul lor si, mai ales, in sinea lor. Se intampla sa nu avem rabdare cu ei, sa vrem sa “imbunatatim” procesul, sa-l grabim, sa –l controlam, sa fim siguri ca duce la rezultatele care trebuie. Sau sa eliminam supararea, necazul, suferinta. Si atunci scoatem procesul din sinea lor la vedere, doar ca el devine procesul nostru. Si rezultatele tot ale noastre. Copilul va repeta greseala de cate ori va avea el nevoie. Si va procesa data viitoare, daca i se da ocazia.

Hm… Eu incerc sa imi cer mie sa cer de la ei doar cat pot ei, nu mai mult. Imi zic mereu: ei sunt puii nostri… Sa las procesul sa dospeasca (ma abtin de la indicatii sau comentarii) si sa fiu emotional prezenta, sau sa dezvolt o poveste sau o pilda care sa rezume situatia. O mica fictiune care s-a intamplat…cand erau eu copil.

Am auzit de curand o pilda foarte buna, mai ales in cazul copiilor (sau adultilor, de ce nu?) care se infurie usor si …aprins, ca apoi sa le para rau, a nu stiu cata oara: “Der Elefant im Porzellanladen” (este o expresie germana, elefantul in magazinul de portelan) ilustreaza exact inadecvarea furiei atunci cand izbucneste.  Povestea e asa: cand elefantul e deja in magazinul de portelan, orice ar face, e deja prea tarziu. El trebuie sa invete sa se opreasca in momentul in care trompa lui da sa intre in magazin. Atunci nu e prea tarziu.