06 iun.

Dezvoltarea limbajului prin poveste

limba germana

,,Povestea zilei”

Este o activitate foarte iubita de copii, pe care am introdus-o la ,,cercul de dimineață” și ea a luat amploare.

Începem ziua cu povestea zilei: povestesc prezentul și introduc în poveste ceea ce îmi planific peste zi, vorbesc despre copii și despre mine și cei din jur ca despre niște personaje. Totul la imperfect, deși ziua abia stă să înceapă. Povestea începe fie de la ,,universul mare” ca să ajungă la cel ,,mic”, fie invers. Am generat împreună cu copiii o întreagă rutină a ,,poveștii” zilei, în care ei sunt cei care adaugă detalii la poveste sau chiar o povestesc.

De exemplu: ,,A fost odată un univers cu multe galaxii luminoase. Într-una dintre galaxii era un soare mare în jurul căruia se rotea Pământul. Pe Pământ, pe unul dintre continente era o țară frumoasă, numită România. În această țară erau multe locuri frumoase și orașe importante, iar capitala era Bucureștiul. În București, în cartierul Tei era o stradă numită Județului și acolo era o grădiniță mică și drăguță. Era opt dimineață și la grădiniță veneau copiii. Se spălau pe mâini și luau micul dejun apoi se așezau pe scaunele pentru cercul de dimineață alături de Roxana. Roxana era bucuroasă de ziua aceasta și zâmbea. Știa că o să facă lucruri minunate împreună cu copiii și apoi vor merge împreună în parc. Sarah se ridică și spuse o poezie, apoi copiii cântau cantecelul preferat. Copiii ascultau apoi o poveste, jucau o partida de Nanú, se jucau cu jetoanele cu numere, descriau o planșă cu mulți copii în parc, și apoi…”

Copiii au preluat structura și au adaptat-o nevoilor lor de exprimare și de atenție. Nu de puține ori ei introduc elemente neașteptate pe care au nevoie să le exprime, despre familie sau emoții, despre dorințe.

Acest tip de story-telling este important nu doar în dezvoltarea nemijlocită a limbajului, ci și în intervenția comportamentală sau în modularea atitudinii față de lume, în integrarea celor șase mari teme curriculare: Cine sunt? Ce și cum vreau să fiu? Când cum și de ce se întâmplă? Cum a fost este și va fi aici pe Pământ? Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim? Cum organizăm o activitate?

De asemenea are un rol de conștientizare a realității imediate, de formare a aptitudinilor de comunicare și ascultare. Educatorul ştie să recepteze ceea ce exprimă copilul făcând anumiţi paşi în întâmpinarea lui, punând-şi la lucru experienţa şi abilităţile.

Ca orice poveste și ,,povestea zilei” are nevoie de intrigă și de elemente fantastice. Copiii se lasă conduși pe firul narativ și învață să integreze orice situație, de exemplu, situația în care Andrei și-a rătăcit papucii este povestită a doua zi ca un episod în care spiridușul hoțoman al grădiniței a venit și a furat încălțămintea și el face asta de fiecare dată când vede papuci nepusi la locul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *