Author Archives: companiamica

De la 1 septembrie ni se va cere precautie, respect, grija, curaj… si rabdare. Inceputul de an ,,grădinaresc” ne pune în situatia de a constientiza valorile enumerate mai sus, de a le pune in discutie impreuna cu copiii nostri, cu familia, cu cei in contact cu care venim in mod normal. Repet: normal.

De ce e important? Si ce e normal?

Pe de o parte avem ocazia sa realizam ca mult din cotidianul nostru este trait ca automatism – cand de fapt in spate se ascunde cate un principiu valoros, bun de transmis mai departe. Pe de alta parte modul in care ne adaptam la o situatie dificila, poate chiar periculoasa, genereaza comportamente benefice, care pentru o perioada mai scurta sau mai lunga vor defini acest ,, normal” al relatiilor noastre.

Ne spalam pe maini, purtam masca, dezinfectam, pastram distanta din precautie, respect, grija. Ne strecuram printre dificultatile zilei cu curaj si … avem rabdare sa facem lucrurile corect, sa le ducem cu bine pana la capat. Si cu sanatate.

S-a dus vremea vitezei si neatentiei. Parintele care isi va aduce de la 1 septembrie copilul la Compania Mica, il va preda nu doar cu zambet si politete, ci si cu precautie, respect, grija, curaj si rabdare – va astepta, la distanta necesara, cu masca pusa, afara in aer liber, alaturi de copil, pana cand acesta va fi preluat.

,,Pa, tati!”

,,Pa, iubire! Nu uita sa ai grija de tine si de altii, asa cum am povestit pe drum!”

Un alt element benefic al ,,procedurii” este ca pe nebagatelea de seama copilul va invata sa se ,,preia” singur*, intrucat contactele trebuie limitate cat mai mult – se va dezinfecta singur, isi va schimba incaltamintea singur, isi va atarna haina pe umeras singur, se va spala pe maini temeinic, va fi din ce in ce mai atent la ce atinge, ce foloseste, la convietuirea cu cei din jur, asa un pic mai la distanta.  Si vor purta si masca daca e nevoie.

* singur, dar sub supraveghere

photo by prostooleh / Freepik

Am reluat activitatea, la noi, la Compania Mica. Cu precautie, cu strictete pe alocuri (acolo unde trebuie). Cu cativa copii (tocmai aceia care au acum nevoie de mingea la fileu, dat fiind ca urmeaza interviul de limba germana pentru accesul la scolile cu predare in limba germana).

Ocazia asta e buna si pentru noi, cei mari, sa vedem ce inseamna in realitatea copiilor reglementarile de igiena si securitate in conditiile date.

Copiii se feresc putin. Stai cu instructiunile pe ei si cu pompa de dezinfectant, dar realitatea lor e centrata pe copilaria lor… Atata fericire si sporovaiala si explozie de idei nu am mai vazut. Din martie. Realitatea lor a ramas acolo unde trebuie. Repet, ancorata in copilaria lor.

Iar germana? E si ea acolo unde trebuie! Dupa trei luni de eforturi uriase intr-un domeniu necunoscut si un mediu greu de invins, ca sa spun asa, am constatat o acumulare inimaginabila. Copiii au nevoie sa invete si o fac, desi, prinsi cu ale noastre, noua ni se pare ca nu.

Nu vreau sa generalizez, ci sa precizez: probabil ce am reusit noi, educatorii Companiei Mici, sa facem online, lor le-a priit.

Am izbandit pana acum, o vom face si de acum incolo. Si in ce priveste educatia, si in ce priveste bunul mers al tuturor aspectelor vietii noastre de copii si oameni mari, alaturi.

Suntem unde trebuie. Nu pare ca avem ceva de recuperat. Nici la germana.

Basca am invatat sa vorbim si cu masca pe fata. Si sa ne bucuram ca ne spunem lucruri importante. Masca nu ne impiedica.

