03 dec.

Weihnachtsfeier 2019, 16 si 17 decembrie@Compania Mica

An de an, Serbarea de Craciun vine ca o incheiere festiva a luni de munca si stradanii – ale noastre, ale tuturor copii, parinti si educatori. Am observat, in timp, ca acest moment vine cu incarcatura lui emotionala specifica. Copiii sunt entuziasti la inceput. Primesc roluri. Inteleg miza bucuria parintilor. Repeta… uneori cu drag, alteori…

Apoi primesc si costume si imaginea se intregeste. Entuziasmul le creste din nou la cote maxime…

Apoi intervine rutina, apoi tracul… Serbarea se transforma intr-un carusel emotional care sfarseste, la final, cu sentimentul de usurare ca iata, si anul acesta, a mers bine…

Am tot cautat solutii ca Serbarea sa fie cu adevarat pentru ei, pentru copii, pentru bucuria lor si a parintilor. Si am gasit solutia producem nu o serbare pentru scena, ci o serbare pentru film! Organizam un studio, cu lumini speciale, filmam cate duble vrem, ne distram. Apoi, in seara cu pricina, proiectam filmul, montat si editat profesionist. Suntem staruri!

Montajul e un element important. Sa tai ce e in plus, sa pui muzica de fundal, sa creezi un ambalaj, sa ridici volumul vocii in cazul celor timizi…

Beneficiul copiilor e imens se bucura de serbare, se vad pe ecran – in cea mai buna versiune a lor, se simt fericiti alaturi de colegii lor si de parinti, se lasa incantati de atmosfera Craciunului. Fara trac si plictiseala!

11 nov.

Muppet si Marioneta

Miercuri, 20.11, ora 11:00 la Compania Mica

Într-un colț al unui teatru îi găsim pe Muppet și Marioneta, două personaje care nu știu că între ei există atâtea diferențe câte asemănări. Personalitățile lor puternice și distincte îi aduc în pragul de a-și strica prietenia. Însă magia, existentă în fiecare dintre noi, reușește să-i salveze printr-o experiență de neuitat.
“Așadar, în lumea viselor se poate întâmpla orice!”
Alături de cei doi protagoniși, copiii descoperă ce înseamnă altruismul și prietenia, râd, se distrează și trăiesc momente intense. Povestea este adusă de cei doi povestitori, dr Zarvarius și dr Smetarius, specialiști în vise, și transpusă în formă teatrală cu ajutorul umbrelor și siluetelor de marionete.

01 nov.

Cum sa nu ne fie frica de bau-baul scolilor germane: interviul de limba

Gata, e inceput de noiembrie, ne-am asezat in rutinele noastre – despre care v-am mai povestit – care ne ajuta sa invatam cu drag si placere, an de an. E un moment bun in care sa reflectam un pic asupra unui subiect care nu are un unghi de abordare foarte clar sau usor: examenul de limba germana. Acest bau-bau (in ordine) al parintilor, copiilor si educatorilor.

E greu de acceptat pentru un parinte sa isi lase copilul de cinci ani si jumatate sa dea un examen care se finalizeaza cu un verdict: ADMIS / RESPINS. Daca stim insa sa gestionam acest moment, in universul copilului el se va traduce intr-o experienta in plus din care are multe de invatat. Iar acest interviu are sensul lui, asa cum il configureaza adultii din viata copilului: un sens pozitiv.

Indiferent cum s-ar putea finaliza interviul de limba germana din viitorul apropiat al copilului dumneavoastra, vestea buna e ca aveti un copil absolut minunat! Pentru ca e copil. Pentru ca faceti totul pentru el. Si pentru ca lumea lui nu este afectata de asteptarile si eforturile noastre, dezamagirile noastre… La cinci ani si jumatate, copilul e important si are o paleta de optiuni… uriasa.

