12 sept.

Povestea zilei: „Printre copaci”

In Parcul Circului, am descoperit un palc de 5 copaci uriasi, foarte vizitat de veverite: sunt aluni! Nu stiu ce specie de alun creste atat de impunator si produce asa niste alune gustoase pentru micile rozatoare (eu nu am apucat sa inhat vreuna, manunchiurile care cad toamna sunt golite de mieji foarte eficient: fiecare aluna e gaurita cat sa asigure accesul la continut).

M-am bucurat ca un copil de descoperire.

Apoi am descoperit si niste larice, chiar pe malul lacului, m-am bucurat de mesteceni, de toti teii, si de multimea de stejari.

Ca si noi, si copacii traiesc in Bucuresti o viata urbana. Mari si mici, mai izolati, mai impreuna. Sunt printre noi. Sau noi printre ei.

Ne insotesc cotidianul. Ne plimbam si ne jucam printre ei in fiecare zi. Din cand in cand ne oprim si ii admiram. Sau sa ii cunoastem. Sau le facem copiilor nostri cunostinta cu ei.

Cred ca si ei se bucura.

Roxana Vasile

31 aug.

Cresc

educatie

Cresc de juma’ de viata copii. Pe ai mei, cei trei, pe ai altora, ai celor care au incredere ca pot si …dupa care chiar afla ca pot.

Probabil cu ai mei am gresit cel mai mult (dupa vorba … Der Schuster trägt die schlechtesten Schuhe, adica susterul poarta pantofi scalciati), si sa gresesc fata de ei a facut cumva parte din proces.

Pentru ca in educatie, poti sa atingi, cu enorm de multa stradanie si constiinta, excelenta, nu constant, iar procesul ramane imperfect, greu. Pentru ca e dinamic, si in dinamismul asta trebuie sa intelegi alternanta lucrurilor simple si a celor complicate. Lucrurile simple tin de interactiunea blanda, ferma, constanta cu copiii, pentru ca intri in lumea lor, iar lucrurile complicate tin de elaborare si consecventa de a urmari … invatarea.

Una peste alta, momentele de inspiratie, cand rupi ritmul, rupi orarul, si mergi pe fler, facand cu copiii ceva neasteptat, aproape improvizat, spontan, sunt cele mai speciale: esti de-al lor, esti copil alaturi de ei si, ghici ce? Nu gresesti! Esti acolo cu ei si pentru ei, te lasi nu inconjurat, ci invadat de copilaria lor si de propria copilarie. Ii ai, simti ca sunt ai tai, si ei simt reciproc ca te daruiesti lor, pentru un moment simplu, curat, plin de veselie. Momentul trece… si nu prea. Schimba ceva, construieste ceva. Te lasa apoi sa fii dascal si pe ei chiar sa primeasca ceea ce trebuie sa le dai: invatatura.

Copiii mei, cei mai mari, sunt absolventi sau studenti, … iar cei mai mici sunt “gradinari”. Sunt foarte putin “ai mei” … si unii si altii. Sunt “ai lor”. Eu pot doar sa ma bucur ca ii insotesc, pentru un timp, in copilariile lor … cea mica, cea prescolara, cea scolara sau universitara (uneori imi iese si asta …), cea interioara (da, si asta… uneori). Si de cate ori primesc un semn de la cate un astfel ce copil… care a fost putin al meu, care s-a lasat ingrijit de ceea ce fac de ani de zile,  atunci lumea pare din nou simpla si dreapta, plina de speranta si zambet.

Roxana

05 iul.

Prajitura cu rubarba

prajitura cu rubarba

Ieri, duminica, am facut prajitura cu rubarba, Rhabarberkuchen. Am invatat sa mananc rubarba de la invatatoarea mea, Marianne Lahner, Genossin Lehrerin – cum eram nevoiti sa i ne adresam pe atunci. (Din pacate, dupa acea perioada, nu am mai intalnit-o, nu am avut ocazia sa ii vorbesc omeneste, liber. Dar i-am scris odata, in Germania, sa ii multumesc si sa ii spun ca intuitia ei s-a adeverit: lucram in educatie si predam germana, am primit de la ea cele mai calde ganduri si urari.)

Mergeam la ea acasa martea, sa mai fac niste germana, eram praf. Ma punea in bucatarie la masa cu familia ei si imi dadea si prajitura (ea facea prajitura intotdeauna pentru duminica, dar mai pastra si pentru marti…). Ma lovesc acum niste amintiri atat de proaspete… imi dau lacrimile si tac putin in semn de reculegere si recunostinta. Nu am invatat de la ea doar germana, ci atat de multe altele, printre care acea deschidere umana, in ascunzisul caminului ei, pe care nu o intalneam des in acea lume betonata de frici.  Relatii calde, intelegereri tacite, rezistenta in micul imperiu al casei – am inteles asta abia tarziu, cand o parte din lumea copilariei mele disparuse.

