Category Archives: Educatie

Se poate si doar cu planse, cu schite, fise de lucru sau cu filmulete online sau soft educational. Dar atunci cand faci din invatare un eveniment, te asiguri ca faci ceva de neuitat. Pentru ca procesul este foarte delicat. Si e mimetic. Si e declansat de o surpriza, de o rupere de ritm. Transpar atat dedicatia cat si inventivitatea educatorului, se vede pregatirea, se simte gustul pentru realitatea frumoasa (realitatea frumoasa e cateodata facuta, pregatita,… bibilita). Si apoi implicarea copiilor, rolurile pe care si le iau si pe care le joaca. Eu sunt la restaurant. Eu sunt la nunta! Eu sunt la o petrecere. Si petrecerea continua cu imaginatie, transfer de continuturi, abilitati, limba germana, exercitiu social si consolidare de bune maniere. Cand trece chelnerul, nu uitam sa ii cerem nota. Politicos.

Avem o comunitate.

Mica. Dar inimoasa si hotarata. Parinti dedicati, adulti responsabili. Oameni autentici, curajosi in fata schimbarilor si pregatiti sa reactioneze, sa contribuie cu solutii. Si cu bani. Ceea ce in ziua de azi este un semn de…foarte buna intelegere a situatiei. Si de comunitate cu valori comune.

Si acum povestea.

Introducere. Compania Mica se confrunta cu dificultatile momentului… cum ar fi, printre altele, sa incerci sa educi copii… cu restrictii, cu distantare, cu teama in fata necunoscutului, cu sentimentul ca poate ai scapat ceva din vedere, ca mai poti introduce inca o masura de precautie in plus, desi nimic nu garanteaza … efectul sperat. Si dincolo de ingrijorarile, care ne insotesc pe toti, cu alte dificultati mult mai palpabile.

Actiunea. Ne gandeam sa achizitionam pentru toate salile din Compania Mica purificatoare de aer performante, care sa sporeasca nu doar calitatea aerului ci sa creasca si nivelul de igiena in spatiile in care copiii petrec multe ore pe zi. Am cautat cea mai buna solutie. Ea ne depasea cu mult bugetul de investitii, vlaguit din martie incoace… semnificativ. Pentru ca vine sezonul rece si umed si nu mai putem face activitatile doar afara … aveam de facut ceva ca sa atingem si acest obiectiv important. Am impartasit preocuparea noastra cu mica noastra comunitate de parinti.

Punctul culminant: reactiile au fost peste asteptari! Ce oameni faini! S-au implicat cu totul: au contribuit personal, au gasit solutiile optime, discounturi de pe unde se putea. Si rezultatul e ca …avem purificatoare! Aer curat, copii in mai mare siguranta, linistea parintilor, echilibrul si increderea educatorilor!

Am inteles ca nu avem doar purificatoare. Ci mai ales o comunitate matura si valoroasa.

Ii suntem recunoscatori.

De la 1 septembrie ni se va cere precautie, respect, grija, curaj… si rabdare. Inceputul de an ,,grădinaresc” ne pune în situatia de a constientiza valorile enumerate mai sus, de a le pune in discutie impreuna cu copiii nostri, cu familia, cu cei in contact cu care venim in mod normal. Repet: normal.

De ce e important? Si ce e normal?

Pe de o parte avem ocazia sa realizam ca mult din cotidianul nostru este trait ca automatism – cand de fapt in spate se ascunde cate un principiu valoros, bun de transmis mai departe. Pe de alta parte modul in care ne adaptam la o situatie dificila, poate chiar periculoasa, genereaza comportamente benefice, care pentru o perioada mai scurta sau mai lunga vor defini acest ,, normal” al relatiilor noastre.

Ne spalam pe maini, purtam masca, dezinfectam, pastram distanta din precautie, respect, grija. Ne strecuram printre dificultatile zilei cu curaj si … avem rabdare sa facem lucrurile corect, sa le ducem cu bine pana la capat. Si cu sanatate.

S-a dus vremea vitezei si neatentiei. Parintele care isi va aduce de la 1 septembrie copilul la Compania Mica, il va preda nu doar cu zambet si politete, ci si cu precautie, respect, grija, curaj si rabdare – va astepta, la distanta necesara, cu masca pusa, afara in aer liber, alaturi de copil, pana cand acesta va fi preluat.

,,Pa, tati!”

