Category Archives: Din experienta

Nu imi place sa vorbesc despre greseli, decat daca le privesc ca pe instrumente prin care putem face lucrurile mai bune. Despre cum le procesam si extragem din ele ceea ce e de invatat. Greseala vine cu frustrare, cu rusine, dar si cu decizii si cu intelegere. Si la adulti, si la copii.

Totul e ca, mai ales atunci cand suntem in ipostaza de parinti, sa avem rabdare cu copiii care “proceseaza”: ei o fac in felul lor, in timpul lor si, mai ales, in sinea lor. Se intampla sa nu avem rabdare cu ei, sa vrem sa “imbunatatim” procesul, sa-l grabim, sa –l controlam, sa fim siguri ca duce la rezultatele care trebuie. Sau sa eliminam supararea, necazul, suferinta. Si atunci scoatem procesul din sinea lor la vedere, doar ca el devine procesul nostru. Si rezultatele tot ale noastre. Copilul va repeta greseala de cate ori va avea el nevoie. Si va procesa data viitoare, daca i se da ocazia.

Hm… Eu incerc sa imi cer mie sa cer de la ei doar cat pot ei, nu mai mult. Imi zic mereu: ei sunt puii nostri… Sa las procesul sa dospeasca (ma abtin de la indicatii sau comentarii) si sa fiu emotional prezenta, sau sa dezvolt o poveste sau o pilda care sa rezume situatia. O mica fictiune care s-a intamplat…cand erau eu copil.

Am auzit de curand o pilda foarte buna, mai ales in cazul copiilor (sau adultilor, de ce nu?) care se infurie usor si …aprins, ca apoi sa le para rau, a nu stiu cata oara: “Der Elefant im Porzellanladen” (este o expresie germana, elefantul in magazinul de portelan) ilustreaza exact inadecvarea furiei atunci cand izbucneste.  Povestea e asa: cand elefantul e deja in magazinul de portelan, orice ar face, e deja prea tarziu. El trebuie sa invete sa se opreasca in momentul in care trompa lui da sa intre in magazin. Atunci nu e prea tarziu.

0

42

Un scurt dialog cu psihologul Monalisa Teodorescu

Să fii părinte pare a fi în ultima vreme o provocare pentru care adesea noi ca adulţi nu suntem pregătiţi. Este o dificultate care nu vine atât de la copii, cât de la propria noastră raportare la copilărie şi la însemnătatea ei, de la propria noastră tipologie de cunoaştere a naturii umane, a universului infantil.

Colaborăm, în cadrul grădiniţei Compania Mică, de mulţi ani cu d-na psiholog Monalisa Teodorescu (http://psihologul-tau.ro/psiholog-monalisa-teodorescu/), atât în pregătirea echipei noastre, cât şi în direcţia consilierii în relaţia cu copiii. Monalisa este mereu alături de noi şi ajutorul ei este nepreţuit.

Am întrebat-o pe Monalisa…

– De ce este necesară evaluarea psihologică la copii?

– În primul rând pentru întelegerea functionării psihologice a copilului, înţelegerea comportamentului si a personalitătii acestuia. Copiii şi adulţii trăiesc în aceeaşi lume, au sentimente, gânduri, emoţii la fel de puternice şi de importante. Copiii le exprimă însă mai pe înţelesul adulţilor abia după devin capabili să vorbească. Până atunci se exprimă prin joc, desen, modelaj etc.. Specialistul ştie să recepteze ceea ce exprimă copilul făcând anumiţi paşi în întâmpinarea lui, punând-şi la lucru experienţa şi abilităţile de analiza.

– Care sunt deci motivele care ne pot determina să apelăm la psiholog pentru o evaluare a copiilor?

– Motivatiile evaluării pot fi diverse, de cele mai multe ori părintele vine la psiholog deoarece vrea să-şi verifice o intuiţie, să elimine o problemă sau vrea să ştie cum poate să evite unele greşeli de educaţie care ar putea duce la dificultăti de integrare în colectivitate, la dificultăti scolare, la tulburări de comportament, de dispozitie, de conduită alimentară etc.

– Ce trebuie să ştim despre întâlnirea psihologului cu copiii?

