11 iun.

Despre incredere si despre inscrieri, cu dragoste

Ne dorim sa va apropiati de noi, dumneavoastra parintii celor mici si proaspeti, sa ne vedeti zambetele, bucuriile, dragostea pe care o impartim generos copiilor si sa capatati increderea ca intr-adevar Compania Mica este o prelungire fireasca a lui acasa si ca e un pas normal al familiei catre o buna organizare a copilariei. Avem tot ce ne trebuie pentru a cladi impreuna cu dumneavoastra tot ce ii trebuie copilului dumneavoastra – legaturi de neuitat, un mediu de dezvoltare cald si generos, o structura a activitatilor foarte placuta si atent orientata spre invatare, disciplina, respect.

Va invitam la un prim pas: sa ne vizitati si sa ascultati povestea noastra, care se intinde pe o perioada de peste 10 ani (de munca, experienta, rabdare si intelegere). Sa ascultati apoi povestea care poate fi si a copilului dumneavoastra. O poveste dinamica, plina de zile insorite, joaca in aer liber, evenimente deosebite, serbari alese, momente importante. (Prima noastra generatie de “absolventi” tocmai trece clasa a zecea la Colegiul German Goethe din Bucuresti.)

An de an sprijinim copilaria asa cum trebuie sa fie ea in fiecare etapa si nu ne dam in laturi de la lucrurile marunte facute cu rabdare si nici de la cele spectaculoase facute cu efort si inovatie.

Cu incredere si cu dragoste.

In perioada de inscrieri primim multe vizite si multi copii care abia se dau dusi din curtea noastra mare, dar suntem deschisi pentru astfel de incursiuni in oricare dintre momentele anului. Ba chiar va insotim si la  o tura prin parc si va povestim in detaliu… cum am ajuns sa ne simtim niste educatori minunati.

p.s. cercetati site-ul, inscrieti-va la newsletter, sunati-ne pentru a va informa, suntem aici, aproape de dumneavoastra.

20 feb.

Program-pilot

Programul de afterschool are in vietile parintilor de scolari un rol important: acopera cu educatie un timp pe care ei nu il pot pune la dispozitia copiilor. Si daca e de calitate … da liniste.

In vietile scolarilor insisi… e important ce inseamna asta.

Tocmai a trecut primul semestrul din clasa I si constatam ca am invatat multe, si copiii, si noi. Copiii au inteles ce le cere scoala si au facut progrese la toate materiile. Din experienta acestui prim semestru va putem spune ca toti sunt pe drumul cel bun. Sunt extraordinari si talentati si au multe capacitati pe care scoala nici nu le banuieste si nici nu le cauta.

Pentru ca suntem impresionati de potentialul lor si pentru ca suntem de parere ca educatia este un proces divers, complex si important (si continuu, mai ales daca ajunge sa fie iubit de copii) ne-am propus impreuna cu Britta Seidner sa ne luam responsabilitatea de a dezvolta interesul copiilor fata de fenomenul de a invata (care poate fi delicios si entuziasmant) si sa ne asiguram de eficienta lui reala, nu doar in termeni scolari. Am vrea ca pe langa placerea invatatului sa ii ajutam pe copii sa invete responsabilitatea fata de ei si de cei din jurul.

Prin urmare, incepand cu semestrul II, programul de afterschool la Compania Mica se va contura ca program-pilot (noi contam pe reusita si pe extinderea la celelalte clase):

  • un orar structurat pe nevoile de invatare si de copilarie ale copiilor; care include:

–  masa de pranz vazuta ca responsabilitate si activitate de dezvoltare sociala si  care include si asezarea mesei si stransul ei;

–  cercul de dupa-amiaza,

–  efectuarea temelor si invatarea,

–  activitati structurate: semestrul acesta incepem sa exersam scrisul cu stiloul, studiem coerent stiintele naturii, avem un club de lectura in comun si – foarte important – cercul de reflectie/filozofie, care include o  analiza a zilei. La toate acestea ; se adauga concursul de cultura generala, experimentele stiintifice si (la cererea expresa a copiilor!) trucurile magice;