,,Pa, iubire! Nu uita sa ai grija de tine si de altii, asa cum am povestit pe drum!”

Un alt element benefic al ,,procedurii” este ca pe nebagatelea de seama copilul va invata sa se ,,preia” singur*, intrucat contactele trebuie limitate cat mai mult – se va dezinfecta singur, isi va schimba incaltamintea singur, isi va atarna haina pe umeras singur, se va spala pe maini temeinic, va fi din ce in ce mai atent la ce atinge, ce foloseste, la convietuirea cu cei din jur, asa un pic mai la distanta.  Si vor purta si masca daca e nevoie.

* singur, dar sub supraveghere

photo by prostooleh / Freepik

Am reluat activitatea, la noi, la Compania Mica. Cu precautie, cu strictete pe alocuri (acolo unde trebuie). Cu cativa copii (tocmai aceia care au acum nevoie de mingea la fileu, dat fiind ca urmeaza interviul de limba germana pentru accesul la scolile cu predare in limba germana).

Ocazia asta e buna si pentru noi, cei mari, sa vedem ce inseamna in realitatea copiilor reglementarile de igiena si securitate in conditiile date.

Copiii se feresc putin. Stai cu instructiunile pe ei si cu pompa de dezinfectant, dar realitatea lor e centrata pe copilaria lor… Atata fericire si sporovaiala si explozie de idei nu am mai vazut. Din martie. Realitatea lor a ramas acolo unde trebuie. Repet, ancorata in copilaria lor.

Iar germana? E si ea acolo unde trebuie! Dupa trei luni de eforturi uriase intr-un domeniu necunoscut si un mediu greu de invins, ca sa spun asa, am constatat o acumulare inimaginabila. Copiii au nevoie sa invete si o fac, desi, prinsi cu ale noastre, noua ni se pare ca nu.

Nu vreau sa generalizez, ci sa precizez: probabil ce am reusit noi, educatorii Companiei Mici, sa facem online, lor le-a priit.

Am izbandit pana acum, o vom face si de acum incolo. Si in ce priveste educatia, si in ce priveste bunul mers al tuturor aspectelor vietii noastre de copii si oameni mari, alaturi.

Suntem unde trebuie. Nu pare ca avem ceva de recuperat. Nici la germana.

Basca am invatat sa vorbim si cu masca pe fata. Si sa ne bucuram ca ne spunem lucruri importante. Masca nu ne impiedica.

… ne ajuta sa vorbim nu doar despre forme si culori, artisti si tehnici, ci si despre ce ne place sau nu, despre ce avem de inteles nu numai din arta, ci si din realitatea … placuta sau, uneori, dificila.

Arta e un bun prilej sa traducem, poate, lucrurile care ne inconjoara in altceva… poate abstract, dar frumos, nenormat, dar in controlul nostru. Ce ne preocupa avem voie sa exprimam asa cum simtim, iar pentru copii, in perioada aceasta in care au fost pusi la incercare, iar copilaria lor a luat o forma mai austera decat ne-am fi inchipuit vreodata, o linie continua pe o foaie alba, pe care ei o traseaza cum vor ei, o pensula mustind de culoare, cu care acopera campuri neregulate, dar pe care le stapanesc cum le face placere, … e un moment eliberator…

Dupa ce se incheie ora, ei trec la alte desene sau picturi, explica parintilor ce au facut si ce idee noua le-a venit, sau fac altceva. Dar pleaca cu acel sentiment ca au facut cu mana lor ceva important, au vorbit lucruri despre ei si lumea care ii inconjoara…

Pe scurt, copiii au nevoie de arta, pentru ca au emotii. Ele sunt acolo: cele pozitive merita exprimate pentru a fi consacrate, cele negative … pentru a fi consumate. In arta … persista ceea ce ne face bine.*

Una dintre temele care apar in dialogurile lor este prietenia. Ei nu trebuie sa si-o defineasca, ei o traiesc sincer si nemediat. Definitia… o gasim in cantec, da, tot la ora de arta.

https://www.youtube.com/watch?v=GddMcIghioY&list=RDGddMcIghioY&index=1

Si ora e perfecta.

*Pentru parintii interesati de importanta faptului ca in arta ne regasim, ne bucuram si ne imbunatatim, iar arta ,,face ca lumea sa devina acasa” pentru noi toti, un documentar BBC si un filosof, Sir Roger Scruton:

https://documentare.rightbe.com/documentare-spirituale-2/de-ce-frumusetea-conteaza-why-beauty-matters-documentar

Am realizat care este definitia unui educator: este adultul care reuseste sa viziteze copilaria, cea din prezent, a unui copil real care are nevoie de aceasta vizita. Si o asteapta.