– Întâlnirea mea cu copiii este mereu un prilej de bucurie, dar mai ales de învăţare pentru ambele părţi. Pe parcursul evaluării, rolul meu este să strâng informatiile necesare despre copil, care ulterior îmi permit să emit ipoteze, să formulez diagnostice care să conducă la interventii comportamentale sau terapeutice adecvate, atunci când este cazul. În timpul evaluării urmăresc să înţeleg şi să simt ce se petrece în universul copilului pe mai multe planuri şi să descopăr care este nivelul de functionare adaptativă si relationala. Copilul poate să ofere informatii deosebit de pretioase prin intermediul mijloacelor expresiv-creative, care îi sunt foarte la îndemână: dramatizarea, jocul cu păpusi si marionete, imageria si fantezia, desenul, modelajul în plastilină, precum si povestirile.

– Ce crezi că înţeleg copiii din întâlnirea cu tine?

– Unii copii spun fără reţineri aproape tot ce au pe suflet, alţii însă se închid şi uneori este o adevărată provocare lucrul cu ei. Arta de a respecta felul de a fi al copilului şi de a-l cuceri totuşi pentru a ajunge la colaborarea cu psihologul vine după mulţi ani de experienţă. Ei simt mai ales căldura cu care îi primesc şi starea de bine care se degajă din joacă noastră, din dialogul nostru sau povestea lor, pe care eu o urmăresc cu atenţie activă.

– Cum se foloseşte terapia prin jocul în nisip (sandplay)?

– Imaginile conturate în nisip apelează la creativitate, la imaginatia activă, care determină aducerea la suprafată a unui bogat conţinut, al cărui sens rămâne să fie descoperit. In joaca cu nisipul se nasc constructii si sunt folosite miniaturi ce au rol de simboluri.

0

42

Imi aduc aminte de farmecul iernilor de alta data: cand dadea prima zapada incepea acea perioada de candida asteptare a Craciunului, a Mosului! Parca avea un parfum aparte – de turta dulce mere coapte si, in anii buni, de portocale sau mandarine. Acea speranta blanda era in sine un fel de satisfactie – traditia spunea de atunci ca Mosul vine negresit.

Azi il vedem la mall, la petrecerea de Craciun de la firma lui tati, la gradi la serbare, la evenimentul organizat de firma lui mami, la bazarul de la scoala, la targul de Craciun din piata, catarat pe la balcoane, incremenit prin vitrine… Uneori vorbeste, alteori imparte daruri inainte de vreme, din diverse motive mai mult sau mai putin comerciale, alteori e obosit…

Ce inteleg copiii din aceasta expunere masiva la Mos Craciun? Nu e limpede, dar sigur din misterul asteptarii ar intelege mai mult…

Cred ca si el, Mosul, s-ar vrea sa fie cel de alta data: tipul enigmatic si delicios pe care ar vrea toata lumea sa il vada, dar el ramane…pe cat de darnic, pe atat de discret…

Inainte de toate, Craciunul este o sarbatoare de familie, iar tot ce facem noi la gradi – pregatiri, serbari, decoratiuni, povesti… facem pentru a creste experienta copiilor si pentru a proteja acest spirit de familie si de sarbatoare sacra.

Mosul vine in Ajun de Craciun! Si doar atunci…

p.s. La serbare nu vine mosul cu daruri, dar isi trimite spiridusul animator care le ofera copiilor o experienta de joaca de neuitat, trimite si covrigi si turta dulce, colindatori si voie buna…

0

42

Si e o lectie intinsa pe ani de zile, predata cu rabdare si consecventa, cu efort si persuasiune. E o lectie cu degustare. La Compania Mica nu ii obligam pe copii ,,sa manance tot”, dar ii invatam sa isi puna in farfurie (la masa ei se servesc singuri din bucatele puse la dispozitie) atat cat mananca, preferabil …din doua-trei incercari: isi pun mai intai cat sa guste (daca se intalnesc pentru prima oara cu acel fel de mancare), apoi isi pun o cantitate mica spre moderata, daca nu s-au saturat inca una mica si inca una mica… si poate inca una? Desigur avem si zile (rare, ce e drept) in care dupa imbucatura de degustare … cate un copil prefera o jumatate de felie de paine (avem doar integrala, ca si pastele de altfel) sau inca o portie de ciorba. Dar avem si surprize placute, de curaj in acceptarea unui fel nou de mancare. Evident spiritul de grup… face deliciul unei astfel de aventuri! Si spiritul de echipa: din sote-ul de broccoli cu morcov, unii pescuiesc morcovul, ceilalti broccoli. Cu cei reticenti… avem rabdare. Mai ales la supa de linte! Haios este ca la peste le oferim lamaie, iar ei o mananca separat… fac concurs, care reuseste sa isi manance felia fara sa se strambe.