Dar germana nu am invatat doar de la ea. Am invatat-o de la ţipserii printre care am crescut, iar de la ei nu am invatat doar limba…(In clasa I , era 1981, eram 38 de copii in clasa … care opt ani mai tarziu mai numara doar 15 elevi.)  Erau atatia oameni buni, care isi ascundeau umanitatea, in acea comunitate… pe cale de dizolvare.

Azi stau si mananc Rhabarberkuchen si realizez ca nu am facut niciodata un gest marunt, dar poate necesar: sa imi manifest recunostinta fata de toti cei de la care am invatat cate ceva in acea copilarie ,,nemteasca” pe care am trait-o.

Si mai realizez un lucru, ca tot ce fac de doisprezece ani in Compania Mica, nu e doar legat de limba germana, in care aproape am crescut, ci e legat de impulsul, pe care il constientizez acum, de a da mai departe acel fel de a fi uman si binevoitor, desi riguros si ferm, de care avem nevoie cu totii in vietile noastre. Iar copiii nostri merita sa il preia.

Prin urmare, fara sa pot da nume, pentru ca sunt multe:

Ihr Leute, nach so vielen Jahren bedanke ich mich bei Euch aus tiefstem Herzen!

Roxana

25 mai

Ioana Leila are zece ani.

compania mica

De obicei imprastie o veselie contagioasa, mai ales cand o intalnesti impreuna cu sora ei geamana Ana. Daca se alatura si sora lor mai mare, Maria, efectul veseliei lor este de neuitat.

Doar ca Ioana Leila este acum internata in spital, a fost diagnosticata cu leucemie limfoblastica acuta, a suferit tratamente intense si o serie de complicatii greu de descris, dintre care cele neurologice aproape au doborat-o.

Ioana Leila a luptat, de cateva zile pare ca isi recapata fortele, mananca din nou, comunica cu mama ei si cu medicii si asistentele. Este o veste uriasa, intrucat revenindu-si poate fi transportata in strainatate pentru tratament.

Pornind de la colegii ei, care si-au propus sa o ajute, la Compania Mica am inceput o campanie de strangere de fonduri: copiii fac sticlute de sporul casei, pe care le punem in vanzare, iar banii stransi ajung la Ioana Leila, impreuna cu rugaciunile si gandurile noastre bune.

Prin urmare daca treceti pe la Compania Mica si doriti sa ajutati, puteti achizitiona o sticluta facuta de mainile copiilor si puteti ajuta acest copil minunat, Ioana Leila.

Desigur, daca am epuizat productia zilei, puteti lasa o comanda prin SMS la 0770705143.

Pentru donatii directe:

Dan Marius Voicilas RO88BTRLRONCRT0V09828703

Sanatate tuturor!

14 apr.

Despre buna purtare si respect

Gradinita Germana

Aveti vreodata sentimentul ca cei mici nu prea ii asculta pe cei mari? Dar senzatia ca nu prididesc in a-i copia pe adultii din preajma?

Ei sunt ca o oglinda, reflecta tot ce spunem si tot ce facem. In felul lor, fireste – dar felul lor reproduce uneori cu exactitate modul nostru de a face si spune lucrurile.

E demult stiut ca mimetismul este principalul instrument de invatare al copiilor si ei nu il vor abandona in favoarea celorlalte metode de invatare, decat atunci cand el isi va pierde din productivitate.

Cand incercam sa ii invatam pe copii noi ne folosim de cuvinte si actiuni ilustrative si avem senzatia ca momentul lor de invatare e la fel de intens ca momentul nostru de ,,dascali”. Or ei invata intens si mult si in afara momentelor noastre de siguranta, de control. Prezentul lor este un continuum neintrerupt de invatare: culeg experienta dupa experienta, continuturi, emotii, limbaje, exprimari, deprinderi. Sa fii copil nu inseamna nicidecum ca intelegi mai putin – informatii exista peste tot si copii se lasa modelati de contactul permanent cu ceea ce e in jur. Tot ceea ce ii inconjoara li se adreseaza.

Cum invata copiii buna purtare si respect? Ca pe o alta limba materna! Mimetic, cu pasi mici, incercand sa o ,,vorbeasca”. Cum o predau parintii? In primul rand prin mimetism. Unul activ, garnisit din belsug cu atentie si dialog de consolidare.

Critica, prelegerile indelungi, strigatele, amenintarile, ironia nu sunt instrumente de educat comportamentul, doar continuturi de comportament preluate de la adult la copil in mod mimetic. Ele deconecteaza copilul de sine si de parinte. Atat despre ele. Ele nu reprezinta structura de care are nevoie copilul pentru a deprinde bune maniere si respect profund. Si functioneaza doar atata vreme cat noi suntem ,,mai mari” decat ei! Dar ei cresc…

Exista pe piata o doza de lipsa de respect – in circulatie din cauza faptului ca noi, adultii de acum am inmagazinat-o si o ducem cu noi, o controlam, totusi in criza o dam mai departe. Un exemplu bun este ,,criza in trafic”, cand avem copilul pe bancheta din spate. Un alt exemplu este momentul in care constientizam ca replica pe care tocmai am rostit-o este cea care venea de la mama/tata si ne displacea cel mai tare in copilarie, si pe care am jurat sa nu o folosim.

Ideea e ca nu ne putem lupta in ce priveste buna purtare si respectul decat cu noi insine. Si asta e important, deoarece nu putem controla sau elimina toate celelalte surse din care copiii pot invata altceva decat ne dorim. Oricat am vrea. Este vorba de modelarea unei constiinte respectuoase, nu a doar unui comportament exterior care sa fie conform normelor.

Nu ne putem astepta ca ei, copiii, sa inteleaga ,,teoria” si sa o aplice…cata vreme aici este vorba despre atitudine, formata prin influenta. Noi le influentam lumea lor si la un moment dat ei o influenteaza pe a noastra. Despre respect si formarea lui este vorba in ambele sensuri. Ei trateaza lumea unitar, asa cum au invatat de la noi, lumea.

Un reper? La maturitate ne dorim sa fim tratati cu deferenta si intelegere, pretuim un ton cald, cuvinte bine cumpanite, atitudini frumoase in situatii dificile. O solutie? Dialogul asertiv. ,,Sunt suparat. Nu ma asteptam sa vad la tine acest comportament”, spus cu un ton ferm elimina ideea ca nu ne respectam. Sa ironizam si sa umilim sau sa ne strigam furia induce un exemplu de lipsa de respect.

Ce invata copiii prin mimetism, nu invata din prima, dar de invatat invata sigur. Salutati-l, multumiti-i, cereti-va scuze. O va face si el. Nu din prima. Dar nu va pierdeti rabdarea. Avem ani la dispozitie sa fim parinti respectuosi.

Trebuie doar sa provocam si sa asteptam ecoul!

E greu de crezut?

(credit: Pam Leo, http://www.connectionparenting.com)

07 apr.

Puppentheater für alle

Kollin Kläff

Am descoperit ce resursa inepuizabila de material didactic este YouTube-ul. Doar trebuie cautat cu insistenta. Si rezistenta. Mereu poti da peste o surpriza care sa iti acopere exact nevoile educative pe care le vizezi.

De exemplu ne ocupam saptamana asta de ce putem invata mergand prin oras. Despre muzee, teatru, biblioteci.  Se gasesc foarte multe materiale video, potrivite pentru copii, intr-o impecabila limba germana.

Uneori descoperim artisti deosebiti, care daruiesc arta si munca lor… tuturor.

Azi am dat peste Maya Raue de la Teatrul Kollin Kläff din Hamburg si seria de scurte spectacole de pe YouTube.

https://www.youtube.com/watch?v=LdsHV7s75mU

Am ras impreuna si am invatat cate ceva despre emotii si prietenie.

Alles wir gut!

30 mart.

Ut pictura poesis

Gradinita Germana

Zeichnen ist Sprache für die Augen,
Sprache ist Malerei für das Ohr.*

*Desenul este un limbaj folositor ochiului
Limba este o pictura pentru ureche.

(Joseph Joubert)

… sau despre desen ca limbaj si instrument de reprezentare

Cum invata copiii sa deseneze? Miraculos! Cam in acelasi fel cum invata sa si vorbeasca. La inceput e mirarea, bucuria de a mazgali – si ei trebuie lasati sa mazgaleasca pe saturate, chiar si in gradinita, pentru ca ei o fac… cu toate simturile. Ca prima oara, cand au pictat masuta cu piureul de legume! Dupa care au mai luat o mana din substanta lipicioasa, gustoasa si bine-mirositoare si au mai aplicat o tusa groasa. Apoi devin mazgalitori profesionisti, cautand, poate, ritm si repetitivitate in actiune si efect de culoare si forma in urmele lasate.

Mai tarziu, intervin “descoperirile”. Primele idei care se suprapun aproape accidental peste niste forme aleatorii:

– Ce ai desenat aici?
– Ghici!
– Un dinozaur?
– Nu.
– Un urs?
– ….Mmmm, nu!
– Un cal?
– Mmm… Daaaaa, e un caaaal!

