31 oct.

Frica pazeste bostanaria

Ce poate sa ajute la dezvatarea fricii? Poate… o sarbatoare? Una care sa combine veselia cu sperietura, curajul cu dezgustul?

 

Paianjeni, ranjete, lilieci, fantome, gandaci, scheleti… nu ne intalnim cu ei, decat daca tinem mortis. Sarbatoarea asta este de import. Nu i-am gasit alta utilitate decat aceasta: un pic de distractie gen carnaval si ideea ca frica…pazeste bostanaria.

Putem scapa de frici? Cu siguranta ne putem antrena macar putin… Putem sa facem un fel de simulare… sa ne jucam de-a frica, costumandu-ne, poate tipand artistic unii la altii… dansand, pictand lucruri inimaginabile, participand la o piesa muzicala interactiva a muzicianului George Turliu, ,,cu dovleci si lilieci, vrajitoare si pisici, melodii si licurici”, transformand dovlecii … sau mandarinele in personaje de speriat, gustand un jeleu chiar daca stii ca ai sansa sa fie cel acru.

Trick or treat? Süßes oder Saures?

26 oct.

Imperfectiunea excelentei

Pana si excelenta… e imperfecta (si de ce e bine ca e asa)

 Cel mai probabil, de cand exista scoala si de cand au inceput sa mearga copiii la scoala, oamenii mari (adica parintii si educatorii) au incercat sa o aduca… la perfectiune. Astfel incat, in ziua de azi sunt foarte multe criterii si optiuni pentru o scoala buna.

Cum vad parintii excelenta?

Parintii au de ales. Unii isi doresc pentru copiii lor mai ales o scoala fara frica, fara note, fara stat prea mult in banca. Altii vor obisnuinte care duc la rezultate bune si studii inalte. Toti insa stiu un lucru: copilul trebuie sa fie in centrul atentiei. Cu talentul si potentialul lui, cu felul lui de a fi, mai nou, cu alegerile lui. Viziunea de ansamblu a parintelui presupune continuitate si armonie, transmiterea unor valori, a unei culturi, a unor atitudini (nu de putine ori acelea pe care ar vrea sa le transmita el insusi, dar nu mai are timpul necesar, sau nu l-a avut niciodata).

Ce inseamna insa scoala? Si ce ii ramane parintelui si numai parintelui de facut… si are timp, pana pe la 18 ani… sau 21…

Din avion, rolul parintelui in excursia copilului in tara invatarii e sa stranga sireturile intre idee, emotie, abilitate si atitudine. El e primul dascal: are instrumente ca povestea, dialogul si jocul – cele mai de succes si in gradi si la scoala … si chiar in viata, nu?

Ceea ce e nevoie sa inteleaga parintele (si in aceeasi masura educatorul, invatatorul, profesorul si, desigur, copilul), este faptul ca scoala este o calatorie. Scoala este un proces care aduna, bob cu bob, cunostinta dupa cunostinta, experienta dupa experienta, din ce in ce mai mult in bagajul de viata al tuturor. Scoala este plecatul zilnic de acasa in lumea mare, in tara continuturilor, apoi in tara competentelor, apoi a concurentei, apoi a performantei.

Vazuta asa, scoala devine o lume in care perfectiunea nu este niciodata o destinatie. Perfectiunea este calatoria bine facuta.

Si educatorii? Ce este pentru ei excelenta?

Gradinita e prima oprire pe drum dupa acasa, este extensia lui acasa, tara in care copilul va invata poate chiar incepand cu “dorul” de acasa sau de mama, pentru ca educatoarea il va ajuta sa oglindeasca ce simte in ceea ce face. Tara formelor, culorilor, anotimpurilor, povestilor, cantecelelor, ghicitorilor. A invatarii ca stare de bine. A descoperirii puterii cuvintelor si gesturilor. Sunt cu adevarat ani magici!…la sfarsitul carora copiii par a intelege ideea de calatorie si sunt dornici sa o continue…

