26 oct.

Imperfectiunea excelentei

Gradinita Germana

Pana si excelenta… e imperfecta (si de ce e bine ca e asa)

 Cel mai probabil, de cand exista scoala si de cand au inceput sa mearga copiii la scoala, oamenii mari (adica parintii si educatorii) au incercat sa o aduca… la perfectiune. Astfel incat, in ziua de azi sunt foarte multe criterii si optiuni pentru o scoala buna.

Cum vad parintii excelenta?

Parintii au de ales. Unii isi doresc pentru copiii lor mai ales o scoala fara frica, fara note, fara stat prea mult in banca. Altii vor obisnuinte care duc la rezultate bune si studii inalte. Toti insa stiu un lucru: copilul trebuie sa fie in centrul atentiei. Cu talentul si potentialul lui, cu felul lui de a fi, mai nou, cu alegerile lui. Viziunea de ansamblu a parintelui presupune continuitate si armonie, transmiterea unor valori, a unei culturi, a unor atitudini (nu de putine ori acelea pe care ar vrea sa le transmita el insusi, dar nu mai are timpul necesar, sau nu l-a avut niciodata).

Ce inseamna insa scoala? Si ce ii ramane parintelui si numai parintelui de facut… si are timp, pana pe la 18 ani… sau 21…

Din avion, rolul parintelui in excursia copilului in tara invatarii e sa stranga sireturile intre idee, emotie, abilitate si atitudine. El e primul dascal: are instrumente ca povestea, dialogul si jocul – cele mai de succes si in gradi si la scoala … si chiar in viata, nu?

Ceea ce e nevoie sa inteleaga parintele (si in aceeasi masura educatorul, invatatorul, profesorul si, desigur, copilul), este faptul ca scoala este o calatorie. Scoala este un proces care aduna, bob cu bob, cunostinta dupa cunostinta, experienta dupa experienta, din ce in ce mai mult in bagajul de viata al tuturor. Scoala este plecatul zilnic de acasa in lumea mare, in tara continuturilor, apoi in tara competentelor, apoi a concurentei, apoi a performantei.

Vazuta asa, scoala devine o lume in care perfectiunea nu este niciodata o destinatie. Perfectiunea este calatoria bine facuta.

Si educatorii? Ce este pentru ei excelenta?

Gradinita e prima oprire pe drum dupa acasa, este extensia lui acasa, tara in care copilul va invata poate chiar incepand cu “dorul” de acasa sau de mama, pentru ca educatoarea il va ajuta sa oglindeasca ce simte in ceea ce face. Tara formelor, culorilor, anotimpurilor, povestilor, cantecelelor, ghicitorilor. A invatarii ca stare de bine. A descoperirii puterii cuvintelor si gesturilor. Sunt cu adevarat ani magici!…la sfarsitul carora copiii par a intelege ideea de calatorie si sunt dornici sa o continue…

Sa ne intoarcem la educator. Si el e intr-o continua calatorie. Dincolo de obiectivele de predare de la clasa, educatorul este cel care genereaza procesele de invatare prin cea ce face cu cei mici si cum. Empatia, caldura, disponibilitatea, dar si autoritatea sunt cele care creeaza relatia, care este mai importanta decat continuturile, pentru ca determina atitudinea de invatare pe termen lung. E important cum zambeste educatorul, cum se imbraca, cum miroase, cum reactioneaza, cum structureaza relatia (chestii care nu se negociaza, chestii fata de care arata flexibilitate)… ce oglindeste – cum vorbeste, cum povesteste, cum se joaca. Ce simte si ce gandeste. Ce atitudine emana. Este un mod de viata… vocational. Si educatorul este constient de asta din ziua in care a “imbracat” aceasta meserie.

Calatoria educatorului se masoara in ce este si ce face el. Excelenta devine o stare de cautare, de inovatie, de autodidacticism, de curaj in a experimenta ceva nou. E starea de invatare. Pentru ca, intr-o institutie de invatamant… mai ales cei mari invata.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *