14 apr.

Despre buna purtare si respect

Aveti vreodata sentimentul ca cei mici nu prea ii asculta pe cei mari? Dar senzatia ca nu prididesc in a-i copia pe adultii din preajma?

Ei sunt ca o oglinda, reflecta tot ce spunem si tot ce facem. In felul lor, fireste – dar felul lor reproduce uneori cu exactitate modul nostru de a face si spune lucrurile.

E demult stiut ca mimetismul este principalul instrument de invatare al copiilor si ei nu il vor abandona in favoarea celorlalte metode de invatare, decat atunci cand el isi va pierde din productivitate.

Cand incercam sa ii invatam pe copii noi ne folosim de cuvinte si actiuni ilustrative si avem senzatia ca momentul lor de invatare e la fel de intens ca momentul nostru de ,,dascali”. Or ei invata intens si mult si in afara momentelor noastre de siguranta, de control. Prezentul lor este un continuum neintrerupt de invatare: culeg experienta dupa experienta, continuturi, emotii, limbaje, exprimari, deprinderi. Sa fii copil nu inseamna nicidecum ca intelegi mai putin – informatii exista peste tot si copii se lasa modelati de contactul permanent cu ceea ce e in jur. Tot ceea ce ii inconjoara li se adreseaza.

Cum invata copiii buna purtare si respect? Ca pe o alta limba materna! Mimetic, cu pasi mici, incercand sa o ,,vorbeasca”. Cum o predau parintii? In primul rand prin mimetism. Unul activ, garnisit din belsug cu atentie si dialog de consolidare.

Critica, prelegerile indelungi, strigatele, amenintarile, ironia nu sunt instrumente de educat comportamentul, doar continuturi de comportament preluate de la adult la copil in mod mimetic. Ele deconecteaza copilul de sine si de parinte. Atat despre ele. Ele nu reprezinta structura de care are nevoie copilul pentru a deprinde bune maniere si respect profund. Si functioneaza doar atata vreme cat noi suntem ,,mai mari” decat ei! Dar ei cresc…

Exista pe piata o doza de lipsa de respect – in circulatie din cauza faptului ca noi, adultii de acum am inmagazinat-o si o ducem cu noi, o controlam, totusi in criza o dam mai departe. Un exemplu bun este ,,criza in trafic”, cand avem copilul pe bancheta din spate. Un alt exemplu este momentul in care constientizam ca replica pe care tocmai am rostit-o este cea care venea de la mama/tata si ne displacea cel mai tare in copilarie, si pe care am jurat sa nu o folosim.

Ideea e ca nu ne putem lupta in ce priveste buna purtare si respectul decat cu noi insine. Si asta e important, deoarece nu putem controla sau elimina toate celelalte surse din care copiii pot invata altceva decat ne dorim. Oricat am vrea. Este vorba de modelarea unei constiinte respectuoase, nu a doar unui comportament exterior care sa fie conform normelor.

Nu ne putem astepta ca ei, copiii, sa inteleaga ,,teoria” si sa o aplice…cata vreme aici este vorba despre atitudine, formata prin influenta. Noi le influentam lumea lor si la un moment dat ei o influenteaza pe a noastra. Despre respect si formarea lui este vorba in ambele sensuri. Ei trateaza lumea unitar, asa cum au invatat de la noi, lumea.

Un reper? La maturitate ne dorim sa fim tratati cu deferenta si intelegere, pretuim un ton cald, cuvinte bine cumpanite, atitudini frumoase in situatii dificile. O solutie? Dialogul asertiv. ,,Sunt suparat. Nu ma asteptam sa vad la tine acest comportament”, spus cu un ton ferm elimina ideea ca nu ne respectam. Sa ironizam si sa umilim sau sa ne strigam furia induce un exemplu de lipsa de respect.

Ce invata copiii prin mimetism, nu invata din prima, dar de invatat invata sigur. Salutati-l, multumiti-i, cereti-va scuze. O va face si el. Nu din prima. Dar nu va pierdeti rabdarea. Avem ani la dispozitie sa fim parinti respectuosi.

