19 oct.

Octombrie e generos… cand e sanatos!

In octombrie facem multe la Compania Mica – preparam zacusca (da, tocam ceapa, vinetele coapte si ardeii copti, da cu cutitul), punem muraturi (da, curatam usturoiul, morcovii, nu, hreanul nu toti, doar cei mai mari, umplem borcanele cu mirodenii, castraveti si saramura), avem petrecere cu piesa de teatru… „Mos Dovleac” al trupei Istetila si ne jucam de-a frica aceea care pazeste bostanaria.

Daca suntem sanatosi.

Cei mici, chiar si sub cinci ani, s-au obisnuit deja cu masca, o poarta constiincios (da, la inceput o bagau in gura cu degete cu tot). O schimba(m) des.

Totusi ei (2-12 ani) nu pot face mai mult.

Si nici noi, cei care ii ingrijim. Da, suntem vaccinati (purtam masca, dezinfectam,aerisim des, pastram distanta, circuitele, …atat cat pot ei). Altfel stam acasa cate doua saptamani la fiecare situatie (traim in Bucuresti, situatiile nu ne pot ocoli tocmai pe noi). Si asta nu ar fi cel mai rau (doar dificil si nedrept sa contribuim la izolare/carantinare) – cel mai rau ar fi sa ne imbolnavim de adevaratelea. Sa nu mai facem in octombrie mai nimic. Sau sa facem ceva ce nu ne dorim.

Uram tuturor sanatate si intelegerea buna a lucrurilor.

In plus cerem un pic de sprijin: vaccinati-va! Asa ne creste imunitatea. Asa ne mai creste si moralul. Scapam de obsesia ca in orice moment trebuie sa inchidem poarta sau de obsesia mai adanca a unei vesti triste.

05 oct.

Despre educatie si vaccinatie*, azi, ca tot e o zi mondiala

*Nu e o gluma, e doar o rima, cat sa va atraga atentia.

Mereu ma bucur sa intalnesc oameni educati. Ma bucur sa vad oameni educati la televizor, pe canalele de social-media, sa citesc ce scriu in presa si in carti. Sa ii ascult cu atentie. Stiu ca am ceva de invatat de la ei.

Ma bucur sa intalnesc oameni vaccinati. Sa ii vad la televizor, pe canalele de social-media, sa citesc ce scriu in presa si in carti. Sa ii ascult cu atentie. Stiu ca am ceva de invatat de la ei.

Ei au ceva comun. Sunt educati si vaccinati.

Eu cred ca cei care sunt pro-vaccin sunt si pro-educatie.

Si le multumesc!

Eu m-am vaccinat ca sa pot continua sa lucrez in educatie (in micul meu coltisor din Compania Mica), sa pot sa primesc copiii, sa pot da un exemplu, sa pot avea incredere ca fiul meu nu va face online scoala tot anul, doi ani, trei ani … (fiul meu face scoala online, de la 7;30 in sesiuni de treizeci de minute, cu pauze de douazeci de minute, singur, de acasa, a fost „contact direct”) si sa am incredere ca un alt val daca vine … nu va veni cu cine stie ce varianta de virus care sa ne surprinda si mai dureros, mult mai dureros.

Sa ne putem spune „La multi ani!” cu lacrimi de fericire, nu de amaraciune.

Sa ne bucuram unii de altii si de ce putem face impreuna.

Sa sarbatorim tot felul de zile mondiale in siguranta.

Roxana Vasile

31 aug.

Cresc

Cresc de juma’ de viata copii. Pe ai mei, cei trei, pe ai altora, ai celor care au incredere ca pot si …dupa care chiar afla ca pot.

Probabil cu ai mei am gresit cel mai mult (dupa vorba … Der Schuster trägt die schlechtesten Schuhe, adica susterul poarta pantofi scalciati), si sa gresesc fata de ei a facut cumva parte din proces.

Pentru ca in educatie, poti sa atingi, cu enorm de multa stradanie si constiinta, excelenta, nu constant, iar procesul ramane imperfect, greu. Pentru ca e dinamic, si in dinamismul asta trebuie sa intelegi alternanta lucrurilor simple si a celor complicate. Lucrurile simple tin de interactiunea blanda, ferma, constanta cu copiii, pentru ca intri in lumea lor, iar lucrurile complicate tin de elaborare si consecventa de a urmari … invatarea.

Una peste alta, momentele de inspiratie, cand rupi ritmul, rupi orarul, si mergi pe fler, facand cu copiii ceva neasteptat, aproape improvizat, spontan, sunt cele mai speciale: esti de-al lor, esti copil alaturi de ei si, ghici ce? Nu gresesti! Esti acolo cu ei si pentru ei, te lasi nu inconjurat, ci invadat de copilaria lor si de propria copilarie. Ii ai, simti ca sunt ai tai, si ei simt reciproc ca te daruiesti lor, pentru un moment simplu, curat, plin de veselie. Momentul trece… si nu prea. Schimba ceva, construieste ceva. Te lasa apoi sa fii dascal si pe ei chiar sa primeasca ceea ce trebuie sa le dai: invatatura.