Odata cu aceste descoperiri, se formeaza capacitatea cognitiva de a asocia idei unor forme “potrivite”, si de a adapta incet, incet, aceste forme. Mazgaleala capata sens, care se lasa povestit prin forma si culoare. Ideea si imaginea ei desenata incep sa se apropie si sa transmita aceeasi semnificatie.

Din acest moment, copiii isi dau seama ca pot folosi desenul pentru a se face intelesi, pentru a povesti, si se vor bucura sa fie ascultati povestind despre ceea ce deseneaza, despre cum vad lumea…

De cand nu ati mai privit cu atentie un desen de copil? Sigur aveti acasa mape sau sertare pline cu povestile desenate ale copiilor vostri. Scoateti-le si priviti-le si veti vedea cum, incet, incet, desenele lor devin din ce in ce mai “reprezentative”; ele ascund povesti, dorinte, emotii, realitati si un potential urias de invatare, de dezvoltare a vocabularului, a competentelor de baza in comunicare.

Cu toate aceste lucruri ei vor pleca la scoala. De aceea, am inclus in activitatile noastre de gradi “caietul tematic”, un caiet in care sa stam de vorba “vizual” si, rasfoindu-l, sa “verbalizam” tot ce vedem in acea fereastra de lume.

Acest caiet este un instrument impresionant de descoperire si de fixare. Contine planse “personale” a ceea ce este atat de important pentru copil, incat merita transportat din lumea mare, in lumea lui de poveste. Prin acest proces de interpretare, copilul isi reprezinta lumea pe intelesul lui, o „traduce” in familiarul lui, o intelege si, astfel, invata.

Tinem foarte mult la caietul nostru, pentru ca este, in acelasi timp, un instrument grozav de invatare a limbii germane. Dar despre asta, in urmatorul articol…

22 mart.

De odinioara

compania mica

Din cand in cand ne ocupam la Compania Mica de tehnici vechi, cum ar fi un atelier de hartie artizanala sau unul de marmorare. Sunt lucruri care odinioara faceau parte din activitatile necesare si pentru care oamenii si-au pus la lucru inventivitatea si creativitatea.

Copiii sunt bucurosi sa afle si sa experimenteze, sa faca ceva cu mana lor.

Este putin din toate in aceste ateliere sustinute de Britta Seidner: istorie, creativitate, lucru manual, dezvoltare personala, lucru in echipa. Aflam continuturi, exersam abilitati si tehnici, comunicam in germana si vedem cum din mainile noastre iese ceva… spectaculos…

19 mart.

La cofetarie

compania mica

Luam o reteta a bunicii pentru fursecuri, simpla dar savuroasa:

  • 500 g faina
  • 400 g zahar si cateva pliculete de zahar vanilat
  • 400 g nuca de cocos rasa
  • 1 praf de copt
  • 1 praf de sare
  • 2 oua intregi si 6 galbenusuri
  • 240 g unt

Apoi luam copiii, ii lasam sa se spele temeinic pe maini. Le dam explicatii, ii asistam, dar ii lasam pe ei sa puna ingredientele, sa separe ouale sa amestece toate ingredientele la temperatura camerei si sa framante un aluat, care apoi are nevoie de putina odihna la frigider, pana se incalzeste cuptorul la 180 de grade.

Tot copiii fac apoi intre palme bilute cat o nuca mica, pe care le pun in tava de copt pe hartie.

Urmeaza perioada cea mai grea: asteptarea pana se coc auriu-aramii si se racesc.

Nuca de cocos si-a lasat magia in aer. E atmosfera ca de Craciun.

Sunt crocante si aromate.

Satisfactia e uriasa: sunt bune si pleaca si cu o punguta , pentru cei de acasa.

In fiecare joi, la Compania Mica e … cofetarie.

16 mart.

Jocul aduce bucurie

joc

La Compania Mica ne tot jucam, de acum …sa tot fie zece ani si mai bine.
Jocurile sunt la mare pret si cautare.
Mai ales cand le rotim si brusc apare pe raft un joc vechi… dar foarte indragit! Mereu e unul care ii cucereste pe toti.
Toata lumea il doreste, tocmai pe acela. Ce e de facut?
Pana sa gasesc eu o solutie, ei si-au adus aminte sau au citit instructiunile, au potrivit piesele sau cartile si au si hotarat cum sa faca:
– Jocul se joaca in cinci, dar noi suntem noua, deci patru dintre noi fac echipa cu cate un alt jucator.
– Dar mai sunt si alte jocuri, incerc eu.
– Nu, e bine asa.
Febra dureaza cam trei patru zile.
Se ajuta intre ei la teme, citesc, isi termina sarcinile de lucru si cer jocul. Un singur joc.
Comenteaza, critica, rad unii de altii, dar prieteneste, rad mult. De bucurie. E jocul care are efectul asta.
Jocul aduce bucurie. Dar e ceva ce stim cu totii.