Orice proces de selectie la o varsta frageda, chiar asumat corect de catre adulti, are o sumedenie de necunoscute. Depinde de zi, de vremea de afara, de chimia instantanee dintre copil si,,examinator”, de cat de bine se simte, de ce vrea el in momentul acela, de cat de mic sau mare se considera…

Multi ii spun examen, si nu gresesc: interviul de limba se finalizeaza cu ADMIS/RESPINS. Si da, suna groaznic, discriminatoriu, cum sa supui un copil de gradinita la asa ceva, ati spune. Insa… imaginati-va pentru un moment o clasa nou-formata, in care din prima clipa instrumentul de comunicare este limba germana, iar aceasta… schioapata . Invatatorul are un scop clar: acela de a se intelege bine cu copiii, de a deschide cai de dialog, ascultare, provocare, indrumare… cum ar putea sa se concentreze la asa ceva cand codul comun nu este chiar comun?

Exact asta i-ar mai lipsi scolii (in cazul nostru concret, clasei de limba germana), o provocare in plus, cum ar fi cea a unei lipse vitale, adica a limbii germane. De aici, de fapt, necesitatea unui interviu in limba germana, si a pregatirii pentru interviu… E vorba de pregatirea pentru 13 ani de scoala.

Este util si binefacator ca intr-o clasa, la o scoala de limba germana, copiii sa stie limba germana cam ca si cum ar fi plecat cu ea de acasa (sau, in majoritatea cazurilor, de la o gradinita buna, pe care au frecventat-o cu seriozitate, fara absente prelungite sau intarzieri repetate).

Orice invatator isi doreste o clasa buna: vesela, atenta, curioasa, creativa, disciplinata. Dureaza cateva luni ca invatatorul sa formeze acest grup – el nu se formeaza de la sine. Si e greu. Cere consecventa, rezistenta, intelegere, fermitate si blandete. Cere vointa unui super-erou. Scopul urmarit nu e uniformitatea, ci numitorul comun, omogenitatea in atitudine si dispozitie, care sa il lase pe invatator sa isi faca treaba intr-o cheie pozitiva, nu punitiva. Ce ideal frumos! Si cat de mult efort si experienta se ascund in spate… Si cata limba germana din partea copiilor!

22 oct.

Trei cauciucuri

Stiti povestea “Trei cauciucuri”?
Au fost odata trei cauciucuri care intr-o zi au aparut la noi in curte. In curte s-au intalnit cu copiii, au facut politicos cunostinta si au hotarat sa se puna pe joaca si chiote impreuna… Iata rezumatul:

Povestea, din cealalta perspectiva, a adultilor sau educatorilor e asa: copiii au gasit cauciucurile in curte, au inceput sa se joace cu ele, sa experimenteze, sa si le dispute, pana cand Alessandra si Tudor i-au organizat in jurul unui joc pe care l-au inventat. Copiii au priceput jocul, valoarea lui, i-au acceptat regulile, i-au respectat pe cei doi inventatori ,“capitanii”. Au devenit echipa.
Singuri. In tot procesul acesta, numit joaca, nu a intervenit nici un adult.
Asta este joaca!
p.s. pentru detalii referitoare la importanta, obiective, competente si alte aspecte legate de stiinta educatiei, va rugam revedeti filmuletul. De cate ori va face placere.

16 oct.

Ora lui Radu

Nu e o simpla ora de pian in limba germana (Radu a studiat conservatorul la Hamburg). E o intalnire placuta, muzicala, in care se incalzesc degetele, vocea, se exerseaza maiestria si auzul, se invata teorie si se dobandesc abilitati. “Jetzt trainieren wir ein wenig das Ohr!” se aude adesea din sala de pian. Urechea este principalul instrument muzical al omului, si el trebuie stapanit bine. Si cum orice fel de invatare merge doar cu incantare, Radu stie sa ii bucure cu cate o piesa hazlie cantata de el. Ora nu este cu adevarat incheiata decat dupa ce a avut loc discutia de final, un moment important in care elevul si profesorul apreciaza si consemneaza micul pas inainte facut in timpul petrecut impreuna.

08 oct.

Cornucopia, Füllhorn, cornul abundentei…

Este asociat toamnei, bogatiei de bucate oferite de natura, unui sentiment de bine si de implinire.