Sa ne intoarcem la educator. Si el e intr-o continua calatorie. Dincolo de obiectivele de predare de la clasa, educatorul este cel care genereaza procesele de invatare prin cea ce face cu cei mici si cum. Empatia, caldura, disponibilitatea, dar si autoritatea sunt cele care creeaza relatia, care este mai importanta decat continuturile, pentru ca determina atitudinea de invatare pe termen lung. E important cum zambeste educatorul, cum se imbraca, cum miroase, cum reactioneaza, cum structureaza relatia (chestii care nu se negociaza, chestii fata de care arata flexibilitate)… ce oglindeste – cum vorbeste, cum povesteste, cum se joaca. Ce simte si ce gandeste. Ce atitudine emana. Este un mod de viata… vocational. Si educatorul este constient de asta din ziua in care a “imbracat” aceasta meserie.

Calatoria educatorului se masoara in ce este si ce face el. Excelenta devine o stare de cautare, de inovatie, de autodidacticism, de curaj in a experimenta ceva nou. E starea de invatare. Pentru ca, intr-o institutie de invatamant… mai ales cei mari invata.

25 oct.

Süßes oder Saures

Marti, pe 31.10, asa cum sta bine oricarei Companii Mici si pline de copii voiosi, organizam „Süßes oder Saures”, carnaval cu bostani, fantome si lilieci… si nu numai … facem glume si farse (cat se poate de candide si prietenoase), povestim despre frica, ne jucam cat cuprinde si poate avem timp sa vedem un desen animat despre un conte din Transilvania si hotelul sau…

O costumatie sau diverse elemente de costum ii va face pe copiii dumneavoastra sa se simta fericiti si importanti.

Pentru a veni in sprijinul dumneavoastra, va punem la dispozitie oferta cu costume specifice de Halloween a Atelierului Mama in Actiune. Intrebati-ne de ea! 🙂

Atelierul Mama in Actiune si Asociatia Valentina Romania au ca principale obiective prevenirea abandonului scolar si reinsertia profesionala. In cadrul proiectelor lor sunt sprijinite peste o suta de familii din sectorul 5, Bucuresti. Detalii impresionante gasiti la http://www.valentina-romania.ro .

Ne vom bucura de o zi speciala la Compania Mica si de asemenea de sprijinul pe care impreuna il putem oferi celor de la Asociatia Valentina Romania, ale caror valori si proiecte caritabile merita sustinute.

19 oct.

Despre buna purtare si respect

Aveti vreodata sentimentul ca cei mici nu prea ii asculta pe cei mari? Dar senzatia ca nu prididesc in a-i copia pe adultii din preajma?

Ei sunt ca o oglinda, reflecta tot ce spunem si tot ce facem. In felul lor, fireste – dar felul lor reproduce uneori cu exactitate modul nostru de a face si spune lucrurile.

E demult stiut ca mimetismul este principalul instrument de invatare al copiilor si ei nu il vor abandona in favoarea celorlalte metode de invatare, decat atunci cand el isi va pierde din productivitate.

Cand incercam sa ii invatam pe copii noi ne folosim de cuvinte si actiuni ilustrative si avem senzatia ca momentul lor de invatare e la fel de intens ca momentul nostru de ,,dascali”. Or ei invata intens si mult si in afara momentelor noastre de siguranta, de control. Prezentul lor este un continuum neintrerupt de invatare: culeg experienta dupa experienta, continuturi, emotii, limbaje, exprimari, deprinderi. Sa fii copil nu inseamna nicidecum ca intelegi mai putin – informatii exista peste tot si copii se lasa modelati de contactul permanent cu ceea ce e in jur. Tot ceea ce ii inconjoara li se adreseaza.

Cum invata copiii buna purtare si respect? Ca pe o alta limba materna! Mimetic, cu pasi mici, incercand sa o ,,vorbeasca”. Cum o predau parintii? In primul rand prin mimetism. Unul activ, garnisit din belsug cu atentie si dialog de consolidare.