Copiii mei, cei mai mari, sunt absolventi sau studenti, … iar cei mai mici sunt “gradinari”. Sunt foarte putin “ai mei” … si unii si altii. Sunt “ai lor”. Eu pot doar sa ma bucur ca ii insotesc, pentru un timp, in copilariile lor … cea mica, cea prescolara, cea scolara sau universitara (uneori imi iese si asta …), cea interioara (da, si asta… uneori). Si de cate ori primesc un semn de la cate un astfel ce copil… care a fost putin al meu, care s-a lasat ingrijit de ceea ce fac de ani de zile,  atunci lumea pare din nou simpla si dreapta, plina de speranta si zambet.

Roxana

05 iul.

Prajitura cu rubarba

Ieri, duminica, am facut prajitura cu rubarba, Rhabarberkuchen. Am invatat sa mananc rubarba de la invatatoarea mea, Marianne Lahner, Genossin Lehrerin – cum eram nevoiti sa i ne adresam pe atunci. (Din pacate, dupa acea perioada, nu am mai intalnit-o, nu am avut ocazia sa ii vorbesc omeneste, liber. Dar i-am scris odata, in Germania, sa ii multumesc si sa ii spun ca intuitia ei s-a adeverit: lucram in educatie si predam germana, am primit de la ea cele mai calde ganduri si urari.)

Mergeam la ea acasa martea, sa mai fac niste germana, eram praf. Ma punea in bucatarie la masa cu familia ei si imi dadea si prajitura (ea facea prajitura intotdeauna pentru duminica, dar mai pastra si pentru marti…). Ma lovesc acum niste amintiri atat de proaspete… imi dau lacrimile si tac putin in semn de reculegere si recunostinta. Nu am invatat de la ea doar germana, ci atat de multe altele, printre care acea deschidere umana, in ascunzisul caminului ei, pe care nu o intalneam des in acea lume betonata de frici.  Relatii calde, intelegereri tacite, rezistenta in micul imperiu al casei – am inteles asta abia tarziu, cand o parte din lumea copilariei mele disparuse.

Dar germana nu am invatat doar de la ea. Am invatat-o de la ţipserii printre care am crescut, iar de la ei nu am invatat doar limba…(In clasa I , era 1981, eram 38 de copii in clasa … care opt ani mai tarziu mai numara doar 15 elevi.)  Erau atatia oameni buni, care isi ascundeau umanitatea, in acea comunitate… pe cale de dizolvare.

Azi stau si mananc Rhabarberkuchen si realizez ca nu am facut niciodata un gest marunt, dar poate necesar: sa imi manifest recunostinta fata de toti cei de la care am invatat cate ceva in acea copilarie ,,nemteasca” pe care am trait-o.

Si mai realizez un lucru, ca tot ce fac de doisprezece ani in Compania Mica, nu e doar legat de limba germana, in care aproape am crescut, ci e legat de impulsul, pe care il constientizez acum, de a da mai departe acel fel de a fi uman si binevoitor, desi riguros si ferm, de care avem nevoie cu totii in vietile noastre. Iar copiii nostri merita sa il preia.

Prin urmare, fara sa pot da nume, pentru ca sunt multe:

Ihr Leute, nach so vielen Jahren bedanke ich mich bei Euch aus tiefstem Herzen!

Roxana

14 apr.

Despre buna purtare si respect

Aveti vreodata sentimentul ca cei mici nu prea ii asculta pe cei mari? Dar senzatia ca nu prididesc in a-i copia pe adultii din preajma?

Ei sunt ca o oglinda, reflecta tot ce spunem si tot ce facem. In felul lor, fireste – dar felul lor reproduce uneori cu exactitate modul nostru de a face si spune lucrurile.

E demult stiut ca mimetismul este principalul instrument de invatare al copiilor si ei nu il vor abandona in favoarea celorlalte metode de invatare, decat atunci cand el isi va pierde din productivitate.

Cand incercam sa ii invatam pe copii noi ne folosim de cuvinte si actiuni ilustrative si avem senzatia ca momentul lor de invatare e la fel de intens ca momentul nostru de ,,dascali”. Or ei invata intens si mult si in afara momentelor noastre de siguranta, de control. Prezentul lor este un continuum neintrerupt de invatare: culeg experienta dupa experienta, continuturi, emotii, limbaje, exprimari, deprinderi. Sa fii copil nu inseamna nicidecum ca intelegi mai putin – informatii exista peste tot si copii se lasa modelati de contactul permanent cu ceea ce e in jur. Tot ceea ce ii inconjoara li se adreseaza.

Cum invata copiii buna purtare si respect? Ca pe o alta limba materna! Mimetic, cu pasi mici, incercand sa o ,,vorbeasca”. Cum o predau parintii? In primul rand prin mimetism. Unul activ, garnisit din belsug cu atentie si dialog de consolidare.

Critica, prelegerile indelungi, strigatele, amenintarile, ironia nu sunt instrumente de educat comportamentul, doar continuturi de comportament preluate de la adult la copil in mod mimetic. Ele deconecteaza copilul de sine si de parinte. Atat despre ele. Ele nu reprezinta structura de care are nevoie copilul pentru a deprinde bune maniere si respect profund. Si functioneaza doar atata vreme cat noi suntem ,,mai mari” decat ei! Dar ei cresc…

Exista pe piata o doza de lipsa de respect – in circulatie din cauza faptului ca noi, adultii de acum am inmagazinat-o si o ducem cu noi, o controlam, totusi in criza o dam mai departe. Un exemplu bun este ,,criza in trafic”, cand avem copilul pe bancheta din spate. Un alt exemplu este momentul in care constientizam ca replica pe care tocmai am rostit-o este cea care venea de la mama/tata si ne displacea cel mai tare in copilarie, si pe care am jurat sa nu o folosim.

Ideea e ca nu ne putem lupta in ce priveste buna purtare si respectul decat cu noi insine. Si asta e important, deoarece nu putem controla sau elimina toate celelalte surse din care copiii pot invata altceva decat ne dorim. Oricat am vrea. Este vorba de modelarea unei constiinte respectuoase, nu a doar unui comportament exterior care sa fie conform normelor.

Nu ne putem astepta ca ei, copiii, sa inteleaga ,,teoria” si sa o aplice…cata vreme aici este vorba despre atitudine, formata prin influenta. Noi le influentam lumea lor si la un moment dat ei o influenteaza pe a noastra. Despre respect si formarea lui este vorba in ambele sensuri. Ei trateaza lumea unitar, asa cum au invatat de la noi, lumea.

Un reper? La maturitate ne dorim sa fim tratati cu deferenta si intelegere, pretuim un ton cald, cuvinte bine cumpanite, atitudini frumoase in situatii dificile. O solutie? Dialogul asertiv. ,,Sunt suparat. Nu ma asteptam sa vad la tine acest comportament”, spus cu un ton ferm elimina ideea ca nu ne respectam. Sa ironizam si sa umilim sau sa ne strigam furia induce un exemplu de lipsa de respect.

Ce invata copiii prin mimetism, nu invata din prima, dar de invatat invata sigur. Salutati-l, multumiti-i, cereti-va scuze. O va face si el. Nu din prima. Dar nu va pierdeti rabdarea. Avem ani la dispozitie sa fim parinti respectuosi.

Trebuie doar sa provocam si sa asteptam ecoul!

E greu de crezut?

(credit: Pam Leo, http://www.connectionparenting.com)

07 apr.

Puppentheater für alle

Am descoperit ce resursa inepuizabila de material didactic este YouTube-ul. Doar trebuie cautat cu insistenta. Si rezistenta. Mereu poti da peste o surpriza care sa iti acopere exact nevoile educative pe care le vizezi.

De exemplu ne ocupam saptamana asta de ce putem invata mergand prin oras. Despre muzee, teatru, biblioteci.  Se gasesc foarte multe materiale video, potrivite pentru copii, intr-o impecabila limba germana.

Uneori descoperim artisti deosebiti, care daruiesc arta si munca lor… tuturor.

Azi am dat peste Maya Raue de la Teatrul Kollin Kläff din Hamburg si seria de scurte spectacole de pe YouTube.

https://www.youtube.com/watch?v=LdsHV7s75mU

Am ras impreuna si am invatat cate ceva despre emotii si prietenie.

Alles wir gut!

11 mart.

Cu masca si cu zambet

Eva este o fetita foarte hotarata! Dupa mai multe luni de online in care a fost foarte disciplinata, cooperanta si interesata de invatatura, a revenit la gradinita, la programul scurt. Cu bucurie. Multa.

A crescut. Are o codita castanie poznasa si ochi verzi foarte vioi… cu care masca albastruie pe care o poarta neintrerupt se potriveste de minune. Mai ales ca pe masca este imprimat si un zambet sugubat!

In rutinele noastre zilnice trebuie sa avem mare grija de momentele in care copiii mananca, beau apa, isi sterg nasul. E vorba de distantare, de spalat pe maini, in cazul unora… de modul in care umbla cu masca.