Trebuie doar sa provocam si sa asteptam ecoul!

E greu de crezut?

(credit: Pam Leo, http://www.connectionparenting.com)

07 apr.

Puppentheater für alle

Am descoperit ce resursa inepuizabila de material didactic este YouTube-ul. Doar trebuie cautat cu insistenta. Si rezistenta. Mereu poti da peste o surpriza care sa iti acopere exact nevoile educative pe care le vizezi.

De exemplu ne ocupam saptamana asta de ce putem invata mergand prin oras. Despre muzee, teatru, biblioteci.  Se gasesc foarte multe materiale video, potrivite pentru copii, intr-o impecabila limba germana.

Uneori descoperim artisti deosebiti, care daruiesc arta si munca lor… tuturor.

Azi am dat peste Maya Raue de la Teatrul Kollin Kläff din Hamburg si seria de scurte spectacole de pe YouTube.

https://www.youtube.com/watch?v=LdsHV7s75mU

Am ras impreuna si am invatat cate ceva despre emotii si prietenie.

Alles wir gut!

30 mart.

Ut pictura poesis

Zeichnen ist Sprache für die Augen,
Sprache ist Malerei für das Ohr.*

*Desenul este un limbaj folositor ochiului
Limba este o pictura pentru ureche.

(Joseph Joubert)

… sau despre desen ca limbaj si instrument de reprezentare

Cum invata copiii sa deseneze? Miraculos! Cam in acelasi fel cum invata sa si vorbeasca. La inceput e mirarea, bucuria de a mazgali – si ei trebuie lasati sa mazgaleasca pe saturate, chiar si in gradinita, pentru ca ei o fac… cu toate simturile. Ca prima oara, cand au pictat masuta cu piureul de legume! Dupa care au mai luat o mana din substanta lipicioasa, gustoasa si bine-mirositoare si au mai aplicat o tusa groasa. Apoi devin mazgalitori profesionisti, cautand, poate, ritm si repetitivitate in actiune si efect de culoare si forma in urmele lasate.

Mai tarziu, intervin “descoperirile”. Primele idei care se suprapun aproape accidental peste niste forme aleatorii:

– Ce ai desenat aici?
– Ghici!
– Un dinozaur?
– Nu.
– Un urs?
– ….Mmmm, nu!
– Un cal?
– Mmm… Daaaaa, e un caaaal!

Odata cu aceste descoperiri, se formeaza capacitatea cognitiva de a asocia idei unor forme “potrivite”, si de a adapta incet, incet, aceste forme. Mazgaleala capata sens, care se lasa povestit prin forma si culoare. Ideea si imaginea ei desenata incep sa se apropie si sa transmita aceeasi semnificatie.

Din acest moment, copiii isi dau seama ca pot folosi desenul pentru a se face intelesi, pentru a povesti, si se vor bucura sa fie ascultati povestind despre ceea ce deseneaza, despre cum vad lumea…

De cand nu ati mai privit cu atentie un desen de copil? Sigur aveti acasa mape sau sertare pline cu povestile desenate ale copiilor vostri. Scoateti-le si priviti-le si veti vedea cum, incet, incet, desenele lor devin din ce in ce mai “reprezentative”; ele ascund povesti, dorinte, emotii, realitati si un potential urias de invatare, de dezvoltare a vocabularului, a competentelor de baza in comunicare.

Cu toate aceste lucruri ei vor pleca la scoala. De aceea, am inclus in activitatile noastre de gradi “caietul tematic”, un caiet in care sa stam de vorba “vizual” si, rasfoindu-l, sa “verbalizam” tot ce vedem in acea fereastra de lume.

Acest caiet este un instrument impresionant de descoperire si de fixare. Contine planse “personale” a ceea ce este atat de important pentru copil, incat merita transportat din lumea mare, in lumea lui de poveste. Prin acest proces de interpretare, copilul isi reprezinta lumea pe intelesul lui, o „traduce” in familiarul lui, o intelege si, astfel, invata.

