În educația timpurie, adică la grădiniță, învățarea nu este o cursă cu obstacole și nici o demonstrație de performanță imediată. Este un continuum — un proces viu, organic, care se desfășoară în ritmul propriu al fiecărui copil. Un copil nu „acumulează” doar cunoștințe, ci își construiește treptat o lume interioară: felul în care se simte, se raportează la ceilalți, se exprimă, îndrăznește, întreabă și explorează.

Conform Curriculumului pentru educația timpurie, scopul fundamental al grădiniței nu este transmiterea de informații, ci dezvoltarea armonioasă a copilului, în plan fizic, emoțional, cognitiv și social. Copilul are nevoie de structură – rutine clare, limite blânde, repere sigure – dar și de stabilitate emoțională: de un adult care îl vede, îl aude, îl așteaptă.Adultul … e cheia!

Învățarea timpurie, mersul la grădiniță, are nevoie de continuitate, nu de presiune. Ceea ce la prima vedere pare „un pas înapoi” este adesea doar un pas de echilibru. Aici mă refer, de exemplu, la cum am ales eu pentru copiii mei să mai stea un pic în copilăria lor, de exemplu să mai stea un an la …grădiniță. Un copil care primește timpul și spațiul de care are nevoie se reașază, se liniștește, iar apoi crește firesc. (De cele mai multe ori expandează de-a dreptul!)

Prea des, prea ca într-o cursă, părinții așteaptă „dovezi” – rezultate rapide, confirmări imediate, performanțe măsurabile. Or educația nu este un proces care se vede de la o zi la alta. Este o muncă în tăcere, o acumulare lentă, o țesătură fină de gesturi mici, de relații stabile, de încredere reciprocă.
Copilul nu are nevoie de adulți care să îi netezească drumul, ci de adulți care îi oferă un cadru predictibil și un climat de încredere, în care provocările generează învățare.

A cere unui copil de doi – trei –  patru sau cinci ani „să dovedească” ceva înseamnă a-l priva de bucuria descoperirii. A-l muta dintr-un loc în altul, în funcție de impresii de moment, înseamnă a rupe firul continuității. Iar acest fir este esențial: în el se împletesc securitatea, autonomia și încrederea. Acea „imunitate” de ordin moral, care merită urmărită ca și cea de ordin fizic…

Educația timpurie, viața la grădiniță, nu e despre a ști să numeri până la 3, la 5, … la 20, ci despre a învăța să te bucuri de procesul de a număra; nu e despre a colora perfect, ci despre a avea curajul să alegi culoarea ta. Este despre stare de bine – acel sentiment profund de a fi văzut, de a aparține, de a fi în siguranță. Desigur urmărim consecvent deprinderi, achiziții, comportamente… cu un ochi răbdător, atent la fel de a fi al fiecăruia.

Într-o lume grăbită, care cere performanță de la grădiniță, e important să ne amintim:
un copil nu „pierde un an” atunci când merge în ritmul lui, ci câștigă un fundament solid pentru toată viața.

La Compania Mică, ne asumăm firescul fiecărui copil. (Mulți factori sunt implicați aici, ne propunem să îi vedem, să integrăm realitatea copilului în activitatea de zi cu zi.) Greșim uneori? Desigur – nu suntem zâne, nici super-eroine – dar rămânem fidele unei convingeri simple și adevărate: copilul învață cu adevărat doar acolo unde se simte în siguranță și iubit.

Educația timpurie este o călătorie comună, nu un proces de control. E o invitație la încredere – în copil, în echipa educațională, în timpul care știe să-și facă treaba.
Pentru că, la capătul drumului, nu vrem copii „perfecți”, ci oameni întregi, ancorați în ei înșiși, capabili să se ridice, să se bucure, să iubească și să învețe mai departe.