… ne ajuta sa vorbim nu doar despre forme si culori, artisti si tehnici, ci si despre ce ne place sau nu, despre ce avem de inteles nu numai din arta, ci si din realitatea … placuta sau, uneori, dificila.

Arta e un bun prilej sa traducem, poate, lucrurile care ne inconjoara in altceva… poate abstract, dar frumos, nenormat, dar in controlul nostru. Ce ne preocupa avem voie sa exprimam asa cum simtim, iar pentru copii, in perioada aceasta in care au fost pusi la incercare, iar copilaria lor a luat o forma mai austera decat ne-am fi inchipuit vreodata, o linie continua pe o foaie alba, pe care ei o traseaza cum vor ei, o pensula mustind de culoare, cu care acopera campuri neregulate, dar pe care le stapanesc cum le face placere, … e un moment eliberator…

Dupa ce se incheie ora, ei trec la alte desene sau picturi, explica parintilor ce au facut si ce idee noua le-a venit, sau fac altceva. Dar pleaca cu acel sentiment ca au facut cu mana lor ceva important, au vorbit lucruri despre ei si lumea care ii inconjoara…

Pe scurt, copiii au nevoie de arta, pentru ca au emotii. Ele sunt acolo: cele pozitive merita exprimate pentru a fi consacrate, cele negative … pentru a fi consumate. In arta … persista ceea ce ne face bine.*

Una dintre temele care apar in dialogurile lor este prietenia. Ei nu trebuie sa si-o defineasca, ei o traiesc sincer si nemediat. Definitia… o gasim in cantec, da, tot la ora de arta.

https://www.youtube.com/watch?v=GddMcIghioY&list=RDGddMcIghioY&index=1

Si ora e perfecta.

*Pentru parintii interesati de importanta faptului ca in arta ne regasim, ne bucuram si ne imbunatatim, iar arta ,,face ca lumea sa devina acasa” pentru noi toti, un documentar BBC si un filosof, Sir Roger Scruton:

https://documentare.rightbe.com/documentare-spirituale-2/de-ce-frumusetea-conteaza-why-beauty-matters-documentar

Am realizat care este definitia unui educator: este adultul care reuseste sa viziteze copilaria, cea din prezent, a unui copil real care are nevoie de aceasta vizita. Si o asteapta.

Iar educatorul reuseste asta deoarece isi viziteaza propria copilarie (suficient de des) si apoi, poate, copilaria propriilor copii. Sau in cazuri particulare, a fratilor mai mici sau a copiilor pe care tocmai … ii va avea.

Am realizat acest lucru vazand educatoarele si educatorii Companiei Mici la treaba, intr-un mediu artificial, aproape ostil comunicarii calde, conectarii emotionale.

Online.

I-am vazut intorcandu-se cu mult succes la povestile, jocurile, activitatile propriei copilarii si a copilariilor pe care le vizitasera deja. Si la valorile pe care le gasim mereu acolo.

Am mers pe carbuni incinsi si am inteles un lucru: in urma acestei experiente, asemanatoare unei combustii (emotionale, de constiinta, profesionale)… echipa noastra va avea bucuria … de a fi infinit mai buna, de a fi prelucrat poate materiale importante (alta data nevalidate), de a fi verificat “live” metode, tehnici, conexiuni, de a se fi reevaluat … integral. De a fi.

Imi doresc pentru Compania Mica si, mai ales pentru oamenii care o alcatuiesc, care o tin in viata, cu migala si efort, ca pe un lucru pretios… ca tot ce am spus mai sus … sa fie inteles, apreciat si sustinut de mica noastra comunitate. Acum. Si in viitor.

p.s. am depasit temeri, crize, necunoscut, acum stim mult mai bine unde suntem si ce facem. Suntem 3.1. Actualizati va rog sistemul. Programul e bun. Varianta 3.2 e deja in lucru.

Multumim!