22 oct.

Trei cauciucuri

Stiti povestea “Trei cauciucuri”?
Au fost odata trei cauciucuri care intr-o zi au aparut la noi in curte. In curte s-au intalnit cu copiii, au facut politicos cunostinta si au hotarat sa se puna pe joaca si chiote impreuna… Iata rezumatul:

Povestea, din cealalta perspectiva, a adultilor sau educatorilor e asa: copiii au gasit cauciucurile in curte, au inceput sa se joace cu ele, sa experimenteze, sa si le dispute, pana cand Alessandra si Tudor i-au organizat in jurul unui joc pe care l-au inventat. Copiii au priceput jocul, valoarea lui, i-au acceptat regulile, i-au respectat pe cei doi inventatori ,“capitanii”. Au devenit echipa.
Singuri. In tot procesul acesta, numit joaca, nu a intervenit nici un adult.
Asta este joaca!
p.s. pentru detalii referitoare la importanta, obiective, competente si alte aspecte legate de stiinta educatiei, va rugam revedeti filmuletul. De cate ori va face placere.

16 oct.

Ora lui Radu

Nu e o simpla ora de pian in limba germana (Radu a studiat conservatorul la Hamburg). E o intalnire placuta, muzicala, in care se incalzesc degetele, vocea, se exerseaza maiestria si auzul, se invata teorie si se dobandesc abilitati. “Jetzt trainieren wir ein wenig das Ohr!” se aude adesea din sala de pian. Urechea este principalul instrument muzical al omului, si el trebuie stapanit bine. Si cum orice fel de invatare merge doar cu incantare, Radu stie sa ii bucure cu cate o piesa hazlie cantata de el. Ora nu este cu adevarat incheiata decat dupa ce a avut loc discutia de final, un moment important in care elevul si profesorul apreciaza si consemneaza micul pas inainte facut in timpul petrecut impreuna.

08 oct.

Cornucopia, Füllhorn, cornul abundentei…

Este asociat toamnei, bogatiei de bucate oferite de natura, unui sentiment de bine si de implinire.

Vorbim despre abundenta, nu doar teoretic, ci o si sarbatorim la Compania Mica, cu mic cu mare: o vedem, o mirosim, o degustam.

Invatam, desigur, despre cat de mare e efortul omului de a cultiva pamantul, cat de importanta e legatura cu natura, despre traditie si despre recunostinta.

Totusi experienta noastra ramane in planul simturilor: aromele toamnei sunt imbatatoare, trezesc pofta de mancare, curiozitatea, aduc veselie si inspira la joaca si cantare…

 

01 oct.

Der Elefant im Porzellanladen

Nu imi place sa vorbesc despre greseli, decat daca le privesc ca pe instrumente prin care putem face lucrurile mai bune. Despre cum le procesam si extragem din ele ceea ce e de invatat. Greseala vine cu frustrare, cu rusine, dar si cu decizii si cu intelegere. Si la adulti, si la copii.

Totul e ca, mai ales atunci cand suntem in ipostaza de parinti, sa avem rabdare cu copiii care “proceseaza”: ei o fac in felul lor, in timpul lor si, mai ales, in sinea lor. Se intampla sa nu avem rabdare cu ei, sa vrem sa “imbunatatim” procesul, sa-l grabim, sa –l controlam, sa fim siguri ca duce la rezultatele care trebuie. Sau sa eliminam supararea, necazul, suferinta. Si atunci scoatem procesul din sinea lor la vedere, doar ca el devine procesul nostru. Si rezultatele tot ale noastre. Copilul va repeta greseala de cate ori va avea el nevoie. Si va procesa data viitoare, daca i se da ocazia.

Hm… Eu incerc sa imi cer mie sa cer de la ei doar cat pot ei, nu mai mult. Imi zic mereu: ei sunt puii nostri… Sa las procesul sa dospeasca (ma abtin de la indicatii sau comentarii) si sa fiu emotional prezenta, sau sa dezvolt o poveste sau o pilda care sa rezume situatia. O mica fictiune care s-a intamplat…cand erau eu copil.

Am auzit de curand o pilda foarte buna, mai ales in cazul copiilor (sau adultilor, de ce nu?) care se infurie usor si …aprins, ca apoi sa le para rau, a nu stiu cata oara: “Der Elefant im Porzellanladen” (este o expresie germana, elefantul in magazinul de portelan) ilustreaza exact inadecvarea furiei atunci cand izbucneste.  Povestea e asa: cand elefantul e deja in magazinul de portelan, orice ar face, e deja prea tarziu. El trebuie sa invete sa se opreasca in momentul in care trompa lui da sa intre in magazin. Atunci nu e prea tarziu.