Vorbim despre abundenta, nu doar teoretic, ci o si sarbatorim la Compania Mica, cu mic cu mare: o vedem, o mirosim, o degustam.

Invatam, desigur, despre cat de mare e efortul omului de a cultiva pamantul, cat de importanta e legatura cu natura, despre traditie si despre recunostinta.

Totusi experienta noastra ramane in planul simturilor: aromele toamnei sunt imbatatoare, trezesc pofta de mancare, curiozitatea, aduc veselie si inspira la joaca si cantare…

 

01 oct.

Der Elefant im Porzellanladen

Nu imi place sa vorbesc despre greseli, decat daca le privesc ca pe instrumente prin care putem face lucrurile mai bune. Despre cum le procesam si extragem din ele ceea ce e de invatat. Greseala vine cu frustrare, cu rusine, dar si cu decizii si cu intelegere. Si la adulti, si la copii.

Totul e ca, mai ales atunci cand suntem in ipostaza de parinti, sa avem rabdare cu copiii care “proceseaza”: ei o fac in felul lor, in timpul lor si, mai ales, in sinea lor. Se intampla sa nu avem rabdare cu ei, sa vrem sa “imbunatatim” procesul, sa-l grabim, sa –l controlam, sa fim siguri ca duce la rezultatele care trebuie. Sau sa eliminam supararea, necazul, suferinta. Si atunci scoatem procesul din sinea lor la vedere, doar ca el devine procesul nostru. Si rezultatele tot ale noastre. Copilul va repeta greseala de cate ori va avea el nevoie. Si va procesa data viitoare, daca i se da ocazia.

Hm… Eu incerc sa imi cer mie sa cer de la ei doar cat pot ei, nu mai mult. Imi zic mereu: ei sunt puii nostri… Sa las procesul sa dospeasca (ma abtin de la indicatii sau comentarii) si sa fiu emotional prezenta, sau sa dezvolt o poveste sau o pilda care sa rezume situatia. O mica fictiune care s-a intamplat…cand erau eu copil.

Am auzit de curand o pilda foarte buna, mai ales in cazul copiilor (sau adultilor, de ce nu?) care se infurie usor si …aprins, ca apoi sa le para rau, a nu stiu cata oara: “Der Elefant im Porzellanladen” (este o expresie germana, elefantul in magazinul de portelan) ilustreaza exact inadecvarea furiei atunci cand izbucneste.  Povestea e asa: cand elefantul e deja in magazinul de portelan, orice ar face, e deja prea tarziu. El trebuie sa invete sa se opreasca in momentul in care trompa lui da sa intre in magazin. Atunci nu e prea tarziu.

25 sept.

Cate ceva despre interactiunea psihoterapeut-copil

Un scurt dialog cu psihologul Monalisa Teodorescu

Să fii părinte pare a fi în ultima vreme o provocare pentru care adesea noi ca adulţi nu suntem pregătiţi. Este o dificultate care nu vine atât de la copii, cât de la propria noastră raportare la copilărie şi la însemnătatea ei, de la propria noastră tipologie de cunoaştere a naturii umane, a universului infantil.

Colaborăm, în cadrul grădiniţei Compania Mică, de mulţi ani cu d-na psiholog Monalisa Teodorescu (http://psihologul-tau.ro/psiholog-monalisa-teodorescu/), atât în pregătirea echipei noastre, cât şi în direcţia consilierii în relaţia cu copiii. Monalisa este mereu alături de noi şi ajutorul ei este nepreţuit.

Am întrebat-o pe Monalisa…

– De ce este necesară evaluarea psihologică la copii?

– În primul rând pentru întelegerea functionării psihologice a copilului, înţelegerea comportamentului si a personalitătii acestuia. Copiii şi adulţii trăiesc în aceeaşi lume, au sentimente, gânduri, emoţii la fel de puternice şi de importante. Copiii le exprimă însă mai pe înţelesul adulţilor abia după devin capabili să vorbească. Până atunci se exprimă prin joc, desen, modelaj etc.. Specialistul ştie să recepteze ceea ce exprimă copilul făcând anumiţi paşi în întâmpinarea lui, punând-şi la lucru experienţa şi abilităţile de analiza.