Dar Eva nu isi atinge masca! Am realizat ca de cand a revenit nu i-am vazut zambetul de sub masca, deloc! Nu doreste sa manance, nu ii e sete – desi are sticluta proprie de apa, nu am vazut-o sa bea. Ne-am ingrijorat, mai ales pe partea asta…

Apoi intr-o zi a venit solutia, tot de la Eva: „Vreau sa mananc gustarea, dar in alta incapere, unde sa fiu singura…” Dupa ce se spala pe maini (si acest lucru ar merita un mic articol) si ia gustarea, se duce in sala de pian, unde orele incep mai tarziu, inchide usa dupa ea, da masca jos si isi potoleste foamea si setea.

Eva a inteles sa aplice noile reguli intr-un mod care sa ii dea siguranta ca ramane sanatoasa si si-a inventat-o pe a ei: „Imi dau masca jos doar cand sunt singura!”

Desigur speram ca in timp sa avem privilegiul sa ne vedem din nou zambetele unii altora.

Totul va fi bine!

29 dec.

Eroii acestor vremuri

Sunt curajosi, se adapteaza, rezista fricilor (noastre), tensiunilor, schimbarilor, vremurilor. Cu zambetul pe buze, cu dragalasenie, online sau distantati. Nu le e usor, dar nu se plang. Poarta masca. Inteleg mai bine decat ne inchipuim gravitatea situatiei si nevoia de noi reguli. Nu le refuza, dimpotriva, le exerseaza si incet-incet si le asuma.
Ei sunt eroii pandemiei acesteia: copiii. Sunt alaturi de noi, de cei mari si ne ajuta sa ne depasim problemele, sa ne concentram atentia si speranta acolo unde trebuie.
Uitati-va la ei si invatati: ei sunt seriosi si jucausi, atenti, dar increzatori, o iau de la capat, verbalizeaza problemele, se sprijina intre ei.
Acum, la sfarsit de an le multumim!

24 nov.

Cafeaua de dimineata

Diminetile la Compania Mica sunt blande si voioase, uneori chiar generoase. Copiii sunt proaspeti, vorbareti si mancaciosi. Inainte insa sa soseasca primul copil, sosesc primii membri ai echipei, asa, putin mai devreme, cat pentru o cafea buna, si inca una, poate o imbucatura impreuna si o scurta pregatire. Un scurt respiro inainte de du-te vino-ul diminetii, al zilei, uneori. Oamenii aduc cu ei omenescul lor cald si invaluitor – o valoare pe care o apreciem, o sustinem si de care ne bucuram. O zacusca, un ceai nou, o reteta, o problema la care asa, ca la bucatarie, apare si solutia, propuneri, aduceri aminte, e ziua copilului meu, luati niste gogosi. Sentimentul acela al diminetii este bun de avut, de primit, de dat mai departe.  Zambete pe sub masti, intelegeri omenesti, legaturi … care cu timpul devin puternice. Atitudinile prietenoase si politicoase sunt aceleasi pe care incercam sa le transmitem copiilor. Este normal sa le exersam intre noi in fiecare zi. Si sa ne bucuram impreuna de timpul pe care ni-l acordam inainte sa incepem munca.

10 oct.

„Pasi mici”

Cat sunt acasa cu parintii, copiii invata sa fie fericiti, sa vrea, sa se adapteze vietii, mediului, sa faca pasi, sa ia mici decizii.

Invata sa fie, sa se manifeste prin comportament, mai tarziu prin limbaj. PRIN MIMETISM… Metoda eficienta pe care nu o abandoneaza decat atunci cand valoarea ei scade de tot. Lor li se pare important sa fie ca ceilalti si mai apoi sa fie cum decid ei, in functie de toti factorii din jur.

Cea mai importanta decizie pare a fi aceea de a vedea fericirea in jur, prin urmare de a-i face fericiti pe cei de alaturi.

Acestia sunt factori de invatare si, printre ei, importanta este relatia cu ceilalti si confruntarea dintre interesele (nevoile) proprii si interesele celorlalti.

Parintii au rolul lor de zei si obectivele lor de dezvoltare a copilului pe termen lung.
Bunicii au rolul lor de magi si zane bune (ei nu cer nimic, nu refuza nimic… rolul lor e cu atat mai important cu cat… parintii par ca nu il accepta… de la ei copiii invata ca fericirea e gratis!)

Ajungand la gradinita, copilul se intalneste cu educatorul, care are obiectivele lui (date de programa nationala, de exemplu, si altele, date de vocatie, instrumentele de educatie pe care si le-a dezvoltat). Cu educatorul relatia e alta. Pozitiva, fara cea mai mica indoiala (altfel relatia NU EXISTA), dar in grup, cu reguli, structura, rutina, dialog, descoperire… si mai nou ,,online”.

Ce invata copilul alaturi de educator (chiar si la distanta)… e poate cel mai important: ca e pe cont propriu si ca asta e bine.
Compania Mica