Author Archives: companiamica

Nu imi place sa vorbesc despre greseli, decat daca le privesc ca pe instrumente prin care putem face lucrurile mai bune. Despre cum le procesam si extragem din ele ceea ce e de invatat. Greseala vine cu frustrare, cu rusine, dar si cu decizii si cu intelegere. Si la adulti, si la copii.

Totul e ca, mai ales atunci cand suntem in ipostaza de parinti, sa avem rabdare cu copiii care “proceseaza”: ei o fac in felul lor, in timpul lor si, mai ales, in sinea lor. Se intampla sa nu avem rabdare cu ei, sa vrem sa “imbunatatim” procesul, sa-l grabim, sa –l controlam, sa fim siguri ca duce la rezultatele care trebuie. Sau sa eliminam supararea, necazul, suferinta. Si atunci scoatem procesul din sinea lor la vedere, doar ca el devine procesul nostru. Si rezultatele tot ale noastre. Copilul va repeta greseala de cate ori va avea el nevoie. Si va procesa data viitoare, daca i se da ocazia.

Hm… Eu incerc sa imi cer mie sa cer de la ei doar cat pot ei, nu mai mult. Imi zic mereu: ei sunt puii nostri… Sa las procesul sa dospeasca (ma abtin de la indicatii sau comentarii) si sa fiu emotional prezenta, sau sa dezvolt o poveste sau o pilda care sa rezume situatia. O mica fictiune care s-a intamplat…cand erau eu copil.

Am auzit de curand o pilda foarte buna, mai ales in cazul copiilor (sau adultilor, de ce nu?) care se infurie usor si …aprins, ca apoi sa le para rau, a nu stiu cata oara: “Der Elefant im Porzellanladen” (este o expresie germana, elefantul in magazinul de portelan) ilustreaza exact inadecvarea furiei atunci cand izbucneste.  Povestea e asa: cand elefantul e deja in magazinul de portelan, orice ar face, e deja prea tarziu. El trebuie sa invete sa se opreasca in momentul in care trompa lui da sa intre in magazin. Atunci nu e prea tarziu.

Un scurt dialog cu psihologul Monalisa Teodorescu

Să fii părinte pare a fi în ultima vreme o provocare pentru care adesea noi ca adulţi nu suntem pregătiţi. Este o dificultate care nu vine atât de la copii, cât de la propria noastră raportare la copilărie şi la însemnătatea ei, de la propria noastră tipologie de cunoaştere a naturii umane, a universului infantil.

Colaborăm, în cadrul grădiniţei Compania Mică, de mulţi ani cu d-na psiholog Monalisa Teodorescu (http://psihologul-tau.ro/psiholog-monalisa-teodorescu/), atât în pregătirea echipei noastre, cât şi în direcţia consilierii în relaţia cu copiii. Monalisa este mereu alături de noi şi ajutorul ei este nepreţuit.

Am întrebat-o pe Monalisa…

– De ce este necesară evaluarea psihologică la copii?

– În primul rând pentru întelegerea functionării psihologice a copilului, înţelegerea comportamentului si a personalitătii acestuia. Copiii şi adulţii trăiesc în aceeaşi lume, au sentimente, gânduri, emoţii la fel de puternice şi de importante. Copiii le exprimă însă mai pe înţelesul adulţilor abia după devin capabili să vorbească. Până atunci se exprimă prin joc, desen, modelaj etc.. Specialistul ştie să recepteze ceea ce exprimă copilul făcând anumiţi paşi în întâmpinarea lui, punând-şi la lucru experienţa şi abilităţile de analiza.

– Care sunt deci motivele care ne pot determina să apelăm la psiholog pentru o evaluare a copiilor?

– Motivatiile evaluării pot fi diverse, de cele mai multe ori părintele vine la psiholog deoarece vrea să-şi verifice o intuiţie, să elimine o problemă sau vrea să ştie cum poate să evite unele greşeli de educaţie care ar putea duce la dificultăti de integrare în colectivitate, la dificultăti scolare, la tulburări de comportament, de dispozitie, de conduită alimentară etc.

– Ce trebuie să ştim despre întâlnirea psihologului cu copiii?

– Întâlnirea mea cu copiii este mereu un prilej de bucurie, dar mai ales de învăţare pentru ambele părţi. Pe parcursul evaluării, rolul meu este să strâng informatiile necesare despre copil, care ulterior îmi permit să emit ipoteze, să formulez diagnostice care să conducă la interventii comportamentale sau terapeutice adecvate, atunci când este cazul. În timpul evaluării urmăresc să înţeleg şi să simt ce se petrece în universul copilului pe mai multe planuri şi să descopăr care este nivelul de functionare adaptativă si relationala. Copilul poate să ofere informatii deosebit de pretioase prin intermediul mijloacelor expresiv-creative, care îi sunt foarte la îndemână: dramatizarea, jocul cu păpusi si marionete, imageria si fantezia, desenul, modelajul în plastilină, precum si povestirile.

– Ce crezi că înţeleg copiii din întâlnirea cu tine?

– Unii copii spun fără reţineri aproape tot ce au pe suflet, alţii însă se închid şi uneori este o adevărată provocare lucrul cu ei. Arta de a respecta felul de a fi al copilului şi de a-l cuceri totuşi pentru a ajunge la colaborarea cu psihologul vine după mulţi ani de experienţă. Ei simt mai ales căldura cu care îi primesc şi starea de bine care se degajă din joacă noastră, din dialogul nostru sau povestea lor, pe care eu o urmăresc cu atenţie activă.

– Cum se foloseşte terapia prin jocul în nisip (sandplay)?

– Imaginile conturate în nisip apelează la creativitate, la imaginatia activă, care determină aducerea la suprafată a unui bogat conţinut, al cărui sens rămâne să fie descoperit. In joaca cu nisipul se nasc constructii si sunt folosite miniaturi ce au rol de simboluri.