21 nov.

Dezvoltarea limbajului in limba germana

Unul dintre obiectivele de baza in cresterea si evolutia oricarui prichindel este dezvoltarea limbajului. Principiile „dezvoltarii limbajului” sunt, de aceea, integrate si urmarite de-a lungul tuturor activitatilor pe care le facem la gradi, cu atat mai mult cu cat specificul nostru este de limba germana, iar majoritatea copiilor nostri au ca limba materna limba romana. Asadar… o situatie un pic mai complexa.

Cum ii facem fata? Organizat, riguros si… creativ, asa cum ne sta noua bine la Compania Mica. Iata principiile noastre:

  1. Comunicarea dintre educator si copil se face la inaltimea copilului, astfel incat sa se asigure contactul vizual iar copilul sa se simta partener egal de discutie. Cadrele didactice folosesc aceleasi scaunele ca si copiii si se aseaza pe covor, alaturi de copii, la activitatile in cerc. Ca o completare, in cazul cuvintelor mai grele (care abunda in limba germana) ele sunt pronuntate mai rar, cu o mimica accentuata a pronuntarii, menita sa faciliteze intelegerea.
  2. Orice actiune este insotita de redarea ei verbala concomitenta. Copiii invata asociind actiunea (a cadrului didactic sau cea personala) cu descrierea ei verbala.
  3. Repetitivitatea actiunilor inseamna astfel recapitulare, iar ,,verbalizarea” continua a actiunilor inseamna implicit un mediu asertiv, foarte util pentru disciplina de grup – in cazul unui conflict sau incident, i se ,,descrie” copilului ce s-a intamplat si cum poate evita pe viitor intamplarea. Astfel, momentele de ,,socializare”, sosirea, dezbracarea / imbracarea sau mesele luate impreuna, precum si activitatile practice sunt pe deplin utilizate in dezvoltarea limbajului.
  4. In cadrul tuturor activitatilor, copiilor li se pun intrebari frecvente, nu doar legate de continuturile si activitatile din gradinita, ci si despre ei, ce le place, ce au facut in timpul liber, ce isi doresc, ce isi aduc aminte, etc. Pe de o parte, copilul se simte in centrul atentiei, pe de alta parte, se faciliteaza invatarea intre copii, de la unul la altul.
  5. Poeziile, rimele scurte si cantecelele au un mare rol in educarea limbajului. O alta activitatea importanta este citirea cu voce tare de catre cadrul didactic a unor carti cu imagini, precum si lectura de imagine. Activitatile sunt completate cu ascultarea sau vizionarea unor povesti sau animatii in limba germana.
  6. Corectarea greselilor de limba sau pronuntie sa face exclusiv prin exemplul dat de educator, ceea ce sprijina copilul mai ales in castigarea fluentei si increderii in sine. Un copil care vorbeste nu este intrerupt. In general, exista un set de greseli de limba care se corecteaza mult mai tarziu, in scoala, cand copilul castiga si cunostinte de gramatica si poate sa se concentreze mai mult asupra a ceea ce spune. Aceasta finete de limba nu este niciodata atinsa in gradinita si acest fapt nu este considerat o piedica in calea achizitiilor de limba.

Un aspect important este colaborarea cu parintii, care desi nu sunt vorbitori de limba germana, pot fi sensibilizati sa sustina educatia limbajului in limba romana, utilizand principii similare; caci un copil care comunica adecvat varstei in limba materna, are sanse sporite sa o faca si in limba germana.

16 nov.

Cum potolim plansul la 3 ani

Pentru un copil de 3 ani, plansul este un instrument formidabil. Prin acest instrument, el se exprima, isi exploreaza lumea emotionala proprie si testeaza mediul inconjurator. Desigur, in acelasi timp, plansul devine un declansator de alarma pentru adultii din preajma copilului – parinti, bunici sau educatori.

E bine sa acceptam un lucru. Emotiile neplacute fac parte din dezvoltarea unui copil. Iar plansul este felul in care copilul poate sa semnaleze o nevoie (de hrana, apa, somn, afectiune), o durere fizica, sau… un mic joc de manipulare (mie imi place sa ii spun „plansul magic”).

Ce potolim cand linistim plansul?

Depinde ce l-a declansat. Iar procesul de linistire si consolare ne ofera ocazii minunate de a-i arata copilului cai alternative de exprimare a emotiei, nevoii sau dorintei care a declansat plansul. Il ghidam astfel, usor-usor, catre momentul in care limbajele alternative plansului ii vor permite sa se exprime deplin… sa obtina deplin. Un exemplu clasic de alternativa (folosit, probabil, de cand lumea): in loc sa planga din cauza ca s-a lovit, el va ,,bate” obiectul care l-a ranit, o razbunare deocamdata deloc simbolica, si satisfacatoare.

Totusi, exista o solutie, un fir rosu general valabil pentru a opri plansul? Incercam sa le distragem atentia, sa ii consolam? Sau mai bine rezistam pur si simplu ignorandu-i (in ideea ca vazand lipsa de reactie a adultului, copilul abandoneaza fie plansul, fie cauza care poate nu e esentiala)?

Pasul 1: Cercetam cauza. Mai intai trebuie sa ne asiguram noi, ca adulti, ca in spatele plansului nu sta o cauza grava sau un pericol iminent.

Pasul 2: Ne punem intrebarea: ,,Ce se intampla?” Ce a dus la manifestarea cu pricina? Stim ca trairile copiilor se leaga de ,,aici si acum” si sursa stresului nu poate fi departe.

Pasul 3: Stabilim daca plansul e sincer sau e plansul magic… acela prin care copiii isi ating un scop precis, pentru care nu au alt mijloc mai bun. Acest mijloc depinde de ce stie copilul ca obtine (de la parinti sau bunici sau alti adulti) si este greu de combatut… sau linistit. Cere perseverenta. Daca reactia adultilor este de a ceda (parintii pentru putina liniste, bunicii din nevoia de a rasfata nepotul favorit, educatorul pentru ca mai are cinci care plang intens…), acest lucru confirma copilului faptul ca strategia lui e de succes. Si o va tot aplica! Cat de frumos e momentul in viata unui copil cand invata sa accepte un “Nu!” justificat si ferm. Si cat de util!

Pasul 4: Urmeaza momentul efectiv de consolare (chiar si daca aceasta inseamna pur si simplu rabdarea de a-i fi alaturi, in durerea lui sau furia lui, pana cand se linisteste). Cat e de util! Chiar daca nu cedam ca adulti micului santaj, chiar daca plansul e perfect justificat (locul lovit inca doare), momentul de consolare e necesar. Chiar si pentru adult (care a inteles disconfortul si empatizeaza pe deplin prin propriul disconfort la concertul strident care nu se mai termina sau la exprimarea trista plina de oftaturi). In starea de empatie cu copilul, indiferent de sursa sau sensul manipulativ al plansului, poate avea loc un fel de transfer al durerii sau fricii sau furiei… un transfer eliberator. Adevarata magie!

15 nov.

Aventurile unui fir de nisip

adaptat pentru scena de Nicoleta Rusu
dupa textul Anei-Maria Lambrau

Joi, 23 noiembrie, ora 11:00.

Vă imaginaţi probabil că un fir de nisip nu poate fi decât un personaj tareeee plicticos… Ei, bine, eroul nostru se hotărăşte să demonstreze că nu e deloc aşa: păşeşte năzdrăvan în faţă şi ne invită într-un voiaj fabulos. Strecuraţi printre corali veţi mai întâlni: un ţipar fioros… o sepie roz, un crab mustăcios, un rechin duşmănos, un submarin, dar si un grăsun voios.

09 nov.

Ore de dialog

Cand copiii sunt provocati sa vorbeasca DESPRE CE VOR EI

Nu stiu daca ati remarcat, dar modelul actual de scoala (hai sa ne raportam doar la acest mediu, sa nu il includem si pe cel de acasa, deocamdata) ii pune pe copii in doua situatii de manifestare verbala: una in care vorbesc cu adultul/adultii din fata lor pe un subiect dat de acestia din urma (si pe linii de gandire oferite de acestia din urma); si una in care copiii vorbesc ei intre ei – si pe cuvant ca ar fi absolut fascinant sa reusiti sa va infiltrati, invizibili, printre ei, cand fac acest lucru.

Veti constata cata curiozitate, cutezanta si dorinta de explorare exista in copii – si nu neparat legate de subiectele de la scoala ca istoria, geografia sau literatura. Copiii vor sa descopere – da! Dar in primul rand vor sa se descopere pe ei insisi. Iar in aceasta misiune – poate cea mai importanta a vietii lor – adultii contribuie, de cele mai multe ori, cu rigla si compasul. Adica dau informatii deja considerate valide, ofera seturi de intelegere a lumii care sunt aproape mereu despre ce este in afara, nu despre ce este inauntru…

Dar daca i-am provoca pe copii sa vorbeasca… despre ce vor ei?