Iar educatorul reuseste asta deoarece isi viziteaza propria copilarie (suficient de des) si apoi, poate, copilaria propriilor copii. Sau in cazuri particulare, a fratilor mai mici sau a copiilor pe care tocmai … ii va avea.

Am realizat acest lucru vazand educatoarele si educatorii Companiei Mici la treaba, intr-un mediu artificial, aproape ostil comunicarii calde, conectarii emotionale.

Online.

I-am vazut intorcandu-se cu mult succes la povestile, jocurile, activitatile propriei copilarii si a copilariilor pe care le vizitasera deja. Si la valorile pe care le gasim mereu acolo.

Am mers pe carbuni incinsi si am inteles un lucru: in urma acestei experiente, asemanatoare unei combustii (emotionale, de constiinta, profesionale)… echipa noastra va avea bucuria … de a fi infinit mai buna, de a fi prelucrat poate materiale importante (alta data nevalidate), de a fi verificat “live” metode, tehnici, conexiuni, de a se fi reevaluat … integral. De a fi.

Imi doresc pentru Compania Mica si, mai ales pentru oamenii care o alcatuiesc, care o tin in viata, cu migala si efort, ca pe un lucru pretios… ca tot ce am spus mai sus … sa fie inteles, apreciat si sustinut de mica noastra comunitate. Acum. Si in viitor.

p.s. am depasit temeri, crize, necunoscut, acum stim mult mai bine unde suntem si ce facem. Suntem 3.1. Actualizati va rog sistemul. Programul e bun. Varianta 3.2 e deja in lucru.

Multumim!

Nu e o simpla ora de pian in limba germana (Radu a studiat conservatorul la Hamburg). E o intalnire placuta, muzicala, in care se incalzesc degetele, vocea, se exerseaza maiestria si auzul, se invata teorie si se dobandesc abilitati. “Jetzt trainieren wir ein wenig das Ohr!” se aude adesea din sala de pian. Urechea este principalul instrument muzical al omului, si el trebuie stapanit bine. Si cum orice fel de invatare merge doar cu incantare, Radu stie sa ii bucure cu cate o piesa hazlie cantata de el. Ora nu este cu adevarat incheiata decat dupa ce a avut loc discutia de final, un moment important in care elevul si profesorul apreciaza si consemneaza micul pas inainte facut in timpul petrecut impreuna.

Luni Compania Mica isi deschide portita pentru cei mai mici dintre… companisti.

Va fi o toamna generoasa in joaca, iesiri in natura, bucurii, voie buna.

Copilaria este in sine… un fel de mica plimbare in lumea asta mare.

Priviti-ne, va facem cu mana!

In echipa Companiei Mici oamenii sunt constiinciosi, responsabili de procesele de lucru in care sunt implicati, constienti de semnificatia activitatilor cu copiii. Bucurosi de ideea de colaborare si de merit comun, de ideea de bunavointa reciproca. Ei stiu ca fac ceva esential, nevazut uneori celorlalti. Acea daruire le da educatorilor nostri unicitate si autenticitate.

Observati, va rog, ca in educatia pe care o facem la Compania Mica nu e vorba doar de programa, planificare, continuturi, competente, obiective, evaluari (da, asta e structura!) ci e vorba de mult mai mult. Intelegere, asumare a unui mod de gandire, de relationare umana, de viata, pana la urma.

Un destin. O implinire.

Compania Mica e un manunchi de destine. O derulare de impliniri – cu tot efortul si uneori sacrificiile pe care le presupune.

Dar cred ca ce iese din mana unor astfel de oameni, cu o astfel de inclinatie, este ce trebuie!

p.s. sunt zile in care urmaresc ,,fluxurile” de munca, rutinele, exploziile de creativitate sau bucurie sau vad momentele grele, uneori epuizarea, precum si modul in care impreuna le depasim,  si ma gandesc  ,,Compania Mica s-a copt!”.  Sunt mandra, recunoscatoare, foarte recunoascatoare, si, nu de putine ori, uimita! Cuvantul e ,,impreuna”. Am incheiat al zecelea an. Si asta se simte!

Roxana Vasile