  • lucrul in echipa: copiii vor fi alocati pe activitati in perechi, vor forma o echipa in care sa constientizeze ideea de responsabilitate pentru sine si pentru cel de alaturi, se vor ajuta reciproc sa treaca prin teme si activitati, etc..Se urmareste intelegerea celuilalt, dezvoltarea rabdarii, capacitatea de autoevaluare si de evaluare pe baza listei de sarcini zilnice;
  • crearea unui climat de respect reciproc si de respectare a ideii de invatare, a unui spatiu in care copiii se simt bine invatand si jucandu-se si relationand cu cei din jur;
  • crearea unui sistem educativ de apreciere: fiecare dintre copii are un carnet (nu de note sau calificative!) in care acumuleaza puncte in functie de care vor primi “bani Compania Mica”; utilizabili pentru accesul la activitatile extraordinare ale clasei sau ale Companiei Mici sau la evenimente surpriza,de exemplu o iesire la cinematograf. Incercam o buna gestionare a motivatiei si a responsabilitatii, si implicit a… resurselor – ne propunem ca in viitorul nu foarte indepartat sa facem un curs de educatie financiara pentru copii, sustinut de Adrian Asoltanie. Despre aceasta idee si beneficiile ei… va povestim intr-un articol viitor.

Luam foarte in serios timpul foarte lung pe care copiii il petrec la scoala si la afterschool si ne dorim ca timpul petrecut la Compania Mica sa fie placut si efortul lor sa fie rasplatit. Afterschoolul nu este o dublare a scolii si nici un timp arid de facut temele si atat. De aceea incercam acest program-pilot, in care avem mare incredere. Utilizand aceste tehnici de invatare, motivare si evaluare, si cultivand curiozitatea si rezistenta, vrem sa obtinem un bun echilibru in viata micilor companisti, mai multa rigoare in invatare si sa ii indrumam catre invatarea cu drag si bucurie.

10 dec.

Cu cititul la Compania Mica

Tot asa cum un medic se specializeaza atat teoretic, cat si practic, capatand experienta (si nu usor), la Compania Mica avem omul care s-a specializat in citit. In invatat copiii sa citeasca… zilnic, cu rabdare, cu instrumente specifice pentru nevoile si bucuriile fiecaruia. Pentru ca cititul e important si pentru ca cititul duce in tara lecturii. Cu pasaport si cu viza.

Dreptul de resedinta permanenta si-l castiga fiecare, mai devreme* sau mai tarziu. Iar noi ne ingrijim de asta. Cat putem de mult si de constiincios.

* atunci cand si familia sustine aceste calatorii importante.

22 oct.

Germana se canta foarte bine, zilnic…

,,Der Herbst, der Herbst, der Herbst ist daaaaaa”, ,,In einem kleinen Apfel, es sieht so lustig aus…”

Este spectaculos momentul in care un copil incepe un cantec si imediat toata grupa preia propunerea si canta impreuna. Ii bucura nu doar melodia si momentul de grup, ci si faptul ca inteleg ce canta, fie ca e un cantec despre toamna si recolta sau altul despre casuta semintelor din interiorul marului (care pe deasupra e compus de W.A. Mozart!).

Spectaculoase sunt si momentele de cantec-joc. Cer atentie, sunt distractive, tocmai pentru ca te pun la incercare. Vreti sa vedeti?

09 oct.

Trasaturi de caracter negative?

La copii trasaturile de caracter se lasa observate doar dupa un timp mai indelungat, in situatii diverse si prin interactiune. La Compania Mica noi petrecem cu copiii uneori si peste opt ore pe zi, ceea ce dincolo de activitatile specifice, se poate defini ca o “convietuire”. In diferite situatii si etape ale zilei, trasaturile de caracter se releva limpede si ne lasa pe noi educatorii sa lucram cu acest material. Sa construim impreuna cu cei mici… atitudini – fata de ei insisi, fata de ceilalti, fata de munca, etc.

Clasic, in studiul psihologiei (de ex. la Paul Pop-Neveanu), se spune ca fiecarei trasaturi de caracter “pozitive” ii corespunde una “negativa”. Sunt perechi – perechi, fie ca le mostenim, fie ca le dezvoltam: rabdare – nerabdare, generozitate-zgarcenie, sinceritate – minciuna, etc. Desigur foarte important este ca printre trasaturile de caracter cardinale sa ajungem sa numaram unele care chiar ne ajuta sa fim buni.

As vrea insa sa pun in discutie “negativitatea” unor trasaturi ca incapatanarea si minciuna. Ce le face negative (in afara de faptul ca presupun dificultate in lucrul cu copiii)? Cum lucram cu ele ca educatori? Cum stim ca nu au valente pozitive, de “succes” care trebuie avute in vedere? Un om de succes are o rezistenta in fata greutatilor – asta nu inseamna “incapatanare”? Un medic bun nu se cedeaza in fata riscurilor, si le asuma. Nu este asta o alta varianta … necesara… a incapatanarii? Cat despre minciuna, la copii, ea este o falsa trasatura… Paul Pop-Neveanu spune chiar: copiii sunt niste pseudo-mincinosi. Face parte din exercitiul social si dezvoltarea personala sa constati ca minciuna e scurta de picioare. Ca educator … incapatanarea o tratez cu cea mai mare deferenta, minciuna o privesc ca tranzitorie.