Daca noi, ca dascali sau adulti am deveni semi-invizibili, nemaiasumandu-ne rolul de Stie-tot, ci un rol in care noi suntem cei care avem nevoie de explicatii si de ajutor in a ne clarifica idei, informatii, stari, situatii? Daca nu am mai urmari niste continuturi, nu am mai avea niste obiective, ci ne-am pune la dispozitia elevilor propria maturitate pentru a crea starea de dialog?

Vocatia de a dialoga este o competenta umana care poate fi pusa la treaba folosind tot ceea ce pune la dispozitie momentul real. Pornind de la o intrebare sau o afirmatie aleatorie, scotand dintr-o cutie un biletel cu o tema sau un subiect de discutie sau comentand un eveniment, dascalul poate genera un dialog despre copii, despre lumea lor, deciziile lor, intelegerea lor; ulterior, tot elevii vor putea decide dacă acest exercitiu de dialogare a fost valoros, important sau nu, util sau nu.

In functie de dispozitie, activitatea poate genera alte forme de manifestare spontane sau planificate pentru urmatoarele intalniri: scrisori trimise colegilor, interviuri luate invatatorilor, experimente cu mesaje trimise prin baloane cu heliu, tombola/banca de idei, jurnale comune, liste cu virtuti sau slabiciuni, povesti originale, manuale de conduita, albume de poezii, gluma zilei…

Toate aceste activitati le-am facut impreuna cu clasa a patra la propunerea lor, ca urmare a unor indelungi discutii, aparent fara scop si fara plan, dar care pentru ei erau o decatusare de energie si emotie: ajungeau in sfarsit sa discute (cu un ghidaj subtil) despre universul lor si al preocuparilor lor, din care scoala era doar o parte, si nu cea mai importanta.

Acest tip de abordare are doua uriase avantaje: primul, legat nemijlocit de copil, care invata sa formuleze intrebarile corecte si descopera ca raspunsurile apar si se schimba pe masura ce experienta lui creste; invata sa aiba repere si asteptari juste de la lumea din jur si sa se bazeze in primul rand pe gandirea si simtirea lui. Al doilea este legat de dascal, care are astfel minunata ocazie de a-si redescoperi elevii, cu abilitatile lor – poate pana atunci nedescoperite – de manifestare artistică, poetică, raţională, morală, etc.

Intr-un astfel de proces, pe care il recomand calduros, invatatorul devine un animator al realitatii copiilor, un explorator si un ghid nestiut, dar mereu prezent, al auto-descoperirii acestora.

06 nov.

Descoperim artele

In vacanta scolarilor am facut un lucru minunat!

Le-am invitat la Compania Mica pe Ioana Zberea, artist plastic, si Cosmina Popescu, muzician, sa sustina un curs compact pentru copii despre istoria artelor frumoase.

Ioana si Cosmina sunt doua tinere minunate care iubesc arta si copiii si cred in educarea de timpuriu a gustului pentru cultura.

Iar cele cinci sesiuni interdisciplinare, ca orice intalnire dintre artisti si copii, au fost magice. Copiii au aflat, au experimentat si s-au bucurat de muzica, de artele frumoase si de istoria lor: au invatat tainele scrierii hieroglifice, si-a facut fiecare un sistru si au invatat sa-l utilizeze, au bricolat impreuna un templu doric, au invatat despre altorelief si basorelief, au deprins cate ceva din arta mozaicului si a vitraliului. In plus au invatat sa isi puna intrebari despre oameni si istorie, constructii si orase, arta si muzica.

02 nov.

Laternenfest

Sarbatoarea Lampioanelor 

este deja o traditie. 

Marcam deopotriva o zi a generozitatii si a toamnei tarzii si friguroase.

  • Ne amintim de Sf. Martin, cel care si-a impartit mantaua calduroasa cu un cersetor, salvandu-l pe acesta de la inghet.
  • Confectionam lampioane colorate.
  • Pornim cu cantec, in alai prin parcul nostru si ne luam la revedere de la natura care intra la iernat.
  • Impartim covrigi cu toti cei pe care ii intalnim, ca sa intelegem direct ce inseamna darnicia si ce importanta e ea.
9 noiembrie 2017, la Compania Mica si in parcul nostru.