Tinem foarte mult la caietul nostru, pentru ca este, in acelasi timp, un instrument grozav de invatare a limbii germane. Dar despre asta, in urmatorul articol…

22 mart.

De odinioara

Din cand in cand ne ocupam la Compania Mica de tehnici vechi, cum ar fi un atelier de hartie artizanala sau unul de marmorare. Sunt lucruri care odinioara faceau parte din activitatile necesare si pentru care oamenii si-au pus la lucru inventivitatea si creativitatea.

Copiii sunt bucurosi sa afle si sa experimenteze, sa faca ceva cu mana lor.

Este putin din toate in aceste ateliere sustinute de Britta Seidner: istorie, creativitate, lucru manual, dezvoltare personala, lucru in echipa. Aflam continuturi, exersam abilitati si tehnici, comunicam in germana si vedem cum din mainile noastre iese ceva… spectaculos…

19 mart.

La cofetarie

Luam o reteta a bunicii pentru fursecuri, simpla dar savuroasa:

  • 500 g faina
  • 400 g zahar si cateva pliculete de zahar vanilat
  • 400 g nuca de cocos rasa
  • 1 praf de copt
  • 1 praf de sare
  • 2 oua intregi si 6 galbenusuri
  • 240 g unt

Apoi luam copiii, ii lasam sa se spele temeinic pe maini. Le dam explicatii, ii asistam, dar ii lasam pe ei sa puna ingredientele, sa separe ouale sa amestece toate ingredientele la temperatura camerei si sa framante un aluat, care apoi are nevoie de putina odihna la frigider, pana se incalzeste cuptorul la 180 de grade.

Tot copiii fac apoi intre palme bilute cat o nuca mica, pe care le pun in tava de copt pe hartie.

Urmeaza perioada cea mai grea: asteptarea pana se coc auriu-aramii si se racesc.

Nuca de cocos si-a lasat magia in aer. E atmosfera ca de Craciun.

Sunt crocante si aromate.

Satisfactia e uriasa: sunt bune si pleaca si cu o punguta , pentru cei de acasa.

In fiecare joi, la Compania Mica e … cofetarie.

16 mart.

Jocul aduce bucurie

La Compania Mica ne tot jucam, de acum …sa tot fie zece ani si mai bine.
Jocurile sunt la mare pret si cautare.
Mai ales cand le rotim si brusc apare pe raft un joc vechi… dar foarte indragit! Mereu e unul care ii cucereste pe toti.
Toata lumea il doreste, tocmai pe acela. Ce e de facut?
Pana sa gasesc eu o solutie, ei si-au adus aminte sau au citit instructiunile, au potrivit piesele sau cartile si au si hotarat cum sa faca:
– Jocul se joaca in cinci, dar noi suntem noua, deci patru dintre noi fac echipa cu cate un alt jucator.
– Dar mai sunt si alte jocuri, incerc eu.
– Nu, e bine asa.
Febra dureaza cam trei patru zile.
Se ajuta intre ei la teme, citesc, isi termina sarcinile de lucru si cer jocul. Un singur joc.
Comenteaza, critica, rad unii de altii, dar prieteneste, rad mult. De bucurie. E jocul care are efectul asta.
Jocul aduce bucurie. Dar e ceva ce stim cu totii.

11 mart.

Cu masca si cu zambet

Eva este o fetita foarte hotarata! Dupa mai multe luni de online in care a fost foarte disciplinata, cooperanta si interesata de invatatura, a revenit la gradinita, la programul scurt. Cu bucurie. Multa.

A crescut. Are o codita castanie poznasa si ochi verzi foarte vioi… cu care masca albastruie pe care o poarta neintrerupt se potriveste de minune. Mai ales ca pe masca este imprimat si un zambet sugubat!

In rutinele noastre zilnice trebuie sa avem mare grija de momentele in care copiii mananca, beau apa, isi sterg nasul. E vorba de distantare, de spalat pe maini, in cazul unora… de modul in care umbla cu masca.

Dar Eva nu isi atinge masca! Am realizat ca de cand a revenit nu i-am vazut zambetul de sub masca, deloc! Nu doreste sa manance, nu ii e sete – desi are sticluta proprie de apa, nu am vazut-o sa bea. Ne-am ingrijorat, mai ales pe partea asta…

Apoi intr-o zi a venit solutia, tot de la Eva: „Vreau sa mananc gustarea, dar in alta incapere, unde sa fiu singura…” Dupa ce se spala pe maini (si acest lucru ar merita un mic articol) si ia gustarea, se duce in sala de pian, unde orele incep mai tarziu, inchide usa dupa ea, da masca jos si isi potoleste foamea si setea.

Eva a inteles sa aplice noile reguli intr-un mod care sa ii dea siguranta ca ramane sanatoasa si si-a inventat-o pe a ei: „Imi dau masca jos doar cand sunt singura!”

Desigur speram ca in timp sa avem privilegiul sa ne vedem din nou zambetele unii altora.

Totul va fi bine!

15 ian.

Atelierul despre foc (in limba germana) – 21 ianuarie 2021

De ce un atelier in limba germana despre foc?

Pentru ca este o foarte buna ocazie de a exersa limba germana si de a afla lucruri noi si utile despre  cea mai veche și durabilă descoperire a omului, FOCUL.

Invatam de ce  este focul bun si de ce poate fi rau, cat este de important si de util in viata noastra, cum poate deveni o amenintare si cum ne putem feri.

Raspundem in cadrul atelierului la urmatoarele intrebari:

Ce utilitate are focul?

De ce anume are nevoie focul ca sa existe?

Cum ia nastere un incendiu?

Cum ne comportam in caz de incendiu?

Cum se stinge un incendiu?

29 dec.

Eroii acestor vremuri

Sunt curajosi, se adapteaza, rezista fricilor (noastre), tensiunilor, schimbarilor, vremurilor. Cu zambetul pe buze, cu dragalasenie, online sau distantati. Nu le e usor, dar nu se plang. Poarta masca. Inteleg mai bine decat ne inchipuim gravitatea situatiei si nevoia de noi reguli. Nu le refuza, dimpotriva, le exerseaza si incet-incet si le asuma.
Ei sunt eroii pandemiei acesteia: copiii. Sunt alaturi de noi, de cei mari si ne ajuta sa ne depasim problemele, sa ne concentram atentia si speranta acolo unde trebuie.
Uitati-va la ei si invatati: ei sunt seriosi si jucausi, atenti, dar increzatori, o iau de la capat, verbalizeaza problemele, se sprijina intre ei.
Acum, la sfarsit de an le multumim!

24 nov.

Cafeaua de dimineata

Diminetile la Compania Mica sunt blande si voioase, uneori chiar generoase. Copiii sunt proaspeti, vorbareti si mancaciosi. Inainte insa sa soseasca primul copil, sosesc primii membri ai echipei, asa, putin mai devreme, cat pentru o cafea buna, si inca una, poate o imbucatura impreuna si o scurta pregatire. Un scurt respiro inainte de du-te vino-ul diminetii, al zilei, uneori. Oamenii aduc cu ei omenescul lor cald si invaluitor – o valoare pe care o apreciem, o sustinem si de care ne bucuram. O zacusca, un ceai nou, o reteta, o problema la care asa, ca la bucatarie, apare si solutia, propuneri, aduceri aminte, e ziua copilului meu, luati niste gogosi. Sentimentul acela al diminetii este bun de avut, de primit, de dat mai departe.  Zambete pe sub masti, intelegeri omenesti, legaturi … care cu timpul devin puternice. Atitudinile prietenoase si politicoase sunt aceleasi pe care incercam sa le transmitem copiilor. Este normal sa le exersam intre noi in fiecare zi. Si sa ne bucuram impreuna de timpul pe care ni-l acordam inainte sa incepem munca.