– Care sunt deci motivele care ne pot determina să apelăm la psiholog pentru o evaluare a copiilor?

– Motivatiile evaluării pot fi diverse, de cele mai multe ori părintele vine la psiholog deoarece vrea să-şi verifice o intuiţie, să elimine o problemă sau vrea să ştie cum poate să evite unele greşeli de educaţie care ar putea duce la dificultăti de integrare în colectivitate, la dificultăti scolare, la tulburări de comportament, de dispozitie, de conduită alimentară etc.

– Ce trebuie să ştim despre întâlnirea psihologului cu copiii?

– Întâlnirea mea cu copiii este mereu un prilej de bucurie, dar mai ales de învăţare pentru ambele părţi. Pe parcursul evaluării, rolul meu este să strâng informatiile necesare despre copil, care ulterior îmi permit să emit ipoteze, să formulez diagnostice care să conducă la interventii comportamentale sau terapeutice adecvate, atunci când este cazul. În timpul evaluării urmăresc să înţeleg şi să simt ce se petrece în universul copilului pe mai multe planuri şi să descopăr care este nivelul de functionare adaptativă si relationala. Copilul poate să ofere informatii deosebit de pretioase prin intermediul mijloacelor expresiv-creative, care îi sunt foarte la îndemână: dramatizarea, jocul cu păpusi si marionete, imageria si fantezia, desenul, modelajul în plastilină, precum si povestirile.

– Ce crezi că înţeleg copiii din întâlnirea cu tine?

– Unii copii spun fără reţineri aproape tot ce au pe suflet, alţii însă se închid şi uneori este o adevărată provocare lucrul cu ei. Arta de a respecta felul de a fi al copilului şi de a-l cuceri totuşi pentru a ajunge la colaborarea cu psihologul vine după mulţi ani de experienţă. Ei simt mai ales căldura cu care îi primesc şi starea de bine care se degajă din joacă noastră, din dialogul nostru sau povestea lor, pe care eu o urmăresc cu atenţie activă.

– Cum se foloseşte terapia prin jocul în nisip (sandplay)?

– Imaginile conturate în nisip apelează la creativitate, la imaginatia activă, care determină aducerea la suprafată a unui bogat conţinut, al cărui sens rămâne să fie descoperit. In joaca cu nisipul se nasc constructii si sunt folosite miniaturi ce au rol de simboluri.

24 sept.

Printul broscoi

Dragii nostri,

joi, 26 septembrie, ora 11:00, la Compania Mica ne intalnim cu un broscoi, stam de vorba cu el, ii punem intrebari, ne lamurim, ca apoi sa aflam… ca e de fapt un print.
Trupa „Istetila” ne va incanta ca de obicei cu un spectacol interactiv plin de haz si invataminte pentru cei mici.
Va asteptam cu drag!

04 sept.

Hai sa facem inventarul camarii©, editia a doua, septembrie 2019

Joaca de-a camara, piata, magazinul,… cu multa marfa, ritualul politetii la cumparaturi, un pic de matematica… numarat, cantarit, comparat, cate ceva despre bani, ambalate toate intr-un pic de generozitate si multa emotie. Proiectul nostru mic “Hai sa facem inventarul camarii”, este la a doua editie si implica parintii, copiii, Compania Mica si Magicamp (si anume proiectul lor “Magicbox”). Colectam cu ajutorul copiilor… o camara intreaga: faina, orez, paste, zahar, malai, conserve de tot felul, biscuiti, dulceturi, ceaiuri, dulciuri (ambalate), ulei, otet, etc.

Intelegem idea de “en gros”, facem inventarul, cantarim, comparam, facem matematica aplicata, ne jucam de-a vanzarea si cumpararea, apoi le impachetam si le trimitem celor de la Magicamp. Ei stiu sa le distribuie in niste „cutii magice“ care ajung acolo unde e nevoia mai mare.