Cum poti sti ca educator ce sa faci cu aceste date “umane”sau care e costul / care sunt consecintele combaterii incapatanarii, minciunii? Cum stim? Nu am un raspuns proaspat… Stiu sigur ca etichetarea ca trasatura caracteriala “negativa”… poate fi mai negativa decat trasatura insasi si poate fi declansator al unor reactii la randul lor negative. Iar noi vrem raspunsuri pozitive, armonia copiilor cu ei insisi si cu cei din jur si cu viata care le sta inainte, cu toate bucuriile si dificultatile ei. Daca – din ipostaza de educator – reusim sa ii vedem pe copii “in evolutie”, devenind stapani pe reactii, comportamente, cladindu-si ei insisi un caracter (fara indoiala preluand si de la noi… exact ce trebuie) … minciunica si imbufnarea… par niste exercitii cotidiene necesare, de tratat daca e cazul, dar si de lasat in urma.

28 iun.

Pregatire la germana cu Frau Roxana

Dragii nostri,

stim cat de lunga este vacanta de vara si ce efecte are asupra cunostintelor de limba germana, de aceea va propunem  sa le reimprospatati inainte de inceperea anului scolar.

Compania Mica organizeaza module de pregatire la limba germana pentru anul scolar 2018-2019, pentru elevii din clasele V – VIII.

Un modul este alcatuit din 5 sedinte a cate 100 de minute: recapitulare si exercitii de gramatica, pregatire la literatura, analiza de texte literare.

Pregatirea pentru clasa a opta se axeaza pe pregatirea specifica pentru evaluarea nationala.

Fiecare modul se incheie cu o lucrare de evaluare.

27-31 august 2018, 9:00-11:00 – modul 1, 11:00 – 13:00 – modul 2
3-7 septembrie 2018, 9:00-11:00 –  modul 3, 11:00 – 13:00 – modul 4

 

Inscrieri si detalii: la numarul de telefon 0758 246 969.

 

Va multumim si va asteptam cu drag!

15 iun.

De sfarsit de an

La Compania Mica suntem norocoase sa facem cu drag si dedicatie ceea ce ne place: sa crestem copii. Sa ii facem mari. Alaturi de familie.

Efortul pe parcursul unui an scolar este mare si de partea noastra, si de partea copiilor si a parintilor. Dar momentul de final de an e o incununare a tuturor stradaniilor si e ipostaza in care ne bucuram nu doar de vacanta care vine ci si de implinirea a ceea ce ne-am propus. Este un moment de multumire autentica.

Atunci cand efortul nostru este apreciat, bucuria este mare.

Cu permisiunea d-lui Andrei Lazaroiu postez aici gandurile lui calde si cuvintele frumoase:

,,Anul acesta mi-am petrecut ziua de naștere alături de soția mea și de fiul nostru Andrei înItalia într-un loc minunat numit Bellagio (lacul Como). În timpul excursiei cu vaporul, Andrei și-a facut o prietenă de vârsta lui, Maja cu care a vorbit, s-a jucat si s-a distrat timp de patru ore in limba germană 🙂 Acolo, Andrei a realizat cât de importanta este cunoașterea unei limbi străine precum limba germană dar și cât de ușor iți poți face prieteni indiferent de locul în care te afli. Acesta a fost unul dintre cele mai frumoase momente petrecute împreuna, vazându-l pe Andrei cât de liber și sigur pe el se exprimă în germană. O mare parte din aceasta bucurie i se datorează gradinitei “Compania Mică”, locul în care Andrei a prins încredere și i-au fost date aripi pentru a vorbi limba germană. Multumesc Frau Roxana, Frau Simona, Frau Andreea, Frau Claudia! Multumiri intregii voastre echipe faine! Vă iubim! 🌈❤”

06 iun.

Dezvoltarea limbajului prin poveste

,,Povestea zilei”

Este o activitate foarte iubita de copii, pe care am introdus-o la ,,cercul de dimineață” și ea a luat amploare.

Începem ziua cu povestea zilei: povestesc prezentul și introduc în poveste ceea ce îmi planific peste zi, vorbesc despre copii și despre mine și cei din jur ca despre niște personaje. Totul la imperfect, deși ziua abia stă să înceapă. Povestea începe fie de la ,,universul mare” ca să ajungă la cel ,,mic”, fie invers. Am generat împreună cu copiii o întreagă rutină a ,,poveștii” zilei, în care ei sunt cei care adaugă detalii la poveste sau chiar o povestesc.