Critica, prelegerile indelungi, strigatele, amenintarile, ironia nu sunt instrumente de educat comportamentul, doar continuturi de comportament preluate de la adult la copil in mod mimetic. Ele deconecteaza copilul de sine si de parinte. Atat despre ele. Ele nu reprezinta structura de care are nevoie copilul pentru a deprinde bune maniere si respect profund. Si functioneaza doar atata vreme cat noi suntem ,,mai mari” decat ei! Dar ei cresc…

Exista pe piata o doza de lipsa de respect – in circulatie din cauza faptului ca noi, adultii de acum am inmagazinat-o si o ducem cu noi, o controlam, totusi in criza o dam mai departe. Un exemplu bun este ,,criza in trafic”, cand avem copilul pe bancheta din spate. Un alt exemplu este momentul in care constientizam ca replica pe care tocmai am rostit-o este cea care venea de la mama/tata si ne displacea cel mai tare in copilarie, si pe care am jurat sa nu o folosim.

Ideea e ca nu ne putem lupta in ce priveste buna purtare si respectul decat cu noi insine. Si asta e important, deoarece nu putem controla sau elimina toate celelalte surse din care copiii pot invata altceva decat ne dorim. Oricat am vrea. Este vorba de modelarea unei constiinte respectuoase, nu a doar unui comportament exterior care sa fie conform normelor.

Nu ne putem astepta ca ei, copiii, sa inteleaga ,,teoria” si sa o aplice…cata vreme aici este vorba despre atitudine, formata prin influenta. Noi le influentam lumea lor si la un moment dat ei o influenteaza pe a noastra. Despre respect si formarea lui este vorba in ambele sensuri. Ei trateaza lumea unitar, asa cum au invatat de la noi, lumea.

Un reper? La maturitate ne dorim sa fim tratati cu deferenta si intelegere, pretuim un ton cald, cuvinte bine cumpanite, atitudini frumoase in situatii dificile. O solutie? Dialogul asertiv. ,,Sunt suparat. Nu ma asteptam sa vad la tine acest comportament”, spus cu un ton ferm elimina ideea ca nu ne respectam. Sa ironizam si sa umilim sau sa ne strigam furia induce un exemplu de lipsa de respect.

Ce invata copiii prin mimetism, nu invata din prima, dar de invatat invata sigur. Salutati-l, multumiti-i, cereti-va scuze. O va face si el. Nu din prima. Dar nu va pierdeti rabdarea. Avem ani la dispozitie sa fim parinti respectuosi.

Trebuie doar sa provocam si sa asteptam ecoul!

E greu de crezut?

(credit: Pam Leo, http://www.connectionparenting.com)

09 oct.

Cu gatitul la gradi

Mai intai ne jucam de-a gatitul la nisipar si mancam impreuna delicioase chiftelute si prajituri de nisip – cu arome si texturi perfecte. Apoi transportam deliciul in bucatarie: facem covrigi, smoothie, inghetata, salata de fructe,… apoi avansam la lucruri serioase: facem zacusca, punem muraturi. De fapt ne ocupam de un set intreg de rutine, atitudini, continuturi. Spalatul pe maini are alta valoare cand mainile noastre gatesc si nu au voie sa fie bagate in gura cu nici un chip, curatatul legumelor se dovedeste anevoios, dar el trebuie facut, gusturile trebuie potrivite (si degustarea se face cu cate o lingurita care merge apoi la spalat), condimentele sunt foarte importante si ne cuceresc prin aroma lor. Luam ingrediente si le transformam cu migala in delicioase feluri. Luam bunavointa si o transformam in munca de echipa. Luam rabdarea si o traim asa cum trebuie: de la momentul in care am pus muraturile la borcan pana la momentul in care gustam primul castravete… rabdarea se cizeleaza… Apoi mai facem sarbatori – cum ar fi cea a recoltei – cu concursuri de ghicit prin degustare sau memory tactil cu legume sau cate o mandala…

Credem cu convingere ca ceea ce mancam astazi determina cat de sanatosi vom fi pe viitor si ca obiceiurile alimentare sunt importante si trebuie educate.  