In meniul de la Compania Mica, nu avem zahar. Gustarile sunt fie de fructe sau preparate astfel incat zaharul sa nu fie necesar. Briosele cu spanac si cascaval, negresa cu miere, pandispanul cu fructe si sirop de agave, tartina cu humus (care spre maxima noastra surprindere… a fost virala), fac fata provocarii.

Si cu salatele e… o alta provocare. V-o povestesc data viitoare!

0

42

Daca e norocos, copilul nedormit se intinde oriunde intr-un colt si adoarme bustean. Dar nu toti copiii au aceasta relatie buna cu somnul de pranz (ma refer la acei copii care nu au in programul lor un somn de pranz organizat). Unii sunt foarte activi sau foarte implicati in activitati foarte importante.

Eu vad zilnic copii nedormiti din diverse motive, care tin de dinamica societatii in care traim, de cotidianul lor asa cum este planificat de parinti, de pofta lor de joaca, de dependenta de vreun ecran.

Cand gresesc si eu cu al meu si trec de 20:30 ca ora de culcare, a doua zi la scoala (e la clasa pregatitoare) se poarta ca un extraterestru, cu sincope de atentie si concentrare, cu iritare si comportament nepoliticos si neprietenos, si daca greseala mea e grava – cu crize de plans.

Cautati putin pe internet, din cateva articole va lamuriti cat de grav e efectul nesomnului asupra functiilor creierului si cat de mult se agraveaza in situatia unei lipse cronice de somn.

Cum sa nu ratati ora de culcare… e o gaselnita pe care fiecare familie o cauta pana o gaseste sau o introduce atat de timpuriu incat nu mai e subiect de discutie. Eu i-am daruit fiului meu o colectie de ochelari pentru dormit, intrucat ii e inca frica de intuneric. A fost o solutie perfecta pentru el sa se culce cu lumina aprinsa si totusi sa capete intunericul de care avea nevoie sa adoarma adanc.

De curand am primit vizita unui coleg de scoala peste noapte, miercuri spre joi. S-au zbenguit pana la noua, apoi s-au mai hlizit in pat sub patura cu ochelarii de dormit pe ochi inca vreo ora. A doua zi a fost chinuitoare pentru ei, nimic nu le-a priit. Si i-am intins la pranz pe saltelute si in cinci minute sforaiau. M-am gandit apoi sa le dau tuturor ocazia sa stea cinci minute intinsi inainte de activitati. Au mai adormit inca opt copii din grupa.

Si mai e ceva odihnitor: in cate o sambata lasati-i sa leneveasca, sa stea cat vor in camera lor in pijamale la ce joaca vor ei, nu ii deranjati nici pentru micul dejun. Ei isi vor lua alta hrana. Si de asta trebuie sa se sature. Din cand in cand nefacutul nimic (nimic controlat de noi) e foarte plin de idei si impliniri.

0

42

Eu nu stiu cum sa il scap pe copilul meu de toate “device”-urile care ne-au invadat. E atat de preocupat de ele, de tipul de informatii pe care il pun la dispozitie si de fluxul lor. Jocuri de toate felurile, tutoriale, clipuri cu youtuberi, aplicatii… O virtualitate intreaga!

Beneficii:

• tot ce se poate achizitiona din seturi de jocuri de invatare (de ex. http://www.lernspass-fuer-kinder.de/ … si aplicatiile de android echivalente);
• informatii inclusiv stiintifice din spoturi cu experimente, cu animale, cu copii, cu jocuri;
• un “je ne se quoi” din jocurile interactive de ps4 sau tableta… cu mult suspans si satisfactie;
• o limba engleza gratis cu o fluenta de invidiat;
• un soi de incredere de sine (“las ca stiu eu, ca am vazut pe youtube!”);
• si de deschidere catre invatare, informatii;
• disponibilitatea de a urmari si impreuna cu cei mari si de a primi explicatii pe marginea unor lucruri noi;
• disponibilitatea pentru tipul de audiobook cu imagine (care sustine disponibilitatea pentru lectura – el cere sa i se citeasca in fiecare seara);

Dezavantaje:

• o anume rupere de realitate, cu atac asupra concentrarii;
• lupta pentru “timp virtual”, cu atac, de exemplu, asupra orei de culcare;
• nemultumirea/criza ca “timpul virtual” se termina (deoarece in virtualitate … nimic nu se termina, oricand o poti lua de la capat);
• refuz fata de alte activitati;
• … altele, pe care poate nu le vad (sunt multe articole pe tema asta… foarte limpezi sau foarte insistente).

Revin asupra ideii ca cel mai greu este sa il determin sau sa il ajut sa se desprinda de obiectul magic din mana lui. E momentul unei mici crize in care eu trebuie sa fiu ferma, iar el plange cu jale si se roaga de mine cu hotarare pentru inca zece minute si pentru inca zece si inca zece. Inca cinci? Doua minuuuuteeee, te roooog! Te rooooog! Te roooooog!

Pana intr-o zi in care in schimbul a inca zece minute mi-a promis ca a doua zi… e “zi naturala”.

Ura! A doua zi am strans tot si am incuiat tot, am renuntat si eu la propriul telefon… si m-am tinut cu dintii de “ziua naturala”. Nu a fost usor la inceput… Ma plictiseeesc! Noroc ca citisem cat de productiva e plicta la sapte ani! Din plicta am dat in jale, am epuizat-o cam in juma de ora de plans, dar apoi am jucat Gobblet, Dao, Pilos, Dobble si am citit, am re-descoperit chestii faine in sertarele cu jucarii (doua la numar), apoi am dat iar in plicta… si asta a fost.

Doar ca “ziua naturala”a ramas in calendar tot a doua zi! In continuare trebuie sa ma tin cu dintii de ea. E productiva si linistitoare.

0

42

Peter Wohlleben este un padurar foarte curajos. A descoperit o societate secreta. Cea a copacilor. I-a studiat indeluung, s-a apropiat de ei si i-a observat. El stie ca ei, copacii, au o viata, cam ca a oamenilor, dar intinsa pe sute de ani si mii de hectare. Ei simt, comunica, invata, se apara si apara la randul lor. Au personalitati diferite, vieti diferite, traite la o intensitate nebanuita pana acum. Au pana si un www al lor : “wood wide web”

Cartea lui Peter Wohlleben: “Das geheime Leben der Bäume: Was sie fühlen, wie sie kommunizieren – die Entdeckung einer verborgenen Welt” ne introduce intr-o lume parca similara oamenilor, in lumea unor fiinte multiseculare cu care omul a fost intotdeauna prieten. O lume a unor fiinte “simtitoare”, cum le-a definit el. Peter Wohlleben si-a propus sa o inteleaga si sa ne-o comunice.

Sta sa dea primavara… Ne propunem sa iesim cu copiii si sa vedem copacii cei mai batrani si cei tineri, plantati acum vreo 5 ani in Parcul Circului, … oare ne transmit ceva din secretele lor? Mai intai dam o tura sa vedem ce a mai inverzit si ce a mai inflorit. E o experienta placuta… ne intalnim cu natura, cu oameni, cu situatii noi, cu noi insine, cu multa joaca in aer liber! Acum… desigur putem fi mult mai atenti la copaci (sa vedem daca intelegem cat de mult se aseamana ca “stil” de viata). Parcul e viu, e proaspat, nu oboseste niciodata sa ne primeasca, sa ne imbie cu starea de bine si de libertate…

0

42

Povestile spuse in imagini, actiune si muzica sunt de neuitat. Impresioneaza prin armonie si intelesuri simple. Ne arata cat de nemijlocita e bucuria, ne imbogatesc universul interior.

“The Snowman” (animatie dupa cartea omonima de Raymond Briggs, cu muzica de Howard Blake, premiata in 1982 cu premiul BAFTA) este una dintre productiile care ne aduc aminte de copilarie, acea copilarie de care ne e invariabil dor. Priviti-o impreuna cu copiii. Va va face bine!

0

42