De exemplu: ,,A fost odată un univers cu multe galaxii luminoase. Într-una dintre galaxii era un soare mare în jurul căruia se rotea Pământul. Pe Pământ, pe unul dintre continente era o țară frumoasă, numită România. În această țară erau multe locuri frumoase și orașe importante, iar capitala era Bucureștiul. În București, în cartierul Tei era o stradă numită Județului și acolo era o grădiniță mică și drăguță. Era opt dimineață și la grădiniță veneau copiii. Se spălau pe mâini și luau micul dejun apoi se așezau pe scaunele pentru cercul de dimineață alături de Roxana. Roxana era bucuroasă de ziua aceasta și zâmbea. Știa că o să facă lucruri minunate împreună cu copiii și apoi vor merge împreună în parc. Sarah se ridică și spuse o poezie, apoi copiii cântau cantecelul preferat. Copiii ascultau apoi o poveste, jucau o partida de Nanú, se jucau cu jetoanele cu numere, descriau o planșă cu mulți copii în parc, și apoi…”

Copiii au preluat structura și au adaptat-o nevoilor lor de exprimare și de atenție. Nu de puține ori ei introduc elemente neașteptate pe care au nevoie să le exprime, despre familie sau emoții, despre dorințe.

Acest tip de story-telling este important nu doar în dezvoltarea nemijlocită a limbajului, ci și în intervenția comportamentală sau în modularea atitudinii față de lume, în integrarea celor șase mari teme curriculare: Cine sunt? Ce și cum vreau să fiu? Când cum și de ce se întâmplă? Cum a fost este și va fi aici pe Pământ? Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim? Cum organizăm o activitate?

De asemenea are un rol de conștientizare a realității imediate, de formare a aptitudinilor de comunicare și ascultare. Educatorul ştie să recepteze ceea ce exprimă copilul făcând anumiţi paşi în întâmpinarea lui, punând-şi la lucru experienţa şi abilităţile.

Ca orice poveste și ,,povestea zilei” are nevoie de intrigă și de elemente fantastice. Copiii se lasă conduși pe firul narativ și învață să integreze orice situație, de exemplu, situația în care Andrei și-a rătăcit papucii este povestită a doua zi ca un episod în care spiridușul hoțoman al grădiniței a venit și a furat încălțămintea și el face asta de fiecare dată când vede papuci nepusi la locul lor.

19 apr.

Sanatate!

,,Sa stapanesti inca o limba e ca si cum ai avea un suflet in plus” ar fi spus Carol cel Mare la vremea lui.

Ce inseamna sa stapanesti o limba (in plus fata de cea materna) pare insa mai greu de inchipuit.

Principalul indiciu este ,,confortul de limba”. Cand te simti bine vorbind o a doua limba, cand ea pare sa te exprime pe tine, … esti stapan pe un instrument nou. Si pe inca o realitate pe care acesta o ,,configureaza”, asa cum explica Lera Boroditsky in conferinta TED “How language shapes the way we think”, vorbind de abilitatile cognitive pe care diferitele limbi le impun vorbitorilor, de diferitentele de perceptie si orientare in spatiu si timp, de categorii diferite de gandire.

https://www.ted.com/talks/lera_boroditsky_how_language_shapes_the_way_we_think

Sa fii bilingv… e o binecuvantare. Dincolo de accesul la doua culturi diferite, de doua tipuri de intelegere diferite, doua lumi complementare, care se sprijina si se pun la incercare, in mod pozitiv, una pe alta, s-au descoperit in ultima vreme si avantaje conexe, cum ar fi efectele valoroase ale bilingvismului asupra creierului, demonstrabile le nivel clinic.

Va puteti inchipui ca a invata inca o limba inseamna… sanatate curata? Studiile arata ca da!

https://www.ef.de/blog/language/bilingual-ist-besser-warum-sprachen-so-wichtig-sind/

26 mart.

Ora de sport

Ora de sport, sustinuta de profesoara noastra de sport, este foarte iubita de catre gradinarii nostri (la Compania Mica o avem in program de doua ori pe saptamana), si de scolarii pe care ii primim dupa-amiaza. Parca nu se mai satura. 

Si cand da vremea buna si o facem in parc… e un deliciu! Ne place atat de mult incat, in zilele in care nu avem sport,ne jucam de-a ora de sport! Facem educatie fizica intre noi… asa de dragul miscarii!