De aceea cultivam si acest aspect. Gatim sanatos impreuna cu copiii.

 

04 oct.

Cate ceva despre interactiunea psihoterapeut-copil

Un scurt dialog cu psihologul Monalisa Teodorescu

Să fii părinte pare a fi în ultima vreme o provocare pentru care adesea noi ca adulţi nu suntem pregătiţi. Este o dificultate care nu vine atât de la copii, cât de la propria noastră raportare la copilărie şi la însemnătatea ei, de la propria noastră tipologie de cunoaştere a naturii umane, a universului infantil.

Colaborăm, în cadrul grădiniţei Compania Mică, de mulţi ani cu d-na psiholog Monalisa Teodorescu (http://psihologul-tau.ro/psiholog-monalisa-teodorescu/), atât în pregătirea echipei noastre, cât şi în direcţia consilierii în relaţia cu copiii. Monalisa este mereu alături de noi şi ajutorul ei este nepreţuit.

Am întrebat-o pe Monalisa…

– De ce este necesară evaluarea psihologică la copii?

– În primul rând pentru întelegerea functionării psihologice a copilului, înţelegerea comportamentului si a personalitătii acestuia. Copiii şi adulţii trăiesc în aceeaşi lume, au sentimente, gânduri, emoţii la fel de puternice şi de importante. Copiii le exprimă însă mai pe înţelesul adulţilor abia după devin capabili să vorbească. Până atunci se exprimă prin joc, desen, modelaj etc.. Specialistul ştie să recepteze ceea ce exprimă copilul făcând anumiţi paşi în întâmpinarea lui, punând-şi la lucru experienţa şi abilităţile de analiza.

– Care sunt deci motivele care ne pot determina să apelăm la psiholog pentru o evaluare a copiilor?

– Motivatiile evaluării pot fi diverse, de cele mai multe ori părintele vine la psiholog deoarece vrea să-şi verifice o intuiţie, să elimine o problemă sau vrea să ştie cum poate să evite unele greşeli de educaţie care ar putea duce la dificultăti de integrare în colectivitate, la dificultăti scolare, la tulburări de comportament, de dispozitie, de conduită alimentară etc.

– Ce trebuie să ştim despre întâlnirea psihologului cu copiii?

– Întâlnirea mea cu copiii este mereu un prilej de bucurie, dar mai ales de învăţare pentru ambele părţi. Pe parcursul evaluării, rolul meu este să strâng informatiile necesare despre copil, care ulterior îmi permit să emit ipoteze, să formulez diagnostice care să conducă la interventii comportamentale sau terapeutice adecvate, atunci când este cazul. În timpul evaluării urmăresc să înţeleg şi să simt ce se petrece în universul copilului pe mai multe planuri şi să descopăr care este nivelul de functionare adaptativă si relationala. Copilul poate să ofere informatii deosebit de pretioase prin intermediul mijloacelor expresiv-creative, care îi sunt foarte la îndemână: dramatizarea, jocul cu păpusi si marionete, imageria si fantezia, desenul, modelajul în plastilină, precum si povestirile.

– Ce crezi că înţeleg copiii din întâlnirea cu tine?

– Unii copii spun fără reţineri aproape tot ce au pe suflet, alţii însă se închid şi uneori este o adevărată provocare lucrul cu ei. Arta de a respecta felul de a fi al copilului şi de a-l cuceri totuşi pentru a ajunge la colaborarea cu psihologul vine după mulţi ani de experienţă. Ei simt mai ales căldura cu care îi primesc şi starea de bine care se degajă din joacă noastră, din dialogul nostru sau povestea lor, pe care eu o urmăresc cu atenţie activă.

– Cum se foloseşte terapia prin jocul în nisip (sandplay)?

– Imaginile conturate în nisip apelează la creativitate, la imaginatia activă, care determină aducerea la suprafată a unui bogat conţinut, al cărui sens rămâne să fie descoperit. In joaca cu nisipul se nasc constructii si sunt folosite miniaturi ce